Martin Camaj: Cum a ieşit numele din piatră (Si doli emni prej guri)

Cei ce seceră iarba şi coase scurte printre luminişurile pline de pietre ale Cukalului, sunt oameni tăcuţi şi doar la prima vedere liniştiţi: durerea le roade oasele noaptea şi picură peste muşchii şi membrele lor dis-de-dimineaţă, când dau întâia oară cu fierul pe iarbă. Sub armura de lână se ascunde teama şarpelui ce aşteaptă înfrigurat sunetul secerei trecând prin trifoi.
Culegătorii de iarbă dorm în văpaia zilei sprijiniţi de trunchiul stejarului, la umbră, şi visează cu ochii deschişi.
Cel mai tânăr i-a trezit din somn şi le-a arătat ce găsise, ceva cioplit, un nod mare în culoarea măduvei, măduvă a munţilor şi deasupra ei: şarpele împletit – toate transformate în piatră. Bine – au zis ei – noi ştim de mult că blestemul Orelor Munţilor poate preschimba totul în stâncă, chiar şi pe păstor cu oile în faţă, dar chestiune este: oare cum a ajuns broasca până aici, atât de sus?
Unul dintre ei a explicat zâmbind:
„Eu am otravă-n sânge, deoarece şarpele m-a prins de trei ori, şi din această cauză eu ştiu ceva mai multe decât voi. Broasca – adăugă el – l-a adus pe şarpe până aici, pe spinare. Priviţi-i, sunt împietriţi ca şi cum n-ar fi două fiinţe, ci una singură. Aşa cum sunt iapa mea, Drane, şi eu călărind-o”.
Pe urmă, vorbitorul şi-a scos cuţitul şi, cu vârful acestuia, l-a scos pe şarpe din spinarea broascăi. În locul şarpelui, pe carcasă a rămas o zgârietură, ca o linie ce împarte globul în două.

Drane au numit-o ei în unanimitate pe broasca cea împietrită şi fără-de-şarpe.

No comments: