Poată şi prozatoare albaneză născută la Elbasan la 25 august 1978, absolventă a Facultăţii de Infirmierie a Universităţii din Tirana, autoare a volumului poetic ”Buze în portocaliu”. A emigrat în SUA, unde se consideră cetăţean al lumii. ”În viaţă, afirmă poeta, am avut marele noroc să sufăr, să învăţ greşind, să iubesc, să mă supăr pe oameni, pe lume, pe Dumnezeu… să cunosc oameni minunaţi care mi-au dăruit mult şi oameni nu prea buni care m-au învăţat mult. Trăiesc cum se poate, am o relaţie nu foarte bună cu propria conştiinţă, ador clipa, crezând că doar înlăuntrul unei clipe îşi are rost veşnicia. Iubesc cartea, iubesc aroma, atingerea, forma, cred că-şi au vieţi de sine stătătoare… şi mă îngrozeşte ideea că într-o zi nu voi mai exista…”
Să ne prefacem că...
Să ne prefacem că Adam n-a fost primul măgar,
şi după el noi toţi,
să ne prefacem că frunza de smochin a Evei n-a fost acolo
şi încă nu-nvârtim lumea în jurul ei.
Să ne prefacem că nu m-am născut cu capul strivit
şi încă sunt ameţită
prin existenţa mea superficială.
Să ne prefacem că am trup, stinge lumina, închide ochii
să ne prefacem că ne iubim moralmente.
Să ne prefacem că eu sunt mai înţeleaptă decât propria-mi poezie,
că gândurile nu-mi vin ca nişte palme pe faţă
că rumegarea cuvintelor este o dovadă de seriozitate
Să ne prefacem că nu ne tăvălim în noroi
cu genunchii rupţi pentru o hârtiuţă de demnitate – indigo
unde să ne desenăm numele ca apoi
să ni-l brodeze în Wikipedia.
Să ne prefacem că patria nu-i o groapă absorbantă
că deasupra lui nu-i un strat de balegi ce se repetă
pe sine epocă după epocă-n timp ce ne scufundăm.
Să ne prefacem că ne mirăm cum alţii sunt nesimţiţi,
certăreţi, goi, cu gânduri nespălate, necălcate.
Să ne prefacem că lumea-i un mare scandal, da noi cum adică?!
Să ne prefacem că ştim, pricepem, vedem departe,
mai mult decât toţi măgarii ştiinţei laolaltă.
Să ne prefacem că deja totul a fost inventat
şi noi stăm pe un vârf de pământ ce-i istoria
căci suntem fără-ndoială cei mai buni.
Să ne prefacem că atunci când ne arătam dinţii îngălbeniţi
de nicotină, le facem o deosebită onoare celorlalţi
(nu ştiu cine spuse că-i OK de rânjeşti).
Să ne prefacem că ea îi face ochi dulci, el îi face ochi dulci
ori el e al meu, ea e a mea.
Să ne prefacem că iubim mai mult decât pe noi înşine, -
altruismul, această lentă otravă pudrată cu zahăr.
Să ne prefacem că
Noi suntem cei drepţi, strâmbă
e oglinda, uitat să fie cel ce-a inventat-o!
Să ne prefacem că Dumnezeu e o invenţie-n fiece clipă
cum să fie şi să nu fie, de n-am fi noi
cui îi trebuie Dumnezeu?
Să ne prefacem că eu am scris-o şi voi o citiţi,,
să ne prefacem că Moartea e o Doamnă
şi vine după o rânduială, şi alege după o rânduială,
numai de ceva să nu ne prefacem că,
… suntem oameni…
Mireasma să fi fost începutul nebuniei?
Îmi plac sfumaturile,
o atingere a rupt firul…
Cu mare-mi umpli ochii şi-mi vine
să mă revărs – cascadă…
Iese să moară pe mal o focă,
întorc pagina, că nu-mi place tăcerea
ce te încremeneşte după secătuirea
în şi cu mine…
Nu ştiu ce te-a adus aici
tocmai astă seară
tocmai acum,
când nici vântul nu bate.
Toate simţurile mele s-au ridicat în picioare,
spuseră nu se poate! – şi peste mine-cea-cu-genunchii rupţi
căzură sin nou.
Dar nu-i dor, nu, ceea ce simt,
nici nostalgie cap-întoarcere
e o secătuire ce mă-ngheaţă
era văpaie…
sunt beată…
geografie…
Curăţ porumbul într-un colţ
al curţii
bunica moartă de mult
se usucă roşiile pe acoperişul
roşu
se joacă sinele meu cu pietricele
şi cad din visul acesta
cu capul prins
peste de ce-urile ce vor să mă
îmbrace-n femeie…
Văzui membrele plictiselii mele
lingând(-u-se) ca nişte flăcări (peste) trupul
fraged al unei iubiri.
Scormonii cu unghiile
pe-ale mele dureri fără chipuri
pentru o pereche de ochi noi.
Descojii cele şapte piei ale mele
adormite pentru o negustată
emoţie.
Smulsei ace ruginite
din memorie doar pentru
o bâlbâială.
Toate astea pentru a-ţi dărui
Trădarea ta, iar mie –
una din prima iubire.
Suspendată pe un sentiment ce mai repede
decât mine zboară
desigur.
Ceaţă şi suspensie peste o iubire
cu viaţa fluture şi
soarta lumină.
Celulele mele nu se mai
îmbată, doar dor
întru adevăruri.
Cădea-voi şi de data asta
peste mine trează
indiferent…
Sfâşiere
Cuvântul
Mi s-a-ncreţit cuvântul
respiră chiar şi crăpătura din perete
picioarele-mi rămaseră-n prag…
Dragostea
Sparge pentru mine
cerul într-o mie de flori albastre
pune-mi una pe piept…
Uitarea
Sunt fire din părul meu
unde nu se ştie c-am fost,
nu-ţi şterge sufletul…
Sinele
Întinsă sunt, o membră
deasupra, dincolo, pe vârful picioarelor
după soare mi s-a strivit capul…
…
M-am născut în August
prunc învăţat-am
Că dragostea era prima.
...
Pământul e generos
cald ţine vlăstarele,
ca să nu moară grâul.
...
Trebuie să vorbesc cu ninsoarea
într-una din aceste zile, înainte
să mă trezesc sculptură de gheaţă.
...
Are ceva de bărbat iarna,
iubeşte o femeie neapărat
de aceea vine oricum primăvara.