Gabriella Montanari: “Carmen sanum in corpore sano”

[Arben Dedja: „The Vanishing Twin„]

In questo preciso istante c’è solo una distesa di acqua salata che separa la terra d’origine di Arben Dedja dalla mia. Qui, la costa romagnola irrorata dal polline dei pini. Sull’altra sponda, scavalcato l’Adriatico bicolore e puntato il timone un po’ più a sud, l’Albania da cui ancora si parte con un bagaglio a mano di speranze.

Arben, dalla sua terra, se n’è andato più di quindici anni fa, con una laurea in medicina come lasciapassare. Quella verso l’Italia è stata una traversata forse già iscritta nel suo DNA: impara l’italiano da bambino, traduce Cavalcanti, Montale e Saba, scrive poesie direttamente nella nostra lingua o si autotraduce. Oggi fa ricerca nel campo della cardiochirurgia pediatrica presso l’Università di Padova.

ARBEN DEDJA: Parașută (Parashutë)

Odată cu întărirea relaţiilor cu China, calitatea focurilor de artificii a crescut mult. Acum ele pocneau nu doar de Sărbătorile lui Noiembrie, ci şi de 1 Mai. O companie de soldaţi ai gărzii trăgeau cu foc încrucişat de la terasele Ministerului Apărării şi a Minsterului de Interne. Efectul scenografic era foarte izbutit. Astfel, la cerescul spectacol de 1 Mai, a apărut cel mai mare foc de artificii, cel de încheiere: imens, strălucitor, pogorându-se grav peste oraş, împreună cu o paraşută gigantică. Paraşuta era albă şi mătăsoasă. Firele paraşutei erau groase, tot de mătase.  De  pe  vremea  ajutoarelor  anglo-americare  ale  celui  de-Al Doilea  Război  Mondial  nu  fuseseră  văzute  asemenea  paraşute.  Se spunea că unul dintre şmecherii din cartier izbutise să prindă paraşuta şi să facă dintr-o bucăţică a ei un maiou. Cealaltă variantă era că nu făcuse un maiou, ci o pereche de chiloţei pentru amantă. Dar nimeni, cum se întâmpla în astfel de cazuri, nu văzuse maioul şi nici chiloţeii (cu excepţia, probabil, a amantei). Noi aproape îl mâncam din ochi pe şmecherul din cartier. Era grăsun şi nebărbierit. Apoi, la Serbările lui Noiembrie, prinderea paraşutei eşuase. Vânturile o goniseră înspre dealurile din jurul lacului. O grupă de tineri alergase în acea direcţie (unii chiar pe biciclete), fără a reuşi însă s-o găsească. Poate căzuse în lac. Lumina redusă a toamne târzii întrerupsese brutal căutările. Acum, după şase luni de letargie, oamenii abia aşteptau să-şi încerce din nou

norocul, de 1 Mai.