Floresha Dado: Ce s-a spus despre istoria literaturii noastre... (Ç’është thënë për historinë e letërsisë sonë?)

Profesoară de literatura, membră plină și directoare a Secției de Științe Sociologice Albanologic în cadrul Academiei de Științe a Albaniei, autoarea unor studii de anvergură în domeniul istoriei și teoriei literaturii. Fragmentul este preluat din monografia științifică ”Sfide Teoretice ale Istoriografie Literare” (Sfida Teorike të Historiografisë Letrare), Tirana 2009.

 

În timp ce străduințele de a alcătui texte ale istoriei literaturii albaneze le întâlnim la sfârșitul secolului XIX, gândirea critică asupra realizărilor și problemelor istoriografiei noastre a rămas căldicică. Cu puține excepții (în anii '30), istoriile literaturii, după anul 1945, nu s-au supus dezbaterilor profesionale. În vreun caz separat, observațiile erau scurte și prea schematice. Deși în anul 1941 Arshi Pipa afirmase că ”Ne lipsește o critică literară sistematică. Până acum niciun demers serios nu s-a făcut în jurul literaturii Albaneze. Tot rezultatul rămâne în vreo carte ciungă a vreunui profesor și în câteva foi tipărite în grabă pentru nevoi școlaricești”, nu au existat judecăți științifice despre textele scrise în decursul vremii. Două erau, după părerea noastră, cauzele lipsei acestei dezbateri:

1. Criteriile definite de către conducătorii politici ai științei albaneze nu creau un spațiu prilenic judecății de valoare, sau de dezbateri asupra problematicii istoriei literaturii. Cu toate încercările istoricilor vremii, ”științăria” textelor era controlată și prejudiciată;

2. Pregătirea profesională limitată la nivelurile teoriei schematice sovietice, nu putea deschide dispute cu caracter științific, care ar fi putut schimba și pune în mișcare aspecte esențiale ale istoriografiei noastre literare. Schema conceptării structurii acesteia, a metodei de interpretare, inclusiv criteriul periodizării, erau aproape statice.

Răsturnarea regimului comunist a reînviorat critica asupra istoriografiei albaneze și, mai ales, încercările de a propune criterii și drumuri noi. În ultimul cincinal al secolului trecut și până astăzi, gândirea științifică albaneză s-a scuturat, spre a se cuprinde într-o dispută, uneori prea sălbatică, asupra problematicii istoriografiei literara albaneze, dezbatere care apare și reapare, chestiunea cea mai dezbătută părând a fi includerea autorilor care, din motive politice, au fost lăsați în afara istoriilor literaturii, în textele de după anii '50, precum și alergia trezită deja de criteriul istorico-cultural al conceptării istoriilor literaturii noastre.

Cercetătorul Sabri Hamiti, în articolul ”Discursul literar albanez”, pune accentul, pentru întâia oară, pe nevoia adoptării unei alte metode de studiu care, ”de la începuturi și până azi, pretutindeni, (sub)înțelege o istorie a literaturii; dar căutând în prelabil cunoașterea naturii și a esenței literaturii, deci, studiul variantelor și non-variantelor ei... Aceasta înseamnă că, în literatură, obiectul istoric este în același timp solid și obligatoriu, de aceea obiect nu este doar opera, ci mai ales elementele constitutive ale operelor și ale sistemului literar al unei literaturi, care pot fi denumite forme literare, iar acestea sunt: codurile tematice, codurile discursive, structurile narative, sau structurile poetice, statutul textului etc. Astfel vom avea de-a face cu o istorie literară (și nu cu o istorie a literaturii), care ”va avea un obiect prim (și ultim) și pentru sine (nu ca un document istoric)”^385.

Jorgo Bulo, unul dintre istoricii experimentați ai literaturii albaneze, cunoscând tradiția istoriografică albaneză, afirmă că studiile realizate ”aveau caracterul încercărilor istoriografice, fără a izbuti să exprime viziunea completă a istoriei literaturii albaneze. Ele au avut totuși meritul că au deschis calea studiilor literare, aruncând lumină asupra primelor monumente ale scrisului albanez, și au pus în circulația științifică un material valoros, date bibliografice necunoscute, fără a nega faptul că în studiile respective nu au lipsit nici generealizările privind geneza și câteva trăsături și elemente specifice ale literaturii albaneze, privite și în plan comparativ”³⁸⁶_. Acad. Bulo recunoaște rezultatele atinse de istoriografia albaneză, legate de „aplicarea istoricismului”, care, potrivit autorului, a avut avantajele, dar și limitele sale. Una dintre lipsurile principale în studierea procesului literar, din punct de vedere istorico-social, este considerată ”supravalorificarea factorilor extraliterari în dauna factorilor artistici interni și a descoperirii valorilor estetice ale creației literare din diferite epoci. Depășirea acestor limite reprezintă una dintre problemele care trebuie înfruntate astăzi de studiile istorico-literare”³⁸⁷_.

Ocolirea politizării tradiției literare, schimbarea criteriilor de alegere a autorilor negați, dar și a celor cuprinși în textele anterioare, erau primele și cele mai ascuțite probleme atinse în anul 1995³⁸⁸_.

Schimbările care trebuiau să se întâmple în știința albaneză, comandată instituțional, până în perioada dictaturii, și în care articularea critică individuală era întru totul exclusă, sunt definite ca niște curbe pe care trebuia să le ia studierea literaturii în Albania. Pe de altă parte, apărea chestiunea potrivit căreia exprimarea gândurilor asupra unor opere și autori neincluși anterior în studii – creația lor fiind încă necunoscută pe deplin – ar fi făcut posibil ca istoria literaturii albaneze să aducă rezultate discutabile. La fel, problemele teoriei critice, ale metodelor de interpretare, stau la temelia neliniștilor cercetătorilor acestei noi perioade.

În comunicarea "Pentru ‘o nouă’ istorie a literaturii albaneze",³⁸⁹ Aurel Plasari readuce în atenție, pentru prima oară în gândirea istoriografică literară, teza conform căreia mulți cercetători străini au pus sub semnul întrebării statutul istoriei literaturii, propunând poate un alt fel de istorie, diferită de ceea ce cunoaștem din exemplul altor literaturi. Se discută, așadar, despre o gâlceavă metodică, destul de importantă, aș spune, pentru orientarea alcătuirii unei istorii a literaturii noastre. Plasari intenționează să facă diferența, pe de o parte, între tratarea istoriei literaturii pur și simplu ca istorie, iar pe de alta: chemarea pentru o istorie a literaturii estetic curată. Potrivit lui Plasari, "Din acești doi poli 'devianți', istoria literaturii poate fi apărată tot de