Belfjore Qose: "haosul ce mistuie sute de flori / kaosi që djeg qindra lule"

Cercetăroare a literaturii și poetă, doctor în filologie, lector universitar, născută în anul 1985, absolventă a Facultății de Istorie și Filologie a Universității din Tirana, autoare a unor lucrări științifice apreciate, precum “Cum se creează realitatea literaturi albaneze contemporane pornind de la informarea mediatică„, ”Nuvela albaneză contemporană”, „Terminologia în edițiile dedicate eseului”, ”Tradiția și etnia ca impiedicare a alterării în romanul Cercuri‘ de Martin Camaj” etc.



Mărgele negre în firul uitării
(Rruaza të zeza në fillin e harresës)

Tu ai irosit timpul nostru
Fără cuvinte, în reci tăceri
Ai dăruit vidului zilele noastre albe
Am fi putut fi o iubire de copilași
Lumină ce ține trupurile suspendate
Cât de tare, mai mult decât pe Domnul
Care se ivea între respirațiile noastre
Ai iubit neantul liniștit
Adormirea conștiinței
Haosul ce mistuie sute de flori răsărite în tine.


Acum mierea zilelor noastre este
Letargia dimineților
Și nopțile goale plinde de ochi
Privind din pereți
Ca somnul zilelor cu dureri de cap
Și ritmul felinei trezite noaptea
Orele care hrănesc clădirea sufletului de odinioară
Înfrumusețarea genelor plângătoare
Și dantelele magice ale vechilor ferestre
Sunt la fel energie și inerție
Ele nu-ntreabă de clipele pentru care am murit
Ne-am uitat lumina aurelor noastre albe
Degetele noastre împletite, una
Cu simfonia frunzelor
Și psalmii revărsați în cer de iubirea noastră
De când n-au mai simțit buzele dulceață
n-au mai atins frumusețea lunii pline
Universul se extinde, totul se-ndepărtează...
Ne unim doar în eterul sunetelor
În durerea cărnii deschise
Vezi roșul revărsat de miezul nopții peste streșinile noastre
Îngerii căzuți care tac zâmbind?

Tu zilele noastre le-ai trecut una după alta
Precum mărgelele negre-n firul uitării
Renii în pădurile viselor i-am înecat
Cu demonii noștri ai durerii
Iar acum... acum tu ești umbra beznei
Pe care dorința mea o îmbrățișează în fiecare dimineață
Căci lumina se hrănește cu îmbrățișări curate
dimineața
Căci florile învie de dorul tău și mireasma mea.


Nimburile nopţii
(Aurat e natës)

Noi, cu aureole negre pe cap
Ne mândrim de vid și neputințe.
N-am câștigat nici pe cea mai bună clipă
De păcatele triste împotriva-ne.
M-ai invitat în frigul nopții fără stele
Ca să-nsingurăm împreună singurătatea.
M-am otrăvit îndelung conștientă
De mult, dintr-un timp făr-de-timp.
Ne-am sărutat tristețea dintre priviri
Neîntâlnite în lumină albă...
Și s-au lșungit umbrele conștiințelor
Ca să se-nnece adânc în fluviu,
Și s-au întins lenjeriile paturilor
Ca să-mbrace câmpii pustii de suflet.
Și avem otravă-n plămâni
Și avem gunoi înlăuntru
Așteptând lumina din alte lumi.
Ne-a rămas în gât sufletul nopții
Ce o vom voma profan și noroios.
Și grabnic se răstoarnă șiroaiele
Ploii peste aurele negre ale nopții...


Roşu
(E kuqe)

Sunt în inima mea
Mai multe feluri de roșu
Care lucesc și se ofilesc
Precum soarele pe capul sfinților
Ca niște bule de sânge cresc și pleznesc.
Tu erai
Roșul ce tangou respira
Sânge cald strălucitor.
Eu eram
Roșul trandafirilorvisând la rouă de sărutări.
Noi eram
Bestia cu sânge-ntunecat în gheare
De la sfâșierea reciprocă.
Noi suntem
Vin întunecat de sânge
Care nebunia preschimbă-n salvare.
Eu sunt
O navă cu pânze roșii
Pășind spre marea-nflăcărată-n asfințit.
Tu ești
Roșul ascuns al lavei
Ascuns după coaja cenușie.
Timpul nostru este
O pană roșie de pasăre
Căzând încet spre nesfârșit
Perfecți ca trandafirul
Jertfiți ca inima mea ruptă-n două
În mijlocul ninsorii
Roșie
Roșie
Roșie.


Mai mult de atât
(Më shumë se kaq)

Știu
Că te știu
Te cunosc înainte ca
Pomii să fi avut rădăcini
Pe atunci marea avea tenul meu
Și tu mistuiai cu raze aurii albastrul
Și totuși tu ești mult
mai mult
de atât.

Da, da, pe tine
Te-am atins
Mai înainte de a cunoaște
Culorile
Chiar înainte de
A fi fost
Nume
Și totuși eram mult
mai mult
de atât.

Am fost
Ai unul-altuia
Înainte ca zâmbetele să aibă buze
Și iubirea – priviri
Chiar înainte ca cântecul
Să plămădească cerurile și norii
Și totuși suntem mult
mai mult
de atât.

Am cunoscut
Înainte să trag aerul
Adulmecat-am moartea noastră
Suntem mișcare
Ce nu poate încremeni
Zborul clipei
Și totuși puteam fi mult
mai mult
de atât.


Laguna

Goală cu picături de tristețe acoperiți ochii
Se topește cu apa mătăsoasa piele de lumină,

Subțire ca voalul ceții îmbracă nuferii
Părul palid părăsit pe mal,

Nimeni nu poate dărui dragoste ca ea
Doamna lagunei cu ochii de sare,

Alunecă apa printre degete
Repaus nu cunoaște deși toți se odihnesc în ea,

Patria lunii e aceeași cu a ei
Se-ntâlnesc în nopțile cu lună plină,

Apa ei adâncă, fântână neagră-n noaptea fără stele
Când el s-a-nnecat zâmbitor în adâncul ei,

I-a lăsat trupul să piară, ca să aibă
Drept robi tristețile sale veșnice,

Doamna lagunei goale amar udată
Topește-n ape timpul ei nefolositor,

Viața ei e steaua dimineții
Luminând marea pentr-ntâia oară,

Viața lui, dansul bărbatului nordic
Cu pași grei ce cheamă războaiele,

Ce-i atrage, deci, departe de lumea asta
Ce împlinește fiii tăcuți ai sunetelor,

Tristețea vine cu pași lenți
A venit s-o ia de mână pe doamna lagunei.


Iubirea e spaţiu
(Dashuria është hapësirë)

Iubirea e spațiu
Unde visele noastre se-ntâlnesc
Spațiu cu simțuri dublate
Cu demoni și îngeri îmbrățișați
În pacea așteptării marii fericiri

E cântecul pieptului
Auzit printre tăcerea frunzelor
Ochii vindecând orbirea
Cu care suportăm greutatea trupurilor
În așteptarea veșniciei promise

Frăgezimea spațiului între mâini
Timpul care sapă-n durere
Frumusețea ta fugară
Spectrul culorilor monotone ale sărutului
Luna pe care o ascundem în priviri

Transformarea angoasantă
A chipurilor sinelui întru oglindirea
Noastră-n ochii cei mai iubiți
Urcând scările ce ne duc spre
Cel mai aprins foc al împlinirii

Iubirea se zbate cu vremelnicia
Unei flori albastre de primăvară
Fiind singura dovadă că nuk suntem
Părăsiți în trupurile noastre ca niște sclavi
Iubirea ne face mare eternă
Iubirea e spațiu


Prezentare și traducere: A.-Ch.Kuciuk ©

No comments: