Mimoza Hysa: Război în iran sau irak / Luftë në iran a irak... - prosa

Prozatoare și traducătoare născută la Tirana, absolventă a Facultății de Istorie și Filologie a Universității din Tirana (1989) și a Lingua e Cultura Italiana (2009) cu lucrări despre opera lui Eugenio Montale. Timp de un sfert de veac a tradus în albaneză opere ale unor importanți autori italieni, precum Leopardi, Quasimodo, Ungaretti, Montale, Buzzati, Tabucchi și, mai recent, Claudio Magris. Ca prozatoare a publicat ”Vremea Erei” (Koha e Erës), ”Istorie fără nume” (Histori pa emra) și ”Decizia” (Vend/imi, are și sensul Țară / Țară a mea). Este laureata unor premii importante ca autoare și traducătoare. În anul 2015, a câștigat Premio Nazionale per la Traduzione (Il Premio Maggiore) în Italia. 

 

Război în iran sau irak


În casa noastră se bat toți. Cum se bat? Cum s-or nimeri. Seara, de pildă, când tu ești liniștit, căci nu s-a ridicat spre cer vreun strigăt cumplit, exact când tata urmărește știrile lumii, fără a fi atent la partea stătută a familiei, mama se apucă să spele vasele. Dar vasele, din nefericire, scârțâie, mai ales paharele, iar zgomotul, chiuitul, croncănitul continuă până când urechile lui tăticu se irită (și nu-s de vină) și pumnul lui zguduie masa: Gata cu vasele alea! Eu, da, aud. Dar mama e rece ca piatra și nu vrea să știe că jumătatea ei află ce trebuie să afle omul și răspunde: Iar eu spăl. Deja s-a iscat cearta. În ochii înveliți de mânie ai lui tata, unde supărarea sare din orbite și se înfige ca un cuțit în spinarea aplecate peste vase, a mamei, care nu se oprește... krau… krau, spălând vasele alea blestemate. 

Eu și sora mea, care scormonește sub masă, am încremenit cu privirea cusută de spinarea nepăsătoare a mamei. Și aș fi vrut ca în acele clipe s-o zgârii cu unghiile și să-i spun să-și tacă cleanța și să-și oprească mâinile, ca să se îmblânzească ochii tăticului. Ți-am zis să lași vasele, că eu urmăresc știrile! Vocea capătă o tonalitate metalică și amenințătoare, ca tăișul cuțitului când taie pâinea: Grap. – Pff, ne-ai mâncat ficățeii cu știrile astea. – A depășit granița. Știam c-o va depăși. Dar nu pricep de ce are atâta curaj. Acum tata s-a ridicat de pe canapea. Iar știrile de la televizor bubuie și curg fără a ține cont de noi. De fapt, eu le ascult foarte bine: și soldații iranului, și pe cei americani; îi aud, foarte bine îi aud, vreau să mă ridic și eu în clipa aceea și să-i spun: tati, se aud, stai că-ți spun eu ce nu auzi, ți le spun pe toate, fără a o uita pe fetița spânzurată, nici pe băiatul zburat de la etajul zece... doar nu te ridica... ți le spun. Dar nu-ndrăznesc să ridic ochii. Dar o văd pe sora mea care și-a adormit păpușa, căci sunt știri, firește. Păpușa nu plânge când sunt știri. Nici nu cântă. Băi, te potolești, sau îți dau în cap cu scrumiera asta? Vocea a explodat pe neașteptate și a amenințat, de-ți vine să crezi că soldații de la televizor au intrat în casă cu mitralierele. Mama doar se întoarce un pic, cu o oarecare indiferență: Ei, nu mai spune! Ia încearcă! – Doamne, asta n-are pic de creier! Ce să-ncerc, războiul? Marele război de aici, de la noi! A ieșit sora mea de sub masă și s-a pus între ei. Ochișorii ei sunt bulbucați, iar din chiloței începe să-i curgă... oh, asta mai lipsea... acum o să sară ailaltă... războiul... a-nceput războiul... unde să mă strecor eu... Mamii, am făcut pipi... Iată, vezi ce-ai făcut? Ai îngrozit copilul, ca un balaur. Pe cine faci balaur, tu, putoare? Îți arăt eu ție balaurul. Și-a luat avânt. Cu scrumiera în mână. Scrumul cade peste noi. Și-a luat avânt. Și eu unde trebuie să mă ascund. Trebuie să mă ridic... să-l opresc... Eu?! Mi-e teamă. Sunt copiii aci, dar ți-o arătam eu... Din fericire, ne-au văzut. Ne-au văzut, din fericire. Dar se întâmplă și să nu ne vadă. Și mama primește câte o palmă peste față. De fapt, o iubește. Mie nu-mi place că-l contrazice. Și știu bine că tăticu se va enerva. Dar nu se retrage. Vorbește. Rece chipurile, dar vorbește. Cum să-i placă. Aidoma surorii mele. Și ea tot cu mama seamănă. Eu îi spun să nu-mi ia caietele, că le umple cu pete. Ea – tot pe a ei o ține. Apoi ia bătaie. Desigur. Cum să fac altfel, dacă insistă. Ei îi curg mucii și plânge tot timpul. Astfel mă supăr și mai mult. Se plânge la mama. Și mama sare peste mine ca o bestie. Tata te ucide cu vocea-i ca un cuțit. Și casa încremenește. Iar mama te bate de-a binelea. Eu alerg în jurul mesei, dar ea e puternică. Cu un trup dens și mână mare. Eu sunt cel mai nenorocos din casă. Căci mâna mamei e foarte grea. Și te lovește fără să te privească. Parcă scutură covoare. Aproape îmi vine să mă-ntorc și s-o lovesc pe față. Pe fața aceea șifonată care se strâmbă când lovește: dai, dai, pe spinarea mea. Dar nu-ndrăznesc. M-ar fi snopit tata în bătaie, cu cureaua, apoi. Căci pe adulți nu-i poți înțelege. Tocmai când nu te aștepți, se unesc și te zdrobesc în bătaie. Tu ești mereu de vină. De aceea o suport și o privesc cu niște ochi de lup. Ea se enervează mai rău: Nu te uita la mine cu ochii ăia, că te-am făcut. Ne ostenim de moarte pentru voi. Hai, dispar! – Chiar vreau să dispar. Dar n-am unde. Și mă-nvelesc cu plapuma în patul meu până mă sufoc. Și plâng. O voi ucide în bătaie pe soră-mea mâine, când nu va fi nimeni în casă. Jur.
Dar mâine mi-a trecut supărarea. Și totuși, în ochii lumii suntem o familie foarte cumsecade. Mama e o doamnă, iar tata – un deștept. Când își beau cafeaua, îi bârfesc pe vecinii care se înșeală. Mai ales pe tanti Keti și nenea Berti. Se sărută pe scări (zice mama) ca să ne arate că chipurile se iubesc. Eu nu zic nimic, dar seara merg chpurile să mă joc cu Besi, fiul lor. Suntem vârstnici. De fapt, mă duc pentru o clipă, pentru o singură clipă, când nenea Berti se întoarce de la muncă. Ies în hol, ca să-l văd cum intră și-i sărută părul lui tanti Keti. Iar Besi sare și-l îmbrățișează. Eu n-am făcut asta niciodată. Și nimeni nu mi-a sărutat părul. Intru hoțește în casa mea neprihănită și-mi urez să mă-nsor cu o ”târfă” (cum zice mama) căreia să-i sărut părul și care să mă sărute. Noroc că gândurile nu se văd, altfel mama m-ar fi bătut. Apoi m-ar fi bătut și tata, și apoi ar fi plâns surioara și mie mi-ar fi luat creierul foc și i-aș fi strivit căpșorul... iar mama... iar tata... lanț...
Este ora de știri... și mama... iarăși... dar de ce doamne... spală vasele... eu intru în nenorocitul acela de război care nu se termină odată în iran sau irak și trag... pac... pac... pac... înainte să se zgâlțâie paharele farfuriile și înainte de a urla tăticu... le iau kalașnikoavele soldaților din iran sau irak... și trag în rafale... peste mama... peste tata... peste mine... și peste toată lumea...

