Poet, eseist și jurnalist născut la 28 mai 1968 la
Gjilan, Kosova, absolvent al Universității de la Prishtina, membru al
Asociației Scriitorilor din Kosova. Este autorul volumelor “Moartea costă
scump” (Vdekja kushton shtrenjtë) şi ”Ploaie pe părul tău” (Shi në flokun
tënd).
Poeziile lui Xhevat Latifi au fost incluse în numeroase
antologii, (inlcusiv în volumul ”Emanations” – 30 de autori din toată lumea,
International Authors, 2012), fiind traduse și publicate în câteva limbi. Laureat
al unor premii importante, autor deschis spre experiențe inedite și
interdisciplinare, Latifi a participat și la câteva expoziții ale artelor
alternative.
Frânturi din Paradis
(Copëza nga Parajsa)
Port în amintire câteva flori albe
ca lumânări ale nopţii de Paști
Ei îi e frig, febră, nu acceptă moartea
Iși mușcă buzele întru învierea unei iubiri
Mă ține-n frig amintirea
unei femei cu buzele rujate
Care-a vrut în lac să se-nece
ca o lebădă cu aripi frânte
Peste un nas drept spartan
pe frunte câteva puncte, ochii
aproape-nchiși
Din câmpia mierlelor vine călărețul ieșit din negură…
Spune-mi pe unde trece drumul spre rai
Să-mi odihnesc genunchii
capul să-mi sprijin de iarba proaspătă
Stele să amestec pe pieptul tău alb
Spune-mi unde se omoară pentru dragoste
bărbații
și unde se frâng de dragoste femeile
Să punem capac respirației
aburului ciobit să-i punem punct.
Port în amintire câteva flori albe
ca lumânări ale nopţii de Paști
Spune-mi pe unde trece drumul spre rai
Stele să amestec pe pieptul tău alb
Acolo unde mama îi spunea Gillan,
iar Tatălui îi zâmbea mustața
căruntă
(Aty ku Nana i thoshte Gillan e Babës i qeshte mustaku i thinjur)
Nu știu dacă voi mai putea…
Dacă voi mai putea face față
libertății?!
Libertății ce se frânge peste aziluri
europene americane canadiene…
Tu vrei să sfâșii colivia unui vultur
de munte
Îmi spui: nu ești în stare să faci
treburile tatii!
Da!
Spune-mi ce să fac cu greutatea patriei
pe spinare!?
Ca un melc ce merge prin noaptea rece a
lui martie
Martie, când explodează stelele și cad precum lacrimile
La Mitrovica din Srem, la Reka din
Rainca și Koshare
Cum eroi mor cu ochii păliți privind libertatea
Iar acum dansează polka de la un punct
la altul
De la dragostea la moarte
De la un izvor la altul – despre mine
și tine
Neștiind fabula libertății
Vino, deci, să facem dragoste îmi spui
– Nu!
Nu pot, mi-e teamă de tremurul ierbii
Zic: Vino să murim ca eroii din Troia
pentru Helena…
Spui: nu merită, că morți ne vor…
Eu nu știu dacă voi putea mai mult
Sau voi cădea ca o rândunică-n brațele
Mamei
Spui: Îi urâsc pe cei ce fac din
libertate haină
din cârpe vechi de bazar
Zic: Vom face dragoste la munte
Într-o cocioabă, ca ciobani înfometați
Acolo unde patria sărută cerul...
Și jurâm, vedea-L-aș pe Dumnezeu!
Că vei trăi cât povestea ce ține-n
viață libertatea
Libertatea ta în mine…
La protest
(N’protestë)
Voi ieși azi să-ți stau în față
Să văd la fereastră cum îți aranjezi
părul
Poate am să-ți sparg fereastra
Voi sta toată ziua în picioare sub ploaie și zăpadă
Doar să-ți spun o vorbă – de ce mă
minți?!
Crezi că-i mai bine să mă lași să mor
de foame
Fără somn fără haine de iarnă!?
De parcă toată viața vei sta în balconaşul
parlamentului
Și nu vei coborî niciodată pe pământul
binecuvântat
Oare mă vezi cum vreau să plec
În munți
Doar știi că din munții te-ntorci ca un
câine turbat
Dar nu!
M-am hotărât să stau să-ți văd ridurile
Tremurul tectonic din creier
Inima-ți va ieși din loc
Ție, nu mie!
Protestez, ca să te văd întinsă
Copilași jucându-se cu pietricele pe
tine
Sau urinând pe cuvântările ținute de
tine-n parlament
Nu știu dacă te voi blestema că
niciodată n-ai înțeles
Că are cine iubi țara asta și mort.
Socrate, paharul are culoarea
aurului
(Sokrat, gota ka ngjyrën e
arit)
Bea-ți cucuta înțelept, nu te-ntrista!
Paharul are culoarea aurului
E ca o medalia a președintelui Nishani
te-nțeapă oleacă din neatenție
O mână cu gheare tulbură atlasul
somnului
E vremea ciumei, amice
alb la față
alb la păr
Bea-ți cucuta, înțelept!
Te așteptăm de două mii de ani
Într-o zi cu ochii vom ridica un toast
Cu otrava adevărului.
Achile, aici Zeus desenat-a
soarele
(Akil, këtu Zeusi vizatoi
diellin)
Iartă-mi picioarele rapide, Achile*, dar vreau
să-nconjor țara
Să beau din izvoare și să fac dragoste!
Te-ai convins că țara asta-i
binecuvântată
Are soare, are apă și are patru
anotimpuri.
Lasă Calul Troian, Achile, carnea să ne
pască, osul va rămâne
Pentru o expoziție la Berlin, sau la
Parisul lui Kadare.
Achile, iartă-mi picioarele rapide, în
numele meu în numele lui Zeus
Să nu te blesteme sărmana Mamă și să nu
mai vezi soarele
Oprește-te, nu deveni vestitorul nopții
Să te bârfească lumea toată și să-și
bată joc de tine
Oprește-te, muritorule, că doar eroii
stau la poalele Domnului
Achile, îmi tremură genunchii, dar nu
vreau să m-aplec
Iartă-mi piciorul rapid și-ți voi cruța
câlcâiul!
La un colț de deal unde Troia se vede
pe palmă
Palmă după palmă Soarele ne va-ncălzi
spinarea
Eu Tu și Soarele
Bem lapte alb
Pământul rece ne va-ncălzi inima
Privind Troia scufundându-se...
* Achile poartă o căciulă populară,
asemănătoare cu qeleshe albaneză. Medalion
de aur găsit în Sicilia și păstrată în Muzeul de la Bazel. Momentul uciderii
amazoanei Penthesilea de către Achile a fost găsit și într-o frescă din
Apollonia (Albania)
Lupul
(Ujku)
La tejgheaua de haine împăturesc
cărțile
Mă tocmesc cu țiganca de preț
Îmi spune: Și cele ale prietenilor, cu dedicație?
Îi zic: Da! Vreau să-mi cumpăr un lup!
Ochiul
(Syri)
Izvorul cu apă sălbatică
Plecat-a noaptea
Chiar Izvorul Ochiului
Udă pământul negru.
Răsfoirea calendarului
(Shfletim në kalendar)
Nu uita de ziua ochiului, că orbeşti în
memorie
Anotimpurile se vor amesteca şi nu vei
pricepe vară
Ce-mi spune ziua asta: chiar scrisoare
e asta…?!
Hârtie albă cu culori din covorul roşu
Sau e toată o minciună şi joc de cărţi
cu ghinion
Foaia pe care o smulg nebărbierit mă-nfricoşează
Ca pe ursul ce şi-a stricat somnul
iernii
Oare de ce numărăm zilele cu degetul?
Zoua ochiului
A buzelor
A aluniţei pe gât
Ziua D…
Când lipseşte ziua trântirii uşii
Pe scurt! Un anotimp te-am aşteptat la
fereastră
Un an mi-a trebuit să regret că
ne-ntâlnirăm
Şi un veac să te uit
În calendarul de unde foile zboară ca
frunzele toamna
O zi e semnată Ziua Pământului, când
ne-ntindem ca stejarii cu ramuri
Unde stelele picură precum pietrele pe
morminte, ceva iarbă, câteva flori
De se putea numi viaţă, lasă o zi
pentru mine...
Scrisă pe 20 martie, sau o iarnă
fără mine
(E shkruar më 20 mars, ose një
dimër pa mua)
Clanţa rece-mi întoarce mintea să
deschid fereastra
Raze-ntinde pe cearşaf – stropi de apă
pe sticlă
Picură pe umeri, pe picioarele (albe)
pe unghiile roşii
Fă-mi loc, iarnă aramă!
Spune, iarnă, u vorbă despre Marquez
Un veac de singurătate ţine iarna
pentru mine
Ca să dormi cu susurul apei şi să faci
dragoste-n Sharr
Luminiş cerde să face ursul arormit
Fluturii păzesc aerul decedat.