Poet, artist plastic şi eseist albanez născut la Tirana în anul 1974, absolvent al Facultăţii de Istorie-Filologie a Universităţii de Stat din Tirana, debutează la doar 14 ani cu volumul ”Zilnic privesc cerul” (Përditë Shoh Qiellin). Şi-a deschis prima expoziţie personală în anul 1991 la Galeria Naţională de Arte din Tirana. Este co-fondator al revistei avangardiste "e për-7-shme" şi autorul unor texte remarcabile puse pe note de formaţii albaneze cunoscute. După facultate, studiază limba şi civilizaţia arabă în Iordania şi publică volumul ”6” (1995), urmat de ”Cuprinsul” (Pasqyra e Lëndës), 2004, şi volumul de eseuri ”Republick of Albanania” (2005). Fragmente din creaţia sa poetică au fost traduse în numeroase limbi şi au apărut în câteva antologii de poezie albaneză. Lucrări plastice ale autorului au fost prezentate în Franţa, Italia, Skopje şi Istanbul, unde Hatibi s-a stabilit de câţiva ani.
A spălat ultimele pahare, farfuriile
furculiţele, burlăciţe de aluminiu
Prin coate, ca o ceată-ngândurată
i se scurg
balonaşele de spumă şi prăjeală
De câte ori troncăne cheile seara
i se pare că-ncuie obloanele
berăriei
Farfurie crăpată deseori la spălat
luna se sparge pe munte
Acolo dorm ciobanii
şi oile îmbrăcate ca ciobani
Ea doarme înăuntru acum
chiar în chiuitul
cheii în broască
şi al acestui liliac ce
de-ar fi avut ochi ar fi plâns
Berăria satului astă seară, pe marginea drumului
Cu beţivii ce cad ca un guvern
O închidea devreme
cum
se lăsa amurgul, ca un sex vechi, abia se ridica din câmpii
şi se ţinea de plopi
Atunci ţăranii, doi câte doi
împărţeau o singură bere
tăcuţi sau înecaţi, căci vorbeau
o limbă nazală, tot albaneză
Cazmale ruşinate
prin uşi îi aşteptau ca nevestele
Te urau, tu doar nu-i suportau
Când trăgeai oblonul
Afară claxonul unei maşini insista
ca gâtlejul unui fazan
Când trăgeai oblonul
amantul stingea motoarele
Uşiţa din spate a prăvăliei se deschidea ca o conservă
Pe patul de lemn printre provizii
şi sticle goale de bere
şi lăzi cu păianjeni
O lampă moartă ca un ou stricat
Ochii-ţi descosea chiar şi închisă
dar nu era o treabă s-o stingi
Tu femeie doamnă te bucurai în muţenie
Bărbaţii trăgeau mereu cu vorbele
de gemete şobolanii se speriau sub rafturi
cu nişte zgomote subacvatice
Pe coapsele albe obrajii plin de somn ai şoferilor
Peste ele părul tău vopsit
Vai ce minciună era dimineaţa
Acel cer mohorât ca-un bărbat nedormit ()
Tu inventai o venire-ndepărtată de acasă
Vasăzică
din uşa din spate deschideai
berăria
Iar noaptea aşteptai, pustiită, miracolul
Scârba
Cu ce chip avea să apară de data asta oare
Dar într-o zi acolo la bar
Veniră şi te luară
Palizi
În numele poporului
În faţa băieţaşilor de la primară
Ce se-ntorceau de la ore
cu buzunarele pline de cretă
şi care scriau ”curv” în ascuns pe peretele berăriei
Ţăranii spioni cu triumful unui Edison
Năvăliră care să vadă primul
pătuţul acela
visat de femei şi bărbaţi
acoperit de o basma curată
Voi exagera
De voi spune că cineva desfăcu hoţeşte beculeţul
Poate pentru a-şi lumina odaia musafirilor
Uneori când troncăne cheile
chiar saltă sărmana inimă, mai ales când se-ntunecă
i se pare că trage obloanele
ce rimează cu sutienul
Care-i un lux la pârnaie
La-nchisoarea tunsă a femeilor ce-mbătrânesc
înlăuntrul calendarelor personale
ce sângerează
1988-1994
Gdansk!
Lada cu peşti plină
Lăsată pe beton de docher
Sevastopole – ochi de înecaţi.
Bătuţi adânc de pişatul soarelui
Durrrrës – se-mpiedică barca-n nisip sau în mâlul asurzit
Ca pe un ficat am prins Marea Neagră şi-o ţin în mâini
"Porturile sunt Sodomele Marxismului, încercuite de ape şi pucioasă”
Astrahan,
de pildă un alt nume de port
Şi nu ştiu cum mă-mpingea acest Lech Walesa
înspre anarhia rachiului
Pe când vedeam prin ştirile TV-urilor Italiei
Plânsesem pentru Lech Walesa
căci iubisem greva
şi Polonia-ntreagă
căci urăsc eu Guvernele
şi deloc nu iubesc Statul
iubesc Solidaritatea
această grădină zoologică
pentru oamenii omenirii
forma
cea mai religioasă
a autoorganizării
Şi am fost foarte mic
Turma mă minuna
Catolici şi beţivi –
toţi camarazii adunaţi
Muncitorii neurastenici
cu mustăţile-n mâini
Pân’ la fund paharul!
Dubrovnik!
Jos Uniunea Sovietică!
Introducere[1]
Măslinii colo-n jur imită piaţa
Cu bustul lui Ali* în mijloc, o nuntă tăcută
Grecească sau libaneză, fără mireasă
O nuntă de fotografii
Măslini cu mânecile suflecate, cu şalele goale, în centrul oraşului
În faţa copilaşilor de la primară
Cu muşchii-mbătrâniţi şi rădăcinile-mpletite cu asfaltul. Ca o femeie
Dezbrăcată-n mijlocul oraşului
Este măslinul în oraş
Şi nu te impresionează niciun măslin pe deal
Cum nu te impresionează mii de
Femei goale-n vis sau pe plajă
* Ali Demi, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial (1918-1943), pe al cărui nume îl poartau un cinematograf celebru şi un cartier întreg din Tirana perioadei dictatoriale.