Prezentare și traducere: A.-Ch. Kuciuk ©


Luftë në iran a irak...


Në shtëpinë tonë rrihen të gjithë. Si rrihen? Si t’u vijë. Darkave për shembull, kur t’i je i qetë se nuk është çuar lart ndonjë piskamë therëse, tamam kur babi ndjek lajmet e botës, pa e pasur mendjen në pjesën e ndenjur të familjes, mami zë e lan enët. Por enët për fat të keq kërcasin, gotat sidomos, dhe gërvishtja, gërricja, kërkëllitja vazhdon derisa veshët e tim ati acarohen,(dhe s’kanë faj) dhe grushti i tij tund tavolinën: Boll me ato enë! Unë po dëgjoj. Po mami është e ftohtë si guri dhe nuk e çan kokën se pjesa tjetër e familjes po nxë çka duhet të nxërë njeriu dhe përgjigjet: kurse unë po laj. Tani ka plasur sherri. Në sytë e veshur me mllef të tim ati ku zemërimi kërcen nga orbitat dhe gjuhet thikë mbi shpinën e përkulur të mamasë mbi lavaman që nuk pushon,… krau… krau duke larë ato të mallkuara enë. Unë, ime motër që gërmon nën tavolinë kemi ngrirë duke ia qepur sytë shpinës indiferente. Dhe do të doja atë çast ta gërvishtja me thonj dhe t’i thosha ta mbyllte sqepin e t’i pushonte ato duar që të zbuteshin sytë e babait. Të thashë t’i lesh enët se unë po dëgjoj lajme! Zëri merr një tingull metalik dhe kërcënues si tehu i mprehtë kur pret bukën: Grap. - Uh, na hëngre me këto lajme. - E teproi. E dija që do ta tepronte. Po nuk e kuptoj pse ka aq shumë guxim. Tani babai është çuar nga divani. Dhe lajmet e televizorit buçasin e rrjedhin pa e vrarë mendjen për ne. Në fakt unë i dëgjoj shumë mirë: edhe ushtarët e iranit, edhe ata amerikane; i dëgjoj, shumë mirë i dëgjoj, dua të ngrihem edhe unë atë çast e t’i them: baba, dëgjohen, shiko se t’i them unë se çfarë nuk dëgjon, t’i them të gjitha, pa harruar as vajzën e varur...as djaloshin e fluturuar nga kati i dhjetë....vetëm mos u ngri...t’i them. Po nuk ma mban as të ngre sytë. Po shoh motrën që e ka vënë kukullën në gjumë, se ka lajme, natyrisht. Kukulla nuk qan kur ka lajme. As këndon. A do të marrësh vesh ti, apo ta fluturoj tavllën në kokë? Zëri ka plasur dhe është hakërruar sa të duket sikur ushtarët e televizorit kanë hyrë në shtëpi me mitralozë. Mami denjon vetëm të kthehet si me indiferencë: Jo, more, pa provoje. - O zot, kjo nuk ka mend fare. Çfarë të provojë, luftën? Luftën e madhe, këtu, tek ne!!! Ka dalë motra nga poshtë tavolinës dhe ka qëndruar në mes të dyve. Sytë zgurdullaqë dhe nga breçkat e vogla e nëpër shalë i rrjedh... oh, dhe kjo u desh...tani do të nxehet kjo tjetra... lufta... plasi lufta... ku duhet të futem unë... Mami bëra çiçin... Ja, e shikon çfarë bëre? Tmerrove vajzën si lugat. Kujt i thua lugat ti moj qelbësirë? Ta tregoj mirë unë ty lugatin. Ka marrë turr. Me tavllën në dorë. Hiri na bie neve. Ka marrë turr. Dhe unë ku duhet të futem. Duhet të çohem… ta ndal...Unë?!!Kam frikë. Janë fëmijët pa ta tregoja unë…Për fat, na panë. Na