Zita Izsó: Poezi/i

 

(l. 1986, HU)

 

Identitet

(Azonosság)

 

Në strehim

të ardhurit nga vende të ndryshme

përpiqeshin ngathtësisht të ngushëlloheshin.

Pastaj u qetësuan

kuptuan se s’duhej të duheshin

se mjafton të ngrenë që përdhe

dy gurë me përmasa gati të njëjta,

e kur udhët e tyre do të ndahen

e asnjëri s’do mbajë mend emrin e tjetrit,

do të dinë se diku dikush ka

një gur të ngjashëm, me të cilin, sado dhimbje të ketë shkaktuar,

s’ka shkatërruar asgjë,

s’ka thyer ndonjë xham,

nuk i ka folur gurit, nuk e ka mbështjellë,

e s’ka coptuar me të kokat e atyre

që ulërinin dhunshëm,

gur të cilin thjesht e mban,

siç e mbajnë të tjerët.

dhe për çdo ditë që kalon ia ndjen peshën gjithnjë e më pak.

Péter Rácz: Gjithmonë (Întotdeauna)

 (l. 1948, HU)

Gjithmonë duhet ta nisësh nga e para

Sikur të ishte hera e parë.

Por as të nisesh s’ia del dot

Për sa kohë s’harron gjithçka:

Fletët e tua të shkruara e të pashkruarat dhe stilografin

Ato që shkrove dje rregullat e drejtshkrimit

Gabimet e shtypit a-b-cë-në dë-e-fë-në

Dhe nënën dhe fëmijët

Fëmininë jetën mbarë metodat e tua

Këngët vrullin paragrafin e kaluar

Lutjen vullnetin bukurinë

Të djeshmen drekën seksin

Dhuntitë e tua këmbën që të dhemb

Jetët e të tjerëve shndërrimet

Çastin besimin dhe dëshpërimin

Varfërinë dhe pasurinë gëzimin e kthesës

Gjithë ç’do gjithë ç’ke qenë

E ç’mund të jesh hapësirën kozmike

Plehërat gumëzhimën dhe qetësinë

Shkretinë tënde shijet erërat

Ajrin ç’është e ftohtë larg

Lehtë apo fort vështirë me një fjalë gjithçka –

Atëhere do të mund të shkruash ngadalëz fjalën e parë

Pas një çasti fjalën e dytë

E ashtu me radhë gjithë të tjerat.

 

Traducere din maghiară de George Volceanov

În albaneză de A.-Ch. Kuciuk

 

Ukë Zenel Buçpapaj: Ochii Mei (Sytë E Mi)

  

Ukë Zenel Buçpapaj (n. 1958) este un binecunoscut și larg apreciat poet, traducător și profesor universitar albanez, autor a numeroase volume de poezii, traduceri mai ales din poezia anglofonă, eseuri, studii științifice.

 

1.

 

Ochii mei caută lumină dincolo de tezaurul beznei

Proprii, lumină spre a se elibera de prafuri

Toate scenele durerilor trecute, prezente, viitoare

Și, amestecându-le, descoperă runiele iubirii umane.

Iată unde-s, scârțâie sub gheață, respiră,

Se gândesc doar la frunzele lor căzute de-a lungul unei ierni nesfârșite.

 

2.

 

Ochii mei mulg spetele spre a vindeca rănile zilei

Care a răcit. Vorbesc limbi nemaiauzite,

Fără vocale orbite, indiferente față de bocetul sunetelor.

Dar cine mai vrea să știe? S-au pierdur dicționarele luminii, oasele cântecelor

Înecate se ascund în buzunarele unei furtuni bătrâne

Scoâțnd flăcări. Văd cum prin mucegai cuvintele și

În guri ne îndeasă inimile, fraze stropite cu picături de sânge.

Leo Butnaru: Vargje

(l. 1949, MD)

 

Poeti samuraj in actus

(Poetul samurai in actus)

 

Gjer t’i shembej trupi

shpirti i ra para këmbëve si një

balonë e djegur mëndafshi.

 

Ottó Tolnai: II.

(1940-2025, HU)

 

II.

 

ndiqja pjesën e një klasiku ende gjallë

rrije ulur djathtas meje

ma zgjate krahune majtë dhe ta kapa

krahun e zhveshur

ndërkaq me shpinën e shuplakës të preka gjirin

nuk u tërhoqe as erdhe më pranë

ndoshta as që mora frymë

gjatë katër akteve të rënda

mbështjell ndonjëherë gjirin me dorë

si të ish topthi i parapëlqyer me rrathë i fëminisë

dhe e shqyrton gjatë e s’mban mend

kur u shembe mbi degët e trëndafilit të egër

kur pikoi mbi të plumbi

i ajrit vezullues.

 

Traducere din maghiară de George Volceanov

În albaneză de A.-Ch. Kuciuk 

Bettina Simon: Dhjetë pohime të vërteta (Tíz igaz állítás)

 

(l. 1990, HU)

I shkova nënës për vizitë,

por gjeta një fotografi në vend të saj.

Vendosa t’i shkruaj një poezi.

 

E thërras pastaj shkurt

sikur të jetë duke mbjellë qepë në kopësht

dhe shtoj: vij për herë të fundit.

 

Tash e tutje do kem shumë më tepër gjëra për të bërë

Do ndihmoj të huajt e pjekur që

të sjellin ndërmend fëmininë

ndërsa atyre që s’kanë pasur do t’u sajoj unë një.

 

Mirëpo ngadalë, tek shtohen duhanxhinjtë

dhe i vijnë rrotull spitalit, poezia shndërrohet në letër

dhe e them më tej sikur të ishte poezi.

Traducere din limba maghiară de Mihók Tamás

În albaneză de A.-Ch. Kuciuk

Shkëputur nga ”Către Saturn, înot”, tineri poeţi din Ungaria – antologie și traducere din limba maghiară de Mihók Tamás [Către Saturn, înot : tineri poeţi din Ungaria / antolog. şi trad. din lb. maghiară de Mihók Tamás ; pref. de André Ferenc. – Bistriţa : Casa de Editură Max Blecher, 2021. All Rights reserved]

Bogdán László: Borges-i në Kretë (Borges în Creta)

 

(1948-2020, HU)

E bënë, më në fund, doctor honoris causa në Kretë,

në lugun shkëlqimtar të labirintit.

Ariadna ishte edhe ajo e pranishme. E ndjeu këtë,

si edhe faktin që s’mund të rrinte zgjuar për shumë kohë.

Do t’i kish pëlqyer t’ia shihte sytë.

Diku majtas tashmë trokonte përbindëshi.

Ç’ngjyrë të ishin, vallë, sytë e saj? Të kaltër si porcelani?

Mori djathtas. Binin plisa

në gropën e mitit tonë. Filli

u këput. S’mund ta udhëhiqte asgjë.

Mjegulla zbehej. Po errej.

Kush do të mbërrinte i pari tek ai? Mister!

Fati me kokë demi apo vajza?

Recitoi një poezi të lashtë islandeze.

 

Traducere din maghiară de George Volceanov

În albaneză de A.-Ch. Kuciuk

Péter Demény: Ylberi (Curcubeu)

 

(l. 1972)

 

S’më duhen e pamundura dhe e mundshmja

s’më duhen dashuria dhe këputja,

jo – miqësia dhe vrazhdësia,

gëzimi e trishtimi,

dielli përvëlues dhe shiu –

 

por, më fort, ylberi

se si, pas ndonjë rrebeshi absurd,

të beftë, batërdisës, lindet mbi ne,

një kufi i dukshëm e aq, që nuk ndan asgjë,

thjesht fanitet, i hijshëm e marrok,

thjesht është atje, se s’mund të jetë ndryshe, as tjetërkund.

 

Traducere din maghiară de George Volceanov

În albaneză de A.-Ch. Kuciuk

Xhelal Tosku: Poezi/i

*

la început a fost cuvântul

noi am ales să lătrăm

 

Plecare din secție

(Ikja prej pavionit)

 

am ieșit din secția de nebuni

în afara altor sfaturi medicul mi-a prescris

să aplaud din nou

 

*

foc nu este

dar de ce-mi duc viața

ca-n fum

 

*

singuratici prin lume

căutăm Albania rămasă aici

 

chiparosul și eu

 

*

Cu toții învingători

statuia răsturnată-n centrul Tiranei

văd c-a fost a mea

doar eu am ieșit învins

Ymer Shkreli: Poeme

Născut în localitatea Shkrel din Kosova în anul 1945, a studiat Limba și Literatura albaneză la Universitatea din Prishtina. Talent de excepție, autor de romane, piese de teatru, volume de poezii, inclusiv pentru copii, Shkreli a emigrat în Elveția, unde duce o viață retrasă. Este cel mai premiat scriitor din Kosova. Poeziile sunt preluate din volumul “Cer condamnare la moarte” (“Kërkoj dënim me vdekje”)

 

Iubire

(Dashuri)

 

M-am găsit pierdut o dată

în părul tău;

acum sunt mai tânăr pentru o moarte

dar văd orbește –

și cu mult mai bine;

am găsit săruturile pe care tăcerea

le preschimbase-n pești

cât și-n ghețuri

vai –

între carne și unghie

am găsit mormântul promisiunii:

iubirea n-are ochi

și are salvare –

între carne și măduvă

sau trebuie îmbrățișat

capătul acestei mări nebune

planta naibii

 

s-o transformăm în pornire

să mergem în alte direcții

unde nu suntem doi

sau să continuăm –

până la finalul vechiului joc

unu ori unu

Ledia Dushi: Poem/e

Poetă, cercetătoare și jurnalistă născută la Shkodra în 1978, una din cele mai surprinzătoare voci lirice ale poeziei albaneze de după 1990.

