Fjalori / Dicţionarul HAEMUS

Toleranca

Toleranca (lat. tolerare) është një term social, etik dhe fetar, që gjen zbatim në një bashkësi ose individ dhe përcakton respektimin e lirisë së tjetrit, të mënyrës së tij të të menduarit e të sjelljes, sidhe të opinioneve të tij të çfarëdo natyre qofshin (politike, fetare etj). Nocioni i tolerancës u shfaq në historinë e kulturës evropiane në fillimshekullin XVI, në lidhje të ngushtë me mendimin humanist, të mishëruar në personin e Erasmus-it të Rotterdam-it, i cili u përpoq të luftonte fanatizmin fetar. Ndër personalitetet e tjera që u shquan për qëndrim tolerant konseguent në ballafaqimin me opinione ose mendime të tjera ndaj botës, përmendim Xhon Lok (1632-1704), Volter (1694-1778) dhe Gotthold Lesing (1729-1781). Në „Letrën mbi tolerancën” („A Letter Concerning Toleration”, 1689), Xhon Lok rekomandon tolerancën si reagim ndaj sjelljes të çartur. „Duhet duruar ajo që është kundër zakoneve të përbashkëta” vinte në dukje ai. Volterit i atribuohet një frazë, që cilësohet si deviza e tolerancës: "Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" („Nuk më pëlqejnë idetë tuaja, por do të luftoj deri në vdekje që ju të mundni t'i shprehni ato”). Në dramën „I mënçuri Nathan”, Lesingu, gjithashtu, mbron lirinë fetare. Kushtetutat e shteteve demokratike moderne garantojnë forma të ndryshme të lirisë individuale dhe në grup, si, bie fjala, lirinë e shprehjes dhe atë fetare. Toleranca është përfshirë në „Deklaratën Universale të të Drejtave të Njeriut” të 1948-ës të Organizatës së Kombeve të Bashkuara. Prandaj njëra nga veçoritë e shoqërisë moderne është pluralizmi, sidhe dialogu i përhershëm ndërmjet bindjeve të ndryshme shpirtërore, morale dhe fetare, për krijimin e një uniteti në diversitet.
Toleranca ka caqet e veta në normat e së drejtës, të cilat rregullojnë bashkëjetesën e pjesëtarëve të shoqërisë, për mbrojtjen e dinjitetit e të lirisë së njerëzve.


Intoleranca

Është e kundërta e tolerancës, që mund të shkojë deri në fanatizëm. Ekziston vetëm një gjë që nuk mund të tolerohet dhe pikërisht intoleranca.


Toleranţa

Toleranţa (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).
Noţiunea de toleranţă apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranţei" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranţei: "Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteţi exprima"). În drama "Nathan înţeleptul", Lessing apără libertatea religioasă. Constituţiile statelor democratice moderne garantează diverse forme ale libertăţii individuale şi de grup, ca, de exemplu, libertatea de opinie şi cea religioasă. Toleranţa este inclusă în "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" din 1948 a Organizaţiei Naţiunilor Unite. De aceea, una din caracteristicile societăţii moderne este pluralismul, precum şi permanentul dialog între diverse convingeri spirituale, morale şi religioase, pentru realizarea unei comunităţi în diversitate.
Toleranţa are limitele sale în normele de drept, care reglementează convieţuirea membrilor societăţii, pentru apărarea demnităţii şi libertăţii oamenilor.


Intoleranţa

Opusă toleranţei este intoleranţa care poate merge până la fanatism. Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa.


Verba volant, scripta manent

La locuzione latina Verba volant, scripta manent, tradotta letteralmente, significa le parole volano, gli scritti rimangono.
Questo antico proverbio, che trae origine da un discorso di Caio Titus al senato romano, insinua la prudenza nello scrivere, perché, se le parole facilmente si dimenticano, gli scritti possono sempre formare documenti incontrovertibili. D'altro canto, se vogliamo stabilire un accordo, è meglio mettere nero su bianco, piuttosto che ricorrere ad accordi verbali facilmente contestabili.
Tuttavia è da notare che tale proverbio aveva in origine una valenza del tutto opposta. In un'epoca in cui i più erano analfabeti, stava a indicare che le parole viaggiano, volano di bocca in bocca, e permettono che il loro messaggio continui a circolare, mentre gli scritti restano, fissi e immobili, a impolverarsi senza diffondere il loro contenuto.

No comments: