Arif Molliqi: Am intrat în greva foamei (Kam hyrë në grevë urie)

Poet, prozator, dramaturg şi satiric de expresie albaneză, Arif Molliqi s-a născut în anul 1953 lângă Deçan, Kosova. A absolvit Facultatea de Drept, secţia Jurnalism, a Universităţii din Prishtina. Printre cărţile sale, se pot enumera “Simfonie pentru cina câinilor” (Simfoni për darkën e qenve), ”La răscruce fără zgomot” (Në udhëkryq pa zhurmë), “Jocul Sarcofagului” (Loja e Sarkofagut), “Oftatul zarurilor” (Psherëtima e zareve), ”Craniul lupului” (Kafka e ujkut), ”Însemnări din arhiva oraşului D.” (Shënime nga arkiva e qytetit D.), ”Portret neterminat” (Portret i pambaruar), ”O umbră-şi făcea drum” (Një hije bënte rrugë), “Iubita mea Eva” (E dashura ime Eva) etc. “... Arif Molliqi este printe puţinii autori care a disciplinat sentimentul şi gândul, - afirmă poetul şi criticul Adem Gaxhi. Strigătul, retorica şi aclamaţiile nu se găsesc în creaţia sa nici când este vorab despre eroi, nici despre dorul pribeagului... Versurile lui sunt plămădite pentru o citire lăuntrică. ”Poeziile din ‘Răzvrătirea lui Adam’ şi ‘Iubita mea Eva’, - scre poetul şi crititul Ndue Ukaj, - le consider capitole poetice unice în toată literatura albaneză. Sunt epico-lirice, aplecate spre mitico-metaforic, scrise într-o limbă cumpătată şi foarte bogată în simboluri, cu un stil fluid şi cu o materie erudită”.

Discurs despre libertate (Ligjëratë për lirinë) 

Libertatea e ceva
omul nici nu ştie ce anume

Ceva ve n-o poţi iubi
mai mult decât ea pe tine

Despre Libertate poţi spune orice
ea suportă orice

E pământ unde poţi planta
şi floarea
şi buruiana...

Ambele răsar...

Prin cronicile Libertăţii
omul păcătuieşte

Iar Libertatea îndură

Cu toţii cred că
Libertatea e dragoste
şi nici nu se mănâncă
nici nu se bea...

Libertatea e ceva
Nimeni nu ştie ce

Și cu toţii o vor
                                                               Ianuarie 2013
  

Intrat-am în greva foamei... (Paskam hyrë në grevë urie) 

Când se lasă noaptea
în ochii mei cască bezna
Cineva mă-ntreabă de ce atât de târziu
Pe străzile fără lună te plimbi
E timpul să te-ntorci acasă

Cum de nu mă-nţeleg
Prishtinei îi smulg ramurile
Ultimului boem îi prind vorbele

La ora asta vaccinez străzile
Împotriva bolilor beznei

Cum de nu mă-nţeleg
mireasmă de alcool a intrat în mine
Și nu se sfieşte să mă-nsoţească
Prin străzile negre ale oraşului
Chiar şi când mă-njură
Când mi-e greu să-mi găsesc casa
Să urc la etajul doi
Sau trei...

Vai, cât de greoi mi-e creierul
De sângele care
Se joacă prin străzile-ngustate
Și nu-mi aduc aminte cu exactitate
Când am intrat în greva foamei 

II. 

Nu-i o întâmplare că mă urmăreşte
Imaginea căsuţei fără etaj
Fără nicio scară
Cu poarta ce m-aşteaptă deschisă
Câinele latrându-şi
Stăpânul

Vai, cum îmi stă-n imaginaţie
Grădina cu prune
Focul şi cazanele cu aburi
Picurând rachiu fără-ntrerupere
Prin labirintul rece...

La vârsta asta
E stranie plimbarea noaptea
Dar
Nu sunt altfel 

Cafenea a serilor (Kafene e mbrëmjeve) 

În cafeneaua unde-mi petrec nopţile
Sunt femei sănătoase şi pline de dragoste
Sunt urlete râsete ale sânilor dezgoliţi
Cu lanţuri de aur la gât
Ne tachinăm zilnic

Și suntem cu toţii prieteni

În cafeneaua unde-mi duc serile
Sunt voci înalte ce strigă
Ochii lor strălucesc plini de lichid
Uscaţi sau dulci
Neprihănire
Miroase a femeie şi a mânie de bărbat 

Pescăruş udat (Pulëbardhë e lagur) 

Căzu anotimpul galben căzu la pândă
Tainic frunzele chiuie ramuri se frâng
Nevinovata frumuseţe ne-nşeală se duce
În faţa ochilor îmi trecu albă ca zăpada
O amintire ce mă duce
În faţa unei case singuratice

Ce-i, iar se pierdură drumurile
În albul zăpezii
Ce sosi înainte de vreme pentru a se răzbuna

Călătorii nopţilor lungi
Priveau pescăruşii peste lac
Spălăndu-se goi în miez de iarnă 

*** 

Doar astă seara am iubit
Păcatul fiecărui cuvânt frumos

Ninsoarea acoperind natura
Noaptea ce pândeşte orice lucru alb

Am iubit pescăruşul lacului meu
Făcând baie gol
Pescăruşul ud leoarcă 

Lacul din Radoniq (Liqeni i Radoniqit) 

În Lacul din Radoniq
Dimineaţa deseori soseşte la prânz
Pescăruşii zboară prin ceaţă
Doar frunzele nu-ngenunchează

În aerul plin de umezeală
porumbeii fac cercuri
Uneori par albi, iar
alteori îşi arată spinările cenuşii

Câţiva pescăruşi stau suspendaţi
Pe suprafaţa lacului colorat
Păsări albe se scutură pe ape

Peste lac cerul e albastru
Și apa verde pe sfondul de iarbă
Totuşi pe acolo au aruncat ziare
cutii de conserve, un pat vechi
pungi de plastic, caroserii de maşini...

Unele lucruri sunt roase de apele răbdătoare
altele – acoperite de o spumă galbenă
                                                               August, 2012


[Poezii din volumul ”Iubita mea Eva” / 
Poezi nga libri „E dashura ime Eva“]

No comments: