Dumitru Gabura: Misterul poemelor lui Victor Teleucă (Perioada 1959-1988)

Recitind volumul Piramida Singurătății de Victor Teleucă, cu ocazia reeditării la București în 2014, am sesizat o coincidență surprinzătoare, neobișnuită în textul poemului Clipa de vârf, scris în 1970, publicat de autor în volumul Îmblânzirea focului (1971). Coincidența era uluitoare. Coincideau cu cele descrise în poem nu numai luna și acea noapte răsturnată-n august, dar și împrejurările în care a decedat poetul. Faptul producându-se la 12 august 2002, peste 32 de ani din momentul scrierii poeziei. Cu o ocazie, mi-am împărtășit mirarea psihologului, dr. Gholamali Mohammadifard. După ce i-am făcut cunoscută viața și opera lui Victor Teleucă, dumnealui m-a îndrumat să-i studiez creația cu mai multă atenție, precizând că aș putea descoperi și alte coincidențe. Într-adevăr, în urma unui studiu al mai multor poeme, am observat niște coincidențe ciudate, care atestă o anticipare, în scrierile sale, a desfășurării ulterioare a unor evenimente peste 30-40 de ani.

Pentru acest studiu am selectat patru poeme legate între ele printr-un nexus cauzal(legătură, înlănțuire între lucruri, fenomene), [Mihai Cimpoi]: Clipa de vârf, 1970, Mitropolitul Dosoftei, 1973, O altă limbă mai frumoasă nu-i, 1959, Răsărit de Luceafăr, 1988.

DUMITRU GABURA: Concepte de psihologie transpersonală şi integrativă în procesul de creaţie a poetului Victor Teleucă

Şi simţi nevoia scrisului ca nevoia de cântec – comunicare 

prin sine cu sinele cosmic. 

Detaşarea de formă, întoarcerea la origini, 

de unde viitorul poate fi privit retrospectiv şi nu invers.

 Victor Teleucă, Ninge la o margine de existenţă

Odată cu editarea volumelor postume ale lui Victor Teleucă, au apărut studii ale criticii literare de pe ambele maluri ale Prutului în care opera poetului este analizată în raport cu cea a lui M. Eminescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Bacovia, Nichita Stănescu. În acest context, acad. Mihai Cimpoi propune un termen caracteristic pentru Victor Teleucă - lirosof. Într-un sens definitoriu apropiat, criticul Th. Codreanu vorbeşte despre un heraclitean transmodern, acad. H. Corbu – poet-filosof. A. Suceveanu numeşte scrisul poetului elegie metafizică. Ion Ciocanu şi Ion Anton în studiile şi eseurile lor ne atenţionează asupra necesităţii de a conştientiza singularitatea şi complexitatea acestui mare poet. Acad. Mihai Dolgan îşi intitulează un studiu despre poet „Nevoia de monolog cu sinele şi metafizicul”. Aceste studii converg, în mod tulburător, către o concepţie a poetului ce depăşeşte cadrul literaturii, dar în acelaşi timp configurează clar imaginea lui literară. Unicitatea situaţiei în lumea modernă constă în faptul că evoluţia conştiinţei umane a devenit una din cele mai importante componente ale dezvoltării culturii, în urma schimbărilor colosale care au loc la nivel planetar în cele mai diverse sfere. Aceste schimbări, la rândul lor, necesită o nouă viziune şi abordări complexe. Iar în calitate de axă intelectuală a acestor transformări se conturează psihologia transpersonală. Câmpul tematic al ei cuprinde şi psihologia contemplaţiei, meditaţiei, a creaţiei ce-i sunt proprii şi poetului Victor Teleucă. Acesta este liantul operei lui cu ceea ce se află dincolo de ea.