*

aș fi vrut

linia purpurie a cerului

să mi-o trec părin gât

și-n inimă și-n cap

să-ncolăcesc

apele strălucite

ale boltei de-stele-picurătoare

pentru cei ce viețuiesc

(din) tăcere

zilele sunt

de miresme și tristețe

K. Th. Spiri: Ku ta dija unë i varfëri / D'unde să știu io sărmanu’

Ku ta dija unë i varfëri 

Mora pushkën dola malit

Të luftoja për atdhe,

Ku ta dija unë i varfëri,

Se armiku ishim ne!

 

Mora pushkën dola malit

Të luftoja për liri,

Ku ta dija unë i varfëri,

Se armiku ishe ti!

 

Mora pushkën dola malit

Të luftoja në furtunë,

Ku ta dija unë i varfëri,

Se armiku isha unë!

  

D'unde să știu io sărmanu’

 

Luai pușca pentru patrie

Sus în munte, la război

D'unde să știu io sărmanu'

Că dușmanu’ eram noi.

 

Luai pușca, sus în munte

Iarăși luptă se făcu

D'unde să știu io sărmanu'

Că dușmanu’ erai tu.

 

Luai pușca, tot pe munte

Chinuri și război mereu

D'unde să știu io sărmanu'

Că dușmanu’ eram eu.

În română de A.-Ch. Kuciuk

Ardian-Christian Kuciuk: Connecting of*

Fragment din "De virus illustribus"

M-am trezit nespus de jenat: Tocmai când întreaga omenire nu mai fusese vreodată așa de conectată și inter-conectată, eu mai fusesem o dată, cu mulți ani în urmă, când wireless-ul era fir. Am avut tendința să bănuiesc că poate nu (mai) făceam parte din omenire. Poate îmi greșisem masca sau chipul, ca să-mi pot păstra calitatea (sau cantitatea?) de membru al omenirii. Dar nu (mă) puteam minți: fusesem o dată incredibil de conectat, odată. Nu trecuseră decât patru decenii și ceva. Eram în clasa a șaptea, tot octombrie, dar nu sfâșietor de frumos, fiindcă încă nu-mi pierdusem credința că nu trăiesc inutil. Tata îmi spusese că televiziunea italiană va transmite „Nopțile Cabiriei”, o capodoperă a cinematografiei mondiale din toate timpurile. Nu era chiar pentru vârsta mea, dar nu se știa când avea să se mai ivească această șansă. Tata știa că dădeam sticlele goale de lapte în schimbul biletelor la film și că eram în stare să mă mut la cinematograf, dar nu știa cu exactitate cât de precoce eram. A zis: „Să dea Dumnezeu să meargă!” Între martie și sfârșit de octombrie, la Tirana puteau fi prinse peste douăzeci de canale italiene de televiziune. În fiecare seară, la ora 20.00, statul albanez permitea urmărirea știrilor de la RAI, care erau întrerupte doar când apăreau Papa de la Roma sau președintele SUA. Bruiajul îndreptat spre televiziunile iugoslave nu le atingea pe cele italienești. Era greu să alegi printre programe. Și te cuprindea o tristețe fără margini când vremea se strica pe neașteptate și „muștele” umpleau ecranul în care, până atunci, tremurând de frică, te hrăneai cu străinătate. Mai multă lume se ruga atunci să fie vreme bună, decât libertate.

Nichita Stănescu: Poesis

Un presentiment

Nu ninge când e foarte frig,

Nu plouă când e foarte cald.

Nu vin cuvintele, când te naşti

Nu vine anul nou, când mori.

Nu pentru vedere este lumina

Nu pentru mit sunt zeii!

Nu pentru timp sunt stelele

Nu pentru Nu este Nu!

Nu vii niciodată când mi-e foarte dor de tine

Nu mori niciodată

când te urăsc de moarte.

Mariklena Niço: "fli dhe zgjohu derisa të lindesh / dormi şi trezeşte-te până te vei naşte..."

Një vend për të vdekur, një vend për të lindur

Vijë kumbimet e një toke që s’është prej dheu

gjithëherë e mundshme, e pambërritshme

Shenjat për atje rrinë brenda në lëkurë

e s’ke mësuar të zhvishesh.

Të ndjell një pamje e harruar në zemër

nisesh pa sy e pa trup

nisesh e frymë s’merr

si të jesh i vendosur për vdekjen para jetës

Rrugës mbledh sy mërgimtarësh të tjerë

sikur të mund t’i hapje të gjithë

dritë do të bëhej.

Luljeta Lleshanaku: "… privirea – o plantă carnivoră / … shikimi – një bimë mishëngrënëse"

Poetă, eseistă şi traducătoare născută în anul 1968 la Elbasan, Albania, autoare a volumelor "Ochii somnambulei" (1994), "Clopotele de duminică" (1995), „Semi-cubism” (1997), “Antipastorală” (1999), ” Măduva galbenă” (2000), “ Fresco” (SUA, 2002) etc. Este considerată o voce de prim rang a noii poezii de limbă albaneză.

Conştiinţă trunchiată

(Ndërgjegje e gjymtuar)

Liliacule,

conştiinţa ta trunchiată

orbeşte, lovindu-se de lumină!

Groznic e să adormi şi să te trezeşti

Cu pasărea asta neagră-n suflet.

Artan Minarolli: Feribotul (Trageti)

În sala scaunelor, pe toți aproape îi cuprinsese somnul. La început, seara, peste tot se auzeau discuții, râsete, și oamenii intrau și ieșeau. Iar la miezul nopții totul începuse să pălească, zgomotele se opriră pe nesimțite, oamenii-și atârnaseră capetele peste bagaje, începură să sforăie și aerul s-a îngreunat. Sala se transformă într-un dormitor mare și banal. Pornisem cu linia Bari-Durrës la nouă seara și crezusem că nu voi simți călătoria, dar repede am înțeles că nu voi putea dormi, mai ales că feribotul începuse să se clatine atât de puternic. Deseori simțeam că sunt aruncat într-o prăpastie, apoi mă ridic, spre a mă lăsa iarăși în adâncuri. Auzisem că, în asemenea cazuri, trebuie să-ți ții capul drept, pe verticală. Am încercat de câteva ori, dar n-a funcționat. Până la urmă, m-am ridicat și, clătinându-mă printre scaunele înșirate, am ieșit din sală. Ajuns la pupă, mi sa-u umplut plămânii cu aer. Era foarte frig, ce-i drept, dar m-am înviorat și nimic nu se compara aici cu furnicarul înteţit de aer puturos și plin de sforăituri din sală. Mi-am plimbat privirea împrejur. Marea – neagră ca puțul, spumega și, ca un voal încurcat, sălta și tresărea în toate părțile, până la picioarele mele. Mi-am ridicat gulerul și m-am învelit bine cu paltonul. Vântul bătea puternic. Am simțit cum îmi străbate hainele și mă biciuieşte la spate. M-am sprijinit de un pervaz și am privit spre locul unde lumina cabinelor scotea la iveală valurile care se loveau de feribot și se retrăgeau zgomotos înapoi. Deși mă aflam destul de sus, câțiva stropi ajungeau până la mine, și am simțit gustul sării.

Xhevat Latifi: frânturi din Paradis… / copëza nga Parajsa…

Poet, eseist și jurnalist născut la 28 mai 1968 la Gjilan, Kosova, absolvent al Universității de la Prishtina, membru al Asociației Scriitorilor din Kosova. Este autorul volumelor “Moartea costă scump” (Vdekja kushton shtrenjtë) şi ”Ploaie pe părul tău” (Shi në flokun tënd).

Poeziile lui Xhevat Latifi au fost incluse în numeroase antologii, (inlcusiv în volumul ”Emanations” – 30 de autori din toată lumea, International Authors, 2012), fiind traduse și publicate în câteva limbi. Laureat al unor premii importante, autor deschis spre experiențe inedite și interdisciplinare, Latifi a participat și la câteva expoziții ale artelor alternative.

Frânturi din Paradis

(Copëza nga Parajsa)

Port în amintire câteva flori albe

ca lumânări ale nopţii de Paști

Ei îi e frig, febră, nu acceptă moartea

Iși mușcă buzele întru învierea unei iubiri

Mă ține-n frig amintirea

unei femei cu buzele rujate

Care-a vrut în lac să se-nece

ca o lebădă cu aripi frânte

Peste un nas drept spartan

pe frunte câteva puncte, ochii aproape-nchiși

Din câmpia mierlelor vine călărețul ieșit din negură…

Spune-mi pe unde trece drumul spre rai

Să-mi odihnesc genunchii

capul să-mi sprijin de iarba proaspătă

Stele să amestec pe pieptul tău alb

Spune-mi unde se omoară pentru dragoste bărbații

și unde se frâng de dragoste femeile

Să punem capac respirației

aburului ciobit să-i punem punct.

Port în amintire câteva flori albe

ca lumânări ale nopţii de Paști

Spune-mi pe unde trece drumul spre rai

Stele să amestec pe pieptul tău alb