panë, për fat. Po ndodh dhe që nuk na shohin. Dhe mami merr ndonjë shuplakë turinjve. Në fakt e do. Unë e kam inat që kundërshton. Dhe e di mirë që babi do të nxehet. Po nuk tërhiqet. Flet. Si ftohtë gjoja, po flet. Si t’i pëlqejë asaj. Si motra. Edhe ajo dreq asaj i ngjan. Unë i them mos m’i merr fletoret se m’i bën me njolla. Ajo të sajën. Dhe pastaj rrihet. Sigurisht. Si mund t’ia bëj ndryshe kur këmbëngul. Ajo qurravitet dhe qan pa pushim. Këtu e marr edhe më shumë inat. I qahet mami. Dhe mami pastaj më sulet si bishë. Çfarë babi, babi të vret me zë, si thikë. Dhe shtëpia ngrin. Kurse mami të rreh tamam. Unë sillem qark tavolinës, po ajo është e fortë. Me një trup të ngjeshur dhe me një dorë të madhe. Unë jam më i pafati në shtëpi. Sepse dora e mamit është shumë e rëndë. Dhe të qëllon pa të parë fare. Sikur shkund qilima. Jam gati t’i kthehem dhe t’i bie fytyrës. Asaj fytyre të shprishur që shtrembëron buzët kur qëllon: hë, hë, hë në shpinën time. Po nuk guxoj. Do të më rrihte babi me rripin e pantallonave pastaj. Sepse të rriturit nuk i kupton dot. Atëherë kur s’e pret bëhen bashkë dhe të zhdëpin. Ti gjithmonë ke faj. Ndaj e duroj dhe e shikoj me sy ujku. Ajo nxehet më keq: Mos më shiko mua me ato sy, se të kam bërë kokën. Rropatemi për ju. Hajde m’u zhduk. - Ashtu dua të zhdukem. Po s’kam ku. Dhe mbulohem me jorgan në shtratin tim derisa të më merret fryma. Dhe qaj. Do t’ia marr shpirtin sime motre nesër, kur të mos jetë askush në shtëpi. Betohem.
Të nesërmen më ka kaluar inati. E megjithatë ne për botën jemi familje shumë e mirë. Mami është zonjë e rëndë, kurse im atë i zgjuar. Kur pinë kafe të dy përflasin komshinjtë që “ia dredhin” (thotë mami) njëri-tjetrit. Sidomos për teta Ketin dhe xhaxhi Bertin. Puthen nëpër shkallë (thotë mami) për të na treguar gjoja se duhen. Unë nuk i them gjë, por mbrëmjeve shkoj kinse të luaj me Besin, djalin e tyre. Jemi moshatarë. Në fakt, shkoj vetëm për një çast, një çast të vetëm, kur kthehet xhaxhi Berti nga puna. Dal në korridor ta shikoj kur hyn dhe i puth flokët teta Ketit. Kurse Besi i hidhet në qafë. Unë nuk e kam bërë kurrë. Dhe askush s’më ka puthur flokët. Përvidhem në shtëpinë time të pamëkat dhe uroj të marr një grua “kurvë” (siç thotë mami), që ta puth në flokë dhe të më puthë. Shyqyr që mendimet nuk shikohen se mami do të më kërcente me dru. Pastaj do ta rrihte babi, e pastaj do të qante motra e mua do të më ndizej truri e do ta përflakja turiçkat… e mami… e babi… zinxhir….
Është ora e lajmeve... dhe mami... prapë... po pse o Zot, prapë... lan enët... unë futem në atë dreq lufte që s’mbaron në iran a irak dhe qëlloj.... bam... bam... bam... sa pa kërcitur gotat sa pa gërvishur pjatat e sa pa gërthitur babai... u marr kallashin ushtarëve në iran a irak... dhe zbrazem me breshëri... mbi mamin... mbi babin... mbi veten... e gjithë botën...