Xhevat Latifi: frânturi din Paradis… / copëza nga Parajsa…

Poet, eseist și jurnalist născut la 28 mai 1968 la Gjilan, Kosova, absolvent al Universității de la Prishtina, membru al Asociației Scriitorilor din Kosova. Este autorul volumelor “Moartea costă scump” (Vdekja kushton shtrenjtë) şi ”Ploaie pe părul tău” (Shi në flokun tënd).
Poeziile lui Xhevat Latifi au fost incluse în numeroase antologii, (inlcusiv în volumul ”Emanations” – 30 de autori din toată lumea, International Authors, 2012), fiind traduse și publicate în câteva limbi. Laureat al unor premii importante, autor deschis spre experiențe inedite și interdisciplinare, Latifi a participat și la câteva expoziții ale artelor alternative.

Frânturi din Paradis

(Copëza nga Parajsa)


Port în amintire câteva flori albe
ca lumânări ale nopţii de Paști
Ei îi e frig, febră, nu acceptă moartea
Iși mușcă buzele întru învierea unei iubiri

Mă ține-n frig amintirea
unei femei cu buzele rujate
Care-a vrut în lac să se-nece
ca o lebădă cu aripi frânte
Peste un nas drept spartan
pe frunte câteva puncte, ochii aproape-nchiși
Din câmpia mierlelor vine călărețul ieșit din negură…

Spune-mi pe unde trece drumul spre rai
Să-mi odihnesc genunchii
capul să-mi sprijin de iarba proaspătă
Stele să amestec pe pieptul tău alb
Spune-mi unde se omoară pentru dragoste bărbații
și unde se frâng de dragoste femeile
Să punem capac respirației
aburului ciobit să-i punem punct.

Port în amintire câteva flori albe
ca lumânări ale nopţii de Paști
Spune-mi pe unde trece drumul spre rai
Stele să amestec pe pieptul tău alb


Acolo unde mama îi spunea Gillan,

iar Tatălui îi zâmbea mustața căruntă

 (Aty ku Nana i thoshte Gillan e Babës i qeshte mustaku i thinjur)


Nu știu dacă voi mai putea…
Dacă voi mai putea face față libertății?!
Libertății ce se frânge peste aziluri europene americane canadiene…
Tu vrei să sfâșii colivia unui vultur de munte
Îmi spui: nu ești în stare să faci treburile tatii!
Da!
Spune-mi ce să fac cu greutatea patriei pe spinare!?
Ca un melc ce merge prin noaptea rece a lui martie
Martie, când explodează stelele și cad precum lacrimile
La Mitrovica din Srem, la Reka din Rainca și Koshare
Cum eroi mor cu ochii păliți privind libertatea
Iar acum dansează polka de la un punct la altul
De la dragostea la moarte
De la un izvor la altul – despre mine și tine
Neștiind fabula libertății
Vino, deci, să facem dragoste îmi spui – Nu!
Nu pot, mi-e teamă de tremurul ierbii
Zic: Vino să murim ca eroii din Troia pentru Helena…
Spui: nu merită, că morți ne vor…
Eu nu știu dacă voi putea mai mult
Sau voi cădea ca o rândunică-n brațele Mamei
Spui: Îi urâsc pe cei ce fac din libertate haină
din cârpe vechi de bazar
Zic: Vom face dragoste la munte
Într-o cocioabă, ca ciobani înfometați
Acolo unde patria sărută cerul...
Și jurâm, vedea-L-aș pe Dumnezeu!
Că vei trăi cât povestea ce ține-n viață libertatea
Libertatea ta în mine…

La protest

(N’protestë)


Voi ieși azi să-ți stau în față
Să văd la fereastră cum îți aranjezi părul
Poate am să-ți sparg fereastra
Voi sta toată ziua în picioare sub ploaie și zăpadă
Doar să-ți spun o vorbă – de ce mă minți?!
Crezi că-i mai bine să mă lași să mor de foame
Fără somn fără haine de iarnă!?
De parcă toată viața vei sta în balconaşul parlamentului
Și nu vei coborî niciodată pe pământul binecuvântat
Oare mă vezi cum vreau să plec
În munți
Doar știi că din munții te-ntorci ca un câine turbat
Dar nu!
M-am hotărât să stau să-ți văd ridurile
Tremurul tectonic din creier
Inima-ți va ieși din loc
Ție, nu mie!
Protestez, ca să te văd întinsă
Copilași jucându-se cu pietricele pe tine
Sau urinând pe cuvântările ținute de tine-n parlament
Nu știu dacă te voi blestema că niciodată n-ai înțeles
Că are cine iubi țara asta și mort.

