Poet, prozator, eseist şi arhitect albanez născut în anul 1954 la Shkodra, autor al volumelor ”Picătura sudorii” (1981), ”Reîntoarcere spre lucrurile pe care le-am iubit” (1996), ”Jumătatea tăcerii” (2001), ”Vreme pentru nicăieri” (2009) şi al romanului ”Gâtul fântânii” (2011) care au fost foarte bine primite de către cititori şi critici. Versurile sale au fost traduse în limbile franceză, germană, italiană. Trăieşte la Tirana.
Nimeni mai mult decât tu
Lumina n-a iubit-o.
Amarul şi durerea.
Bucuria şi iubirea
În(tru) tine au fost...
Să trăieşti
Pentru puţină lumină...
Lumina
Pe nimeni n-a iubit mai mult decât pe
tine...
2003
Zadarnic crezi că vei găsi odihnă.
E prea mică lumea asta pentru visul tău.
De la un mal la altul aidoma fluviului,
se loveşte valul cerului pe o creastă de toamnă.
şi se duce să-neacă-n mare.
Se lasă o negură singuratică precum frunza lui noiembrie.
Cad ploile,
curcubeiele, după-mesele, peste vârful durerii tale.
Dar garofiţe roşii răsar şi se ofilesc în zâmbete de copilaşi...
De ce m-ai urnit astfel, Doamne?
Plin de chin, tristeţe şi nădejde...
Zadarnic crezi că vei găsi odihnă.
E prea mică lumea asta pentru visul tău.
Căci tu ai rămas poet…
2002
Şi totuşi
Mereu mi-ai spus că am ceva de (la) mare.
unde-şi au rădăcina valurile, fulgerele, furtuna...
Mă obişnuisem cu dragostea ta, precum cu răsăritul soarelui
dintr-un petic albastru al dimineţii.
În amurg mă grăbeam să chem ploile.
(au fost atâtea ploi în zilele noastre,
vise de curcubeie ascunse după neguri,
dar totuşi vreme bună după ele a venit).
Mereu mi-ai spus că am ceva de (la) mare.
Mă lovesc de la un ţărm la altul, dar somnul nu-mi vine.
Şi totuşi, şi totuşi….
2002
Pornit-ai să plec pe calea fără-ntoarcere
Dar pe neaşteptate, mila Domnului,
te-ai întors...
Acum vii încet în studioul meu.
Cu cârjele grele
şi se aşează lângă sticla foişorului.
Mă-ntreabă despre versurile pe care le scriu
în timp ce mângâie cărţile lui tata din marea bibliotecă.
Apoi se pierde privind florile
pe pervazul din pragul iernii
şi păsările ce se duc şi vin
cu nesfârşita ei prietenie.
...
Când va pleca cu adevărat, cred
în locul ei vor rămâne păsările
şi florile
pierdute
din lipsa privirii ce le creştea...
trenul expres Bratislava-Praga, Noiembrie 2005
Voiam să fac un poem pentru tine
Cu hurmale* foarte coapte
Pe ramurile pomilor fragezi
Încovoiaţi de greutatea fructului...
E noapte şi vântul cântă ca un xilofon
Pe sticla ferestrelor
Din casa bătrânească.
Ai rămas miracolul de odinioară
nefardată şi cu fusta scurtă
peste genunchii încă fragezi
Şi neatinşi de mâna mea.
Mereu am crezut că primăvara împinge iarna
Spre prăpastia cu ploi
Şi vârtejuri de frunze de cais
Se răspândesc în vânt
Pentru a(-şi) înmuia bobocii.
Dar eu nu ştiu de ce
Vroiam o toamnă pentru tine
Brusc, imediat după primăvară o vroiam.
Poate, poate
Din nerăbdarea de-a aştepta
Timpul necesar
Fructului să se-ndulcească…
* Frunct foarte dulce care creşte în Albania centrală.
Februarie 2005
Răsări din nou garofiţa aceea albă din curtea casei bătrâneşti
peste ultimul poem scris despre acest Oraş
şi brusc se făcu zi.
Vremurile se duc rapid fără a-şi întoarce capul.
Nu te întimida pentru mine ce cred mereu în PoEţi
... Că niciodată istoria n-au făcut-o politicienii...
2004
Mă duc în sfârşit să devin vânt.
Pergamentele deschise ale norilor
ca trandafirul ce l-am plantat de curând
se ofilesc de întârzierea toamnei zilei mele de naştere.
Vin rotocoale de ceţuri la pragul memoriei,
visele conturate de zeităţi antice
cu numele de Afrodita, frumos, al mamei mele,
Plec în sfârşit să devin vânt
şi nu voi mai căuta un alt destin.
2005
Soţiei mele Ditike
Îi voi zâmbii morţii ploii.
şi voi porni să-mi petrec premoartea mea
în cealaltă viaţă-fără-de-tine.
..................................................
E târziu.
Peste capetele adormite ale pomilor fluieră toamna,
magică şi singură
Le piaptănă părul ud
cu degetele ce-i tremură de absenţa lunii.
Nu mi-e teamă de apropierea morţii prin bliţ-uri de fulgere
ca soli de lumină a vremii frumoase
ce apare imediat în spatele lor.
De am fost deseori întristat
s-a-ntâmplat fiindcă simţeam cum după tăcere
venea prezenţa ta şi a timpului fermecat
plin de zboruri al păsărilor
şi curcubeul zâmbetului tău la mijloc
Îi voi zâmbi morţii mele,
şi porni-voi să petrec premoartea ploii
în cealaltă viaţă-cu-tine…
Septembrie 2006
Au fost doar trei Femei în viaţa mea:
Mama,
Fiica mamei mele,
şi Mama ta...
Acum eşti doar tu.
Până-n clipa ultimei mele fericiri.
Aşa cum am visat mereu:
cu capul şi suflarea stingându-se-n mâinile tale.
Asculţi toamna afară
cum reteză mută frunzele şi-aprinde amurgurile?
Crede-mă, nu-i ploaia ce sună prin geamurile crăpate de vânt.
Deschide fereastra,
după sticle sunt doar eu,
prefăcut în frunză pentru tine,
udat şi tremurând de dor,
aşa cum am visat mereu în viaţă:
în mâinile tale, umplut cu ultima-mi suflare...
Toamnă 2006
... Comentariu la un pastel
Bărci vechi înroşite de rugină.
Nu-s pânze, nu-s marinari, nu-i busolă.
Navighează aiurea-n marea-ntunecată.
Fără lumini, fără felinare.
Topoare de fulgere
Taie şi lasă din nou pe mare
Pe jumătate mort întunericul.
Se duc, se rostogolesc, se duc…,
Se duc spre nicăieri.
În ţărmul de vis-a-vis
Mereu continuă să plece emigranţii,
Curvele obosite
Pescarii cu năvoadele ce nu s-au umplut niciodată…
...
Vremea asta nu te mai duce nicăieri
In nicăieri nu poţi duce vremea asta.
Litoralul Albaniei, Sud, Noiembrie 2002
… o altă suflare,
o altă vreme
această Ţară o va construi
Eu
nu voi mai cântări peste ast’ pământ.
Dar tu,
doar atunci
fatalitatea părintelui vei înţelege…
Muenchen-Tirana, Septembrie 2008
* Versurile au fost preluate din volumul ”Kohë për askund” (Vreme pentru nicăieri), 2009