nji copë dritë na thirri n’emën / o frântură de lumină ne-a chemat pe nume

Eva HILA

Poetă şi traducătoare albaneză stabilită în Franţa.


Vjeshtë

Hesht
Dhe ke me ndigjue
Si shkapetet shiu
Iluzionit që lind
Në zemër të dimnit

Hesht
Dhe ke me pa
Sesi pema e gjallë
Vdes si nji gjeth

Hesht
Dhe ke me ndie
Sesi duert e mia
Pikojnë iluzionin

Mandej
M’ thuej se Dielli
Ka me ardhë deri këtu.
(Tetor 2010)

Çast

Sjell nji tingulli zani yt
Mbi fijen e barit ndër flokë t’ mi
Zhytet
E del si dorë
Sa herë mbi kambët e tua
Zbret nj’ai yll
Vdes e ringjallet
Mbi botën që tenton të shembet
Kur shtegtojnë lamtumirat.
(11 Octobre 2010)

Pa Titull

Asht deti
Që shprazet në kraht e saj
Qyteti porti
Dritat e ndezuna të nji nate të fikun

Të mëdhej sytë e saj
Trashigimtarë të nji ideje modeste tokash t’premtueme
Të thellë sa deti
Lakuriq pikojnë mbi gjunjtë e kohës.  
(Tetor 2010)

Pa Titull I

Sapo bahemi ata që jemi
Duhet me u largue
Prej aty ku jemi
.................................

Ne lindim ndër riviera
Mandej fryen era
E toka vjen e na merr
18 Octobre 2010

Pa titull II

Edhe pak…
sa t’lexoj kohën n’ vargun e njelmët
që naivisht m’ka përqafë,
e krejt ajrin kam me e sjellë kah ti.

N’ turmën e reve
që si ortek ka me u dyndë,
nji gjerdan me perla ujit kam me vu’ n’qafë
e at’herë ndoshta,
si t’parën herë ke me u gzue. 
13 Janar 2011

Pa titull III

Ikën…
edhe ata që zbritën dikur prej naltësisht marramendëse
me dëshirën me na falë nji copë qiell ;
ikën të gjujzuem në nji tjetër mënyrë.
Bashkê me ta edhe koha u largue
e na mbetëm sterilë në gropën e orës
pa mujt’kurrë me matë
atë çka tashma kishim braktisë.
31 JANAR 2011

Pa titull IV

Ç ka do të ketë e vërteta
Aq të trishtueshme
Sa jeta e gzueshme
E ban me u mshehë ?

Në fillim ishte Fjala,
Por cila?
Me Jetue apo me Vdekë ?
Edhe disa kohë shpresë...shpresë me jetue ...
ose me vdekë .
Me u largue? , me ikë për mos me vdekë? ,
Apo ndoshta me vdekë gjallë
për mos me jetue të vdekun...? 
(novembre 2009)

Ora e murit

Unë isha hije për vedi
e s’mujshe me ra n’absurdin tragjik të dritës tande,
e qiri i ndezun mbi tavolinë
s’mund të sillte kurrsesi
ndriçimin e duhun n’at ‘ shi frymëmarrjesh.

Nën dihatjet e shkallës së drujtë
m’u duke baladë e idhët qiejsh,
fantazëm me pallton e zezë të syve të tu
 edhe pse une isha hije. 
(dhjetor 2010)

Pa titull V

Ne jemi çka e kaluemja na dha për emën
Kujtim i natyrshëm gjallnue mbas nji koma të gjatë
Na duhet kohë me shue etjen në lumin e qetsisë
Me prekë majën e malit
E prapë me u rrokullisë
E me ra n’ tokën e nji bime të re
(15 shkurt 2011)


Lulet e Natës

Mesnatë.

Mbi qepallat e ajrit
pushon shikimi misterioz i drujve t’naltsuem.

Muzikë,mbi liqenin që psherëtin avujt e mbramjes.

Kurrë tradhtitë s’kanë qenë ndojherë
ma t’bukra a ma t’moçme se ktë natë;
rrugë të pafajshme, burgje gjumi.