Socrate, paharul are culoarea aurului

(Sokrat, gota ka ngjyrën e arit)


Bea-ți cucuta înțelept, nu te-ntrista!
Paharul are culoarea aurului
E ca o medalia a președintelui Nishani
te-nțeapă oleacă din neatenție
O mână cu gheare tulbură atlasul somnului
E vremea ciumei, amice
alb la față
alb la păr
Bea-ți cucuta, înțelept!
Te așteptăm de două mii de ani
Într-o zi cu ochii vom ridica un toast
Cu otrava adevărului.

Achile, aici Zeus desenat-a soarele

(Akil, këtu Zeusi vizatoi diellin)


Iartă-mi picioarele rapide, Achile*, dar vreau să-nconjor țara
Să beau din izvoare și să fac dragoste!
Te-ai convins că țara asta-i binecuvântată
Are soare, are apă și are patru anotimpuri.
Lasă Calul Troian, Achile, carnea să ne pască, osul va rămâne
Pentru o expoziție la Berlin, sau la Parisul lui Kadare.
Achile, iartă-mi picioarele rapide, în numele meu în numele lui Zeus
Să nu te blesteme sărmana Mamă și să nu mai vezi soarele
Oprește-te, nu deveni vestitorul nopții
Să te bârfească lumea toată și să-și bată joc de tine
Oprește-te, muritorule, că doar eroii stau la poalele Domnului
Achile, îmi tremură genunchii, dar nu vreau să m-aplec
Iartă-mi piciorul rapid și-ți voi cruța câlcâiul!
La un colț de deal unde Troia se vede pe palmă
Palmă după palmă Soarele ne va-ncălzi spinarea
Eu Tu și Soarele
Bem lapte alb
Pământul rece ne va-ncălzi inima
Privind Troia scufundându-se...

* Achile poartă o căciulă populară, asemănătoare cu qeleshe albaneză. Medalion de aur găsit în Sicilia și păstrată în Muzeul de la Bazel. Momentul uciderii amazoanei Penthesilea de către Achile a fost găsit și într-o frescă din Apollonia (Albania)

Lupul

(Ujku)


La tejgheaua de haine împăturesc cărțile
Mă tocmesc cu țiganca de preț
Îmi spune: Și cele ale prietenilor, cu dedicație?
Îi zic: Da! Vreau să-mi cumpăr un lup!

Ochiul

(Syri)


Izvorul cu apă sălbatică
Plecat-a noaptea
Chiar Izvorul Ochiului
Udă pământul negru.

Răsfoirea calendarului

(Shfletim në kalendar)


Nu uita de ziua ochiului, că orbeşti în memorie
Anotimpurile se vor amesteca şi nu vei pricepe vară
Ce-mi spune ziua asta: chiar scrisoare e asta…?!
Hârtie albă cu culori din covorul roşu
Sau e toată o minciună şi joc de cărţi cu ghinion
Foaia pe care o smulg nebărbierit mă-nfricoşează
Ca pe ursul ce şi-a stricat somnul iernii
Oare de ce numărăm zilele cu degetul?
Zoua ochiului
A buzelor
A aluniţei pe gât
Ziua D…
Când lipseşte ziua trântirii uşii
Pe scurt! Un anotimp te-am aşteptat la fereastră
Un an mi-a trebuit să regret că ne-ntâlnirăm
Şi un veac să te uit
În calendarul de unde foile zboară ca frunzele toamna
O zi e semnată Ziua Pământului, când ne-ntindem ca stejarii cu ramuri
Unde stelele picură precum pietrele pe morminte, ceva iarbă, câteva flori
De se putea numi viaţă, lasă o zi pentru mine...

Scrisă pe 20 martie, sau o iarnă fără mine

(E shkruar më 20 mars, ose një dimër pa mua)


Clanţa rece-mi întoarce mintea să deschid fereastra
Raze-ntinde pe cearşaf – stropi de apă pe sticlă
Picură pe umeri, pe picioarele (albe) pe unghiile roşii
Fă-mi loc, iarnă aramă!
Spune, iarnă, u vorbă despre Marquez
Un veac de singurătate ţine iarna pentru mine
Ca să dormi cu susurul apei şi să faci dragoste-n Sharr
Luminiş cerde să face ursul arormit
Fluturii păzesc aerul decedat.