ZËRA TË SË ARDHMES / VOCI ALE VIITORULUI

Andi Meçaj

Poet, prozator şi pictor albanez născut în 1975 la Vlora (Albania), autor al volumelor: Sărut acvatic, Pământ binecuvântat, Din corespondenţa cu o fantomă, Monolog în ceaţă. Este membru al Ligii Scriitorilor din Albania şi al Clubului Literar “Drita” (Lumina) din Grecia. Creaţii ale sale au apărut în numeroase organe de presă şi au fost incluse în câteva antologii. Trăieşte la Atena.

Calea spre oraş
(Rruga drejt qytetit)

Calea spre oraş
are praf
ochi pe marginea pomilor
Maşinile zgomotoase
sunt jucăriile copilăriei mele
janë lodrat e fëmijërisë sime.
Acest om păzeşte
albinele şi amintirile
Prin câmpuri câinii latră
păzind oile şi vocea.
Autocarul aduce
locuri libere
şi gânduri.
Acest domn de lângă mine spune:
- oraşul nu mai e copilaşul
cu pantaloni scurţi
acum şi-a pus cravată, jeans-i



Miez de noapte, la ora doisprezece
(Mesnatë, në orën dymbëdhjetë)

Ceasul doisprezece
miez de noapte
acest tram ce-mi leagănă gândurile
îmi destăinuie visele nopţii
Intră Niko
şi vântul îţi şopteşte
Kristo, cel cu focuri de artificii
plantează zâmbete
Vanghele, călărind
viţelul de jucărie
Vine şi Meliha
cu eşarfa albă
ce-i strânge obrajii.

Luna îşi desenează pe geam
capul mare şi palid
înlăuntrul meu
mă plimb prin locuri nebătute
călăresc o statuie
păşesc peste oceanul pacific
îmi lungesc barba
cânt în trei limbi simultan
mă botez rege.



O gară este ca un geamantan
(Një stacion është si një valixhe)

Gara asta ce vorbeşte
toate limbile lumii
şi mănâncă rapid
un sandwich
şi bea odată cu berea rece
piedicile vieţii
şi priveşte fetele ce vin şi se duc
cu un zâmbet mare
este ca un gemantan
ce nu se completează niciodată
fiindcă mereu
ceva lipseşte.
Blonda anul acesta
n-a mai venit
chelneriţa şi-a găsit
un alt amant
pasărea s-a dus
spre un alt cer
micuţica a preferat
o altă gară
aproape de mare
iar domnul Demir
s-a îmbrăcat ginerică
pentru a şasea oară.



Bătrânele stau de vorbă
(Plakat bisedojnë)

Afară bătrânele stau de vorbă
sărind de frig
legănându-şi braţele-n sus şi-n jos
ca în azilul ”Liniştea sufletească”
certându-se despre necazurile lumii,
ale lui Fifi ce vroia să-şi omoare soacra
ale Mariei ce-i iubea pe toţi în afara soţului
ale Hajriei ce se spânzura de vârful smochinului
ale lui Qirjako ce se-ntorcea sera
ca o fantomă acasă.

Pe când Qazim
- ah, Qazim!...
Ce dor când îşi aduceau aminte
de iubitul armăsar
de vis-a-vis.



Străduţa şterge paşii cu guma
(Rrugica fshin hapat me gomë)

Străduţa aceasta
ce şterge paşii cu guma
îşi ascunde-n piept
amanţii speriaţi ai nopţii
vorbeşte cu voce tare
cu înţeleptul barbon Andon.
Este ca un cap de familie
ce-i vrea în fiece seară pe cei dragi
la masă.
Pe Sara ce-şi şterge lacrimile
pe părul fiilor ei
pe frizerul ce bea bere
sub clar de lună
pe Sokrate care-i învineţeşte ochiul nevesti-sii
şi dimineaţa regretă
pe poetul care în somn
fură visele copiilor
şi pe calmul pakistanez Mohamed
care-ţi dă un “Selam Alekum”
în loc de mână.

No comments: