Naim KELMENDI
Poet, prozator şi publicist născut la 10 septembrie 1959 lângă Peja (Kosova), absolvent al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Prishtina, Secţia Literatură şi Limbă Albaneză, fondator şi preşedinte al clubului literar ”Faik Konica” din Elveţia, autor a peste zece volume în versuri şi proză, printre care: Nodul Gordian, Albanoi, De ce aşa, Pandora, Satana cu un alt chip, Suprafaţă invizibilă, Eclipsa soarelui, Albanezul moare cântând, Vreme ca să vorbească pietrele. Trăieşte la Prishtina.
Acolo au rămas
sentimentul ucis, luminile
strălucitoare, istoria
cea mare, războaiele
ce nu se gândeau niciodată la pierdere
le-au strâns până-ntr-o piele de câine
sânul Teutei*
într-un punct-gând al meu
Doamne, nici cea mai liberă pasăre
nu mai vorbeşte albaneza pe aici
iată fluviul Shkund
în Iliada lui Homer
cum le vindecă rănile luptătorilor
apoi o ramură a neamului
nu se mai recunoaşte pe sine
eu merg, o iau înspre mare
întâlnirea va fi la durerea
biografiei mele pe pergament
să nu-mi aduceţi aminte de moarte
aici nu se moare atât de uşor
precum crede cumplitul om
o candela încă respire
Doamne, lasă-ne aprinse
luminile gândului
să ştim unde-am fost şi-unde suntem…
* Regină a ilirilor
Nu-ţi căuta vârful
Nu ieşi la Vârful rândului
te vor scuipa nesimţirile
stai undeva pe la mijloc
astfel te vor adormit
buimac
când vei ajunge pe Vârf
îţi vor semăna neAşteptatele
înjurăturile, lătratele din urmă
măi, stai undeva la mijloc
şi consolează-te cu tine însuţi
în pădurea gândurilor necreate
nu ieşi la vârful rândului
căci se umflă, se sălbăticeşte omul
iubeşte-ţi un pic viaţa de o vrei
închisă-ntr-un cufăr de consolare
în piaţă, când frământaţi se zbat oamenii
ca să ocupe capul de rând
capul cuvântului, capul locului
ipocrizia te scoate din sărite
păcatele lumii nu se termină cu atâta
iubeşte-ţi un pic viaţa de o vrei
închisă-ntr-un cufăr de consolare
Prishtina, 13 noiembrie 2002
Acolo doar pulberea
marii Iliria
o durere
pentru ce s-a pierdut
îmi rodea sufletul
nicăieri regina
Teuta
eu – nimeni acolo
şi nicăieri
frumosul cuvânt albanez
doar întoarcerea—timp
şi o lumină-n memorie
pentru războaiele, groaza omenirii
m-am dus să-mi vindec rana
la fluviul Shkund, acolo
în Numele Tatălui
şi-al Fiului
şi-al Duhului
Sfânt
sfinţeşte-ne
dragostea dintre noi
şi veşnic ne învaţă
să-i iubim durerea
pentru lucrurile ce le vedem
şi nu le simţim
pentru cele ce le atingem
şi nu ne ştiu
sfinţeşte-ne
cu Sfântul Nicolae
în numele Tatălui şi-al Fiului
şi-al Sfântului Duh
calea până la suflet
precum şi vremea cealaltă
ca să murim frumos…
Noiembrie 2008
Trăiesc în propria insulă
încercuit de aer uscat
singur-cuc
plimbare mi-e lumânarea
minte – flacăra aprinsă -
nici nu m-au uitat, nici nu-I uit
din depărtări ne-mbătăm şi schimbăm
dragoste prin
telepatie
şi-ntro zi aflu
că cineva lipseşte din rând
apoi sufla fiecare
peste propriul foc
prin colţurile-ntunecate ale insulei
iar în insula mea
sufla la fel singurătate şi furtună
şi-mi lipseşte zilnic ceva din sine
Uitat-am
zvâcnetul durerii
o întâmplare cu miez
a durerii
m-a ucis în suflet
de aceea am înjurat Omul
şi sângele rău al trădărilor
acum sunt împăcat
nu m-am clătinat din sine
chiar când m-au trădat
şi m-au azvârlit
prin spaţiile necunoscute ale suferinţei
tot ceea ce n-au spus strigătele
inexplicabile ale rănilor
s-o spună vieţilor cele viitoare
cu năduf înflăcărat de dragoste