Ne ishim aty,
mbi ujin me barka dëshirash,
duke hijezu' savanës së nji bote imagjinare
si kjo natë që po lind.

E kur dolëm bregut 
që si gjarpnushë na futi n’rreth
nji copë dritë na thirri n’emën.
(Shkurt 2011)

Toamnă

Taci
Şi vei auzi
Cum se plimbă ploaia
Prin iluzia născând
În inima iernii
Taci
Şi vei vedea
Cum pomul cel viu
Moare ca o frunză

Taci
Şi vei simţi
Cum mâinile mele
Picură iluzie

Apoi
Spune-mi că Soarele
Va veni până aici.
 (Octombrie 2010)

Clipă

Aduce un sunet vocea ta
Peste firul de iarbă din părul meu
Se scufundă
Iese ca o palmă
De câte ori peste picioarele tale
Coboară steau-aceea
Învie şi moare
Peste lumea ce tinde să se spulbere
Când migrează fericirile.
 (11 Octombrie 2010)

Fără titlu

E marea
Ce se scurge-n braţele ei
Oraşul portul
Luminile aprinse ale unei stinse nopţi
Mari ochii ei
Moştenitorii unei modeste idei de pământ al făgăduinţei
Adânci cât marea
Goi picură peste genunchii vremii.
 (Octombrie 2010)

Fără titlu I

Cum devenim ceea ce suntem
Trebuie să plecăm
De unde suntem

.................................

Ne naştem prin riviere
Apoi bate vântul
Şi pământul vine şi ne ia
18 Octombrie 2010

Încă puţin

Încă puţin...
cât să citesc timpul în versul fraged
ce naiv m-a-mbrăţişat
şi tot aerul am adus către tine.

În tufa norilor
ce avalanşă va năvăli
un colier de perle de apă-mi voi pune
şi atunci poate
ca-ntâia oară mă voi bucura.
13 ianuarie 2011


S-au dus

S-au dus...
şi cei ce coborâră cândva din înălţimi ameţitoare
cu dorinţa de a ne dona un petic de cer;
s-au dus îngenunchiaţi într-un alt fel.
Odată cu ei şi vremea plecat-a
şi noi am rămas sterili în groapa ceasului
fără a putea măsura vreodată
ceea ce deja părăsisem.
31 ianuarie 2011

Fără titlu II

Ce or avea adevărul
Atât de trist
Încât viaţa veselă
O face să se ascundă?

La început a fost Cuvântul
Dar care?
A Trăi sau a Muri?
Încă o vreme speranţă… a trăi
sau a muri.
A te-ndepărta? A pleca pentru a nu muri?
Sau poate a muri viu
Pentru a nu trăi mort…?
 (noiembrie 2009)

Ceasul de perete

Eram o umbră pentru mine
şi nu puteam cădea-n absurdul luminii tale,
şi lumânarea aprinsă pe masă
nu putea aduce nicidecum
strălucirea necesară-n ploaia aceea de respiraţii

Sub gemetele scării de lemn
mi-ai părut o amară baladă de ceruri
fantomă-n negrul palton al ochilor tăi
deşi eu eram umbră.
 (decembrie 2010)

Fără titlu III

Suntem ceea ce trecutul ne-a dat drept nume
Firească amintire-nviată după o lungă coma
Trebuie să ne stingem setea-n fluviul liniştii
Să atingem vârful muntelui
Şi iar a ne rostogoli
Şi a cădea pe pământul unei noi plante
(15 februarie 2011)

Florile Nopţii

Miez de noapte.

Pe genele aerului
odihneşte privirea tainică a copacilor înălţaţi.

Muzică peste lacul ce(-şi) oftează aburii de seară

Niciodată trădările n-au fost
mai frumoase şi străvechi decât în noaptea asta;
drumuri nevinovate, închisori de somn.

Noi eram acolo
pe apa cu bărci de dorinţe
umbrind savana unei lumi imaginare
aidoma acestei nopţi ce se naşte.

Şi când am ieşit pe malul
ce ne-a încercuit ca o şerpoaică
o frântură de lumină ne-a chemat pe nume.
 (Februarie 2011)