Profesoară de literatura,
membră plină și directoare a Secției de Științe
Sociologice Albanologic în cadrul Academiei de Științe a Albaniei, autoarea
unor studii de anvergură în domeniul istoriei și teoriei literaturii.
Fragmentul este preluat din monografia științifică ”Sfide Teoretice ale Istoriografie
Literare” (Sfida Teorike të Historiografisë Letrare), Tirana 2009.
În timp ce străduințele de a alcătui texte ale
istoriei literaturii albaneze le întâlnim la sfârșitul secolului XIX, gândirea
critică asupra realizărilor și problemelor istoriografiei noastre a rămas
căldicică. Cu puține excepții (în anii '30), istoriile literaturii, după anul
1945, nu s-au supus dezbaterilor profesionale. În vreun caz separat,
observațiile erau scurte și prea schematice. Deși în anul 1941 Arshi Pipa afirmase
că ”Ne lipsește o critică literară
sistematică. Până acum niciun demers serios nu s-a făcut în jurul literaturii
Albaneze. Tot rezultatul rămâne în vreo carte ciungă a vreunui profesor și în
câteva foi tipărite în grabă pentru nevoi școlaricești”, nu au existat
judecăți științifice despre textele scrise în decursul vremii. Două erau, după
părerea noastră, cauzele lipsei acestei dezbateri:
1. Criteriile definite de către conducătorii politici ai științei
albaneze nu creau un spațiu prilenic judecății de valoare, sau de dezbateri
asupra problematicii istoriei literaturii. Cu toate încercările istoricilor
vremii, ”științăria” textelor era controlată și prejudiciată;
2. Pregătirea profesională limitată la nivelurile teoriei schematice
sovietice, nu putea deschide dispute cu caracter științific, care ar fi putut
schimba și pune în mișcare aspecte esențiale ale istoriografiei noastre
literare. Schema conceptării structurii acesteia, a metodei de interpretare,
inclusiv criteriul periodizării, erau aproape statice.