ARBEN DEDJA: Parașută (Parashutë)

Oda cu întărirea relaţiilor cu China, calitatea focurilor de artificii a crescut mult. Acum ele pocneau nu doar de Sărbătorile lui Noiembrie, ci şi de 1 Mai. O companie de soldaţi ai gărzii trăgeau cu foc încrucat de la terasele Ministerului Apărării şi a Minsterului de Interne. Efectul scenografic era foarte izbutit. Astfel, la cerescul spectacol de 1 Mai, a apărut cel mai mare foc de artificii, cel de încheiere: imens, strălucitor, pogorându-se grav peste or, împreună cu o paraşută gigantică. Paruta era albă şi mătăsoasă. Firele parutei erau groase, tot de mătase.  De  pe  vremea  ajutoarelor  anglo-americare  ale  celui  de-Al Doilea  Război  Mondial  nu  fuseseră  văzute  asemenea  parute.  Se spunea că unul dintre şmecherii din cartier izbutise să prin paruta şi să facă dintr-o buţică a ei un maiou. Cealaltă varianera că nu făcuse un maiou, ci o pereche de chilei pentru amantă. Dar nimeni, cum se întâmpla în astfel de cazuri, nu văzuse maioul şi nici chileii (cu exceia, probabil, a amantei). Noi aproape îl mâncam din ochi pe şmecherul din cartier. Era grăsun şi nebărbierit. Apoi, la Serbările lui Noiembrie, prinderea parutei eşuase. Vânturile o goniseră înspre dealurile din jurul lacului. O grupă de tineri alergase în acea direcţie (unii chiar pe biciclete), fără a reuşi însă s-o găsească. Poate zuse în lac. Lumina redusă a toamne târzii întrerupsese brutal utările. Acum, după şase luni de letargie, oamenii abia teptau săi încerce din nou
norocul, de 1 Mai.

Când s-a auzit scârţâitul uscat al primelor focuri de artificii, lumea, cu mic cu mare, năvăli peste bulevarduri. Trandafirul vânturilor acelei zile a făcut ca toţi cei aflaţi la Bulevardul Martirii Neamului să vină în bulevardul  nostru,  care  se  numea  Stalin.  Autobuzelliniei  au  fost blocate în periferie, ambulanţele la spital. Taxiurile au rămas toate în piaţa de n Banca de Stat. Cei mai puternici taximetrişti au început să claxoneze, imitând cu sunetele claxoanelor lozinc Partid Enver / Suntem veşnic pregătiţi!” (Parti Enver! Jemi gati kurdoher!” – alb. orig.). Dar cei proaspăt veniţi nu găseau spaţiu liber ca să pătrundă, într-atât de dense erau rândurile noastre, ale lui Stalin. Noi copiii am fost primii care am obosit să tot ţinem capetele în sus, dar merita, nu atât datorită spectacolului pe care-l urmăream în acele clipe, înt de dragul a ceea ce avea să urmeze. Deja cu toţii teptam focul cel mare, final, care, nd a apărut într-un sfârşit, a scos un răcnet sobru din gâtul turmei. Strălucea, căci amurgul  zilelor lungite ale lui mai nu se sase întru totul şi o lună plină lumina pretutindeni. Era o paraşută mondială. Când a ajuns la înălţimea blocurilor, vântul s-a potolit şi paruta a început să coboare în diagonală, de parcă ar trece turma în revistă. Atunci năvala a devenit mai puterni. Femeile din cartier, cu o lucire misterioasă în priviri, urmăreau scena din balcoane. Bătrânii, bărbaţii, s-au dat instinctiv în spate. Ceilalţi erau acolo, întru totul prinşi în joc. Mulţii dintre ei erau pe jumătate goi. Noi micuţii nu ne-am fi mirat peste măsură dacă îi vedeam cum prind paruta şi încep să se îmbrace în ea. Cineva se suise pe umerii unui prieten care se apropia de parută parcă beat. Căzuseră poate de acord să împar bucata de mătase în două, dacă le ieşea treaba: cu siguranţă ar ieşi, dacă nu pentru altceva, cel puţin pentru două perechi de chiloţei, completate cu ceva dante. Doar că ceea ce câştigau la înălţime, şi-o pierdeau la viteză. Când paruta a ajuns la nivelul etajului doi, cineva a încercat s-o prin cu o trestie lun care avea pe vârf un rligel. S-au auzit înjurături, ameninţări. Spre norocul persoanei respective, încercarea n-a avut succes. După teva secunde s-a văzut clar , din tot tineretul de pe bulevard, doar o sută de ii aveau să dispute paruta, împărţiţi în două tabere, în norocoşi şi puternici. Ceilalţi se aflau prea departe de locul unde era prevăzut să ca paruta. O putoare eroică şi senzuală de transpiraţie a umplut în acea clipă bulevardul. Undeva în mijlocul turmei a strălucit tăul unui cuţit.


* Născut la Tirana în anul 1964, absolvent al Facultății de Medicină a Universității din Tirana, secția chirurgie (1988), din anul 1999 trăiește la Padova, Italia, unde lucrează ca cercetător la Universitatea din Padova., în domeniul transplanturilor și celulelor stem. În afara articolelor științifice, Arben Dedja are o amplă activitate literară. Este autorul volumelor ”Spelunca tristeților tale” (Shpella e trishtimeve të tua, 1994), I thopërkuom (2003) și ”Menținerea măștilor” (La manutenzione delle maschere), Italia, 2010). A publicat și cinci volume poetice ales, traduse în albaneză, din creația poeților Umberto Saba, Sylvia Plath, Miroslav Holub, Guido Cavalcanti și William Blake. Primul său volum de povestiri, ”Amputări extinse” ( Amputime të zgjatura), a apărut la Tirana în anul 2011. În anul 2004, Arben Dedja a fost laureatul ad-aequo al "Premiului Internațional de Poezie și traducere, Fondazione Cassa di Risparmio di Ascoli Piceno" cu volumul de poeme alese semnate Attilio Bertolucci. În cadrul Târgului de Carte de la Tirana (2014), Arben dedja a câştigat premiul „Cel mai bun autor al anului”.

[Din volumul “Istorii (e)scatologice” / marrë nga vëllimi: “Histori (e)skatologjike”]


Prezentare și traducere: A.-Ch. Kuciuk