Elinda Marku: Gur / Piatră

Gur

U bana me u martu, e me u martu nuk ndigjoja. Gjithmonë kam pasë frikë nga martesa. Gjithmonë ka pasë frike martesa prej meje. Kështu m'u desh me e lan shpinë, pleqtë, fshatin. Shkova në kryeqytet. Tuj e ditë se kam për të perfundu me m'lëçit ose për t'çmendun, ose për kurvë.
Normal, qysh ndryshe mund të lëçitej një femën 25 vjeçe që e len shpinë e fshatin, përveçse kur e len me shku ke burri? Ama Gurin tim e mora me vete. Sa herë atje në kryeqytet më merrte malli me shku në fshat e s'mundesha, merrsha Gurin dhe e fusja në shtrat. Dhe sa herë nuk mundesha me e duru mallin për fshatin e pleqtë, i lutesha ndonjanit për kolegve të punës me ardh me mue e me u shtir sikur po vjen me m'feju. Boll me arrit me i rrejt pleqtë, me i knaq pleqtë se edhe unë tash po fejohem.
Kryeqyteti – punë pa krye. Po bahej përditë e ma i huej. Madje kishim fillu me i thirr një emer t'huj. Si biçim "metropoli". Të gjitha rrugët e shtigjet për me u t'huj prej atij vendi gjindeshin sidomos në kryeqytet. Un me "fat", si përherë, me del me e gjetë njanën prej rrugëve, njanin prej shtigjeve që të t'huj, e ika. Ika ma larg se mund t'më kish shku mendja ime, e cila, deri atëherë, bridhte tana qoshet e metropolet e botës, por pa mua. Një dite më mori mendja me vete, e mbasi u bamë të dyja bashkë shkume nga sytë kambët. Në fakt, ishim katër kur ikëm. Ikëm të katërt. Unë e dashnori, mendja e Guri. Atje-këtu në "ikje" jemi shumu.
Kishte dashtë Zoti, shumoheshin edhe të ikurit…

Piatră

Ajunsesem la vârsta măritișului și de măritiș nu voiam să aud. Mereu mi-a fost teamă de căsătorie. Mereu i-a fost frică măritișului de kine. Astfel a trebuit să-mi părăsesc casa, pe cei bătrâni, satul. M-am dus în capitală. Știind că voi sfârși a fi considerată ori nebună, ori târfă.
Normal, cum altfel putea fi „citită” o femeie de 25 de ani care-și părăsește casa și satul, decât dacă să meargă la soț? Dar Piatra mi-am luat-o cu mine. De câte ori mi se făcea dor să mă-ntorc în sat și nu puteam, luam Piatra și o băgam în pat. Și de câte ori nu izbuteam să suport dorul de sat și de bătrâni, rugam pe vreun coleg să meargă cu mine acasă și să se joace rolul viitorului logodnic.
Capitala – treabă fără cap și fără coadă. Devenea din ce în ce mai străină. Ba chiar începuse lumea s-o cheme cu un nume străin, ceva gen metropolă. Toate drumurile și toate cărările de a te înstrăina de la țara mea se găseau mai ales în capitală. Eu, norocoasă ca întotdeauna, am găsit rapid un drum sau o cărare din cele care te înstrăinează și am plecat. M-am dus mai departe decât se putea duce mintea mea care, până atunci, umbla prin toate colțurile metropolelor lumii, dar fără mine. Într-o zi m-a luat mintea cu ea și am fugit măncând pământul. De fapt, eram patru când am plecat. Am plecat toți patru. Eu cu amantul, cu mintea și cu Piatra. Pe ici-colo prin drumeții, ne-am înmulțit.
Dăduse Dumnezeu să se înmulțească și cei duși…

Nga vëllimi / Din volumul: Elinda Marku, Bija E’res,
Vargje dhe një Gur në vend të (jetë-a-vdekje)shkrimit,

Librarium Haemus, Bukuresht – Tirana, 2013

No comments: