Pământ de cafea / Dhé kafeje

Blerina GOCE



Poetă şi jurnalistă de cultură născută în 1982, absolventă a Facultăţii de Istorie-Filologie a Universităţii de Stat din Tirana,
masterand în Studii Literare lângă Centrul de Studii Albanologice.
A lucrat la numeroase organe de presă, inclusiv la Radio Tirana. 


7.


Busolă fără orientare,
Răspândită-n spaţiu coada de vis a cometei,
Busolă mică, îngheţată,
Bate vântul şi dispar fără nume.
Nu doresc să strălucesc, deloc,
Astăzi cer răsplata pentru păcate-ntunecate,
În faţa mea păşeşte un duşman
Conştiinţa uitării cu ceaţă...

11.

Durerile-am adunat precum bijuteriile
Răsfirate pe masa stricată a camerei.
Visul unei călătorii aşteptate,
Ieri mi-adulmecat a moarte.
Dimineaţa inima picura
Nimic roşu pe palmele mele,
Nimic zgomotos în balconul amintirilor
În afara unei umbre tari pe buze...
Nu era sărutul!

Dincolo de nebunie
(Tej çmendurisë)

Îi iubesc pe nebuni
Când desenează pe cearşafuri forma iubirii
Aroma trupului transpirat sub nebunii de dorinţe
Şi mâinile sub pernă
Obişnuinţei i-am obosit părul
Se lipi de paşii mei, chinuitoare
Am tras-o cu mine însumi şi-am aruncat-o…
Niciodată n-am îndrăgit-o…
Îi iubesc pe nebuni, deşi se-ndepărtează de ziua mea.
Noaptea nu vreau să mă-ntind cu ei.

Staţie de vacuum
(Stacion zbrazësie)

Iubitule, ştii?! Azi m-am hotărât să mi te spovedesc.
Pierdut-am versurile pe drumuri şi staţii.
Convorbiri plecate cu amintiri furate.
Iarna pe atunci tocmai se ducea.
Insomnia se-ntinde pe visurile mele.
Cu ochii deschişi văzut-am moartea,
Nu era urâtă.
Totuşi, absenţa îmi goleşte greutăţile...
Cum pot simţi oare greutatea celor duse?!

15.

În tărăşenie de chinuri,
Căutat-am fiorii minuscule.
Inutil le-am amăgit.
Căile desenate cu asfalt stricat,
Nu-i dădeau voie liniştii să se odihnească...
Apoi degetele am unit cu frunzele
Un smochin uscat răsări din fântâna disperărilor
Dulce gustul părăsirii, ciudat!
Dar golul e răzbunător
Mai ceva ca uitarea!

Pământ de cafea
(Dhé kafeje)

Te-am iubit,
Te-am alăptat.
Cu zac de cafea mi-am semnat destinul.
Te-am visat întru-n pahar de vin,
Te-am sărutat, strecurată, vag
Visat-am zilele cu flori
Mâna ta pe umărul ce-ngheaţă.
Te-am iubit,
Dar niciodată nu te-ai aşezat
Să citeşti pe pământul-osândă.
Cu lopeţi săpai în ziduri,
Dezamăgit depărtării mele.
Te-am iubit,
Tui niciodată nu te-ai aşezat
Să-nveţi «blestemul» meu.

Trecătoare
(Kalimtare)

Am rămas gravidă cu frunzele toamnei,
În drum din şi înspre tine.
Pomi înfloriţi de vicleni
Zâmbetele ce cădeau peste ochi.
Obosita mână a trunchiului ridat,
Se joacă cu umbra pe stradă.
Am rămas gravidă cu frunzele uşoare
Aruncate de tine undeva…

***

Erai înfometat bebeluşul meu
Şi plângeai…
Secătuit e sânul visărilor.
Îţi târai picioruşele pe duşumeaua umedă-n forma toamnei.
Şi-ţi plantai chipul sub flori.
Erai înfometat
Iar eu – neputincioasă să-ţi umplu setea.
Călători uscaţi prin duioşii.
Ai crescut?!
Azi eu cer mâna ta
Gravidă cu neveniri ofilite…

Înălţare a golului
(Lartim boshësie)

Lăsaţi-mă să muşc cenuşiul
In acest cer greoi
Ce nu se face dragoste cu terra împietrită
Îmbrăcat cu nori scoşi din trupu-i şi iar netot în tăria bucălată.
Lăsaţi-mă să dispar în lipsurile mele
Nimeni nu-i atât de absent cât cerul în neştiinţă.

Fără-de-păcat
(Pa mëkat)

Mi-am luat şi eu scaunul
Să mă spovedesc odată...
Dar când eşti adult, fără creion, mai şi minţi.
Tu încă ai ochii închişi frumosul meu
Ai visat aseară
Sub ploaie de biblii
Si viermi de mătase ce-ţi cădeau peste chip.
Inutil îţi torci gândurile ca o conştiinţă necesară
Respiraţia e un instinct de neocolit.
Vino să ne aşezăm amândoi pe scaun
Ne spunem basmele lăsate pe drum.


Soare şi cer
(Diell e qiell)

Albastru era îngerul
Toţii desenaţi cu ziuă.
Ca un capriciu nu mai iubesc albastrul
Vreau să mă pierd în zi.
Vechea mare am colorat-o
i-am pus deasupra un palton negru
să spargă imensul spaţiu
pe umeri depărtarea să rămână.
Roşul vinelor vroiam
Amintire a trecutului în pântece
Buric de dorinţe mortale
Bleul îl chem mai puţin
In mine şi-n stelele sătule este
Amestec de mâncare, năsos
Bleul a fost folosit
Iar roşu-i un copilaş mulatru!

Înmulţire
(Shumim)

Taina mi-ai citit-o
În limba ştiută şi uitată
Împleticită-n pronunţare
A firelor de cuvinte în ele însele.
Repetiţie
De aceea… mai bine fugă, tăcere
Mi-ai citit cuvintele
Uluitoare, de buze-uitătoare
Seamănă cu cârjele unui sentiment
Lăsat în colţul unui drum
Izvor ce plânge-n tăcere
Dispreţuind lacrimile
În aşteptarea exploziei
Pentru a sugruma şarpele şerpuind…

Nebuneşte îndepărtaţi
(Marrëzisht larguar)
(Iubiţilor mei)

Sunteţi foarte departe de mine
Ca luminile unui oraş stacojiu
Printre foi de zile ascunse, ca să fie rupte
Fără voie
Sunteţi foarte departe de mine
Voi, ce-n vine mi-aţi adunat sângele n-aţi îndrăznit să-l beţi până la fund
Poate timiditatea unui obicei al periferiilor umane?!
Buzele roşesc, dar au roşul întunecat al vinului băut
Păcat, iar nu v-aţi îmbătat întru totul
Vreau să vă-mbrăţişez, sărmanii mei
Vreau ca lichidele voastre să destrame durerea
Apoi să zboare prin dorul de a trăi
Măcar într-o zi trebuie să vi-l daţi.

Ce frumos e să plângi.
(Sa bukur qenka të qash.)

De mult îmi băgasem lacrimile-n adâncuri
Îngheţate de semne de întrebările ale negurii
Nu-ndrăzneau să iasă
Dorinţa-mi avea sufletul muşcat
Trebuia să iubească, sau să moară…
Lacrimile au sărutat-o
Şi eu mă închin regăsirii
Hei, urletul meu, trebuie să ieşi
Tăcerea nu merge pentru viaţa udată de ploaie
Ce visează s-o săruţi.

Iubire
(Dashuri)

Vreau să fac dragoste
Mă auzi?!
Suliţa vremii nu poate străbate-n adâncurile mele
Simţurile sunt personale
La colţul creaţiei.
Vreau să mă-ntind, să mă spulber, să sfâşii suspensiile
Ochii tăi erau lacrimi
Îmi place gustul sărat al fericirii
Dar de ce stăm de vorbă?!
Vreau să fac dragoste, sub cerul de simţuri al omenirii.

Bumbac colorat sunt azi norii…
(Pambuk i ngjyrosur qenkan sot retë…)

Vată colorată-s azi norii pe marginea unui munte
Ochii mi se-nchid încercând să văd soarele
Ieri căutam o cameră, singură
Pentru a visa cu depărtarea
Azi orice e departe
Precum ochii unui cadavru, închişi cu bucurie
Ce abia aşteaptă să-l lase-n liniştea lui.

Îmi vine să...
(Më vjen të...)

Îmi vine să urlu
Să-mi ating pielea
Să cad sub dorul meu
Şi să plâng cum de mult am uitat.
Vreau să albesc
Sub sângele adunat
Să strig cu unghiile absenţei
Şi să merg
Să-mi iau singură săruturile
Să-mbrăţişez şi să dispar
Dimineaţa mă voi trezi înviată.

De-singurătate-pierdută
(Vetmihumbur)

Mi-am pierdut singurătatea
În drum spre tine
Cine-mi mai găseşte ghirlandele de flori?!
Oglinda-mi arată pete pe chip
Iar ziua – secetă pe mâini.
Dragostea nu-i mereu lichidă, înseamnă,
Nici cu braţele-n jurul fluviului.
Mi-am pierdut singurătatea-nspre tine
În timp ce mi-am sacrificat sfârşitul.

Lichid-ată
(Ujëzuar)

Lichid-ată
Nu-s pregătită să mă uiţi
Deşi mă tem să mi te apropii
Nu-s gata să pleci, mai bine dispar eu, ca un vis
Doar că lung e visul acesta
Greu ca un asfinţit întunecat
Iubesc s-o fac pe muta
Când mă săruţi şi dulce mă muşti, pe nesimţite
Nu-s gata să mă uiţi
M-au obosit veşnicele plecări
Mai bine să zbori sau în apă să te scufunzi
… Adânc
Şi de departe să mă atingi
Uneori…

Frunzele s-au închegat
(Gjethet u mpiksën…)

Vine de lacrimi au înfrumuseţat luna
Si verdeaţa s-a dus...
Vasele din balcon sunt goale
Cu rămăşiţele zilei de ieri.
Pe fereastra pătată de atingerile tale
Fotografiez dulceaţa zâmbetului.
Îţi iubesc mireasma zilei
Si noaptea-ţi împletesc codiţa iubitelor
Conform dorinţelor mele.
Dimineaţa e mândră
De vinele ascunse ale dorului
Pe care nu i le usucă soarele
uscat al cenuşii…

Căruţa întunericului
(Karroca e errësirës)

Ieri am visat focul
Făcând scrum casa-mi bătrânească
Mi-am pus rochia-n grabă
Dar n-am putut scăpa de limba fumului…
Dimineaţa m-am întins să uit figurinele nopţii.
Azi confund formele.
Ieri am văzut focul dând târcoale membrelor mele
Nu ştiam că-n vis tu aveai o căruţă…

Jurnal de perete
(Ditar muri…)

Desenam chipuri cu peticele zidurilor
Ploua şi lacrima acoperişului lingea casele.
În faţa mea: macii şi fetele ceţoase ale basmului meu.
Poate era acum 20 de ani
Când m-am întâlnit pe câmpul de grâu al fanteziei «salvatoare»
Macii nu erau doar “roşii”
Şi copacii nu aparţineau doar “pădurii”.
Citeam destinul cu uşurinţa celei ce ştie să alunece
Si-şi creşte dorinţele în bucăţi de copil.



No comments: