Luan Starova: Libra / Cărți - fragment

Scriitor de expresie macedoneană și albaneză, diplomat, profesor și academician născut la 14 august 1941, autor al Sagăi Balcanice (Cărțile tatălui, Vremea caprelor, Muzeul ateismului ș.a.) tradusă în numeroase limbi străine și apreciate la superlativ.


Libra

Çdo libër i ri ngjallte gëzim të madh në shpirtin e babait.
Megjithëse ishim një familje e madhe, jetonim në një shtëpi të vogël. Çdo pëllëmbë e shtëpisë, edhe ashtu e tejngarkuar me praninë tonë, ishte e mbushur me sende të ndryshme. S’kishte kënd ku, sikur të vihej qoftë edhe një libër, të mos prishej rendi me të cilin ishim mësuar vite me radhë.
Kështu, mund ta merrni me mend se sa të drejtë kishte nëna të mërzitej për çdo libër të ri që blinte babai, në radhë të parë pse ishim shumë ngushtë në shtëpi, e pastaj edhe për shkak të zvogëlimit të buxhetit familjar. Mirëpo, nëna, si një vitore e vërtetë e vatrës familjare, gjithmonë zbulonte ndonjë vend për librat e rinj, qoftë edhe jashtë bibliotekës dëng të babait. Kështu, ajo bëhej edhe bibliotekare e padukshme e librave të babait. Dhe kur babai kërkonte ndonjë libër, për të cilin s’ishte i sigurt në e kishte, nëna do të kjujtohej se për cilin ishte fjala dhe ashtu qetë-qetë do ta nxirrte nga ndonjë skutë e sajuar në mur dhe, si pa u vënë re, do ta linte mbi tryezën e punës të babait, i cili, ashtu i përhumbur, i sodiste raftet e bibliotekës në kërkim të librit që i duhej, po me kujdes e ruante edhe mendimin që duhej ta formësonte. 
Kur kjo qetësi prishej prej hapërimeve të lehta të nënës që largohej, hapërime që si pëshpëritje lajmëronin se libri ishte gjetur, atëherë babai përmendej.



Cărți

Orice nouă carte trezea o mare bucurie în sufletul lui tata.
Deși eram o familie mare, trăiam într-o casă mică. Fiecare palmă a casei – și așa prea încărcată de prezența noastră – era plină cu diferite lucruri. Nu exista loc în care, dacă s-ar fi pus o singură cărticică, să nu se strice rânduiala cu care ne obișnuisem de ani de zile.
Astfel vă puteți închipui câtă dreptate avea mama să se supere după fiecare nouă carte cumpărată de tata, în primul rând pentru că eram prea înghesuiți, și apoi din cauza micșorării bugetului familiei. Dar mama, ca o adevărată stăpână a casei, mereu descoperea câte un locșor pentru cărțile noi, fie și în afara bibliotecii arhipline a lui tata. Astfel mama devenea bibliotecara invizibilă a cărților lui tata. Și când tata căuta vreo carte, despre care nu era sigur că o are, mama își aducea aminte cu exactitate și, în liniște, o scotea din vreun sertăraș născocit pe perete și, parcă nevăzută, o lăsa pe masa de lucru a lui tata, în timp ce el, pierdut, controla rafturile bibliotecii, dar cu mare grijă își păstra și gândul căruia trebuie să-i dea formă.
Câdn liniștea se strica de pașii mamei plecând – pași care anunțau ca o șoaptă că volumul fusese găsit – tata își revenea în fire.


Din Luan Starova: ”Cărțile tatălui

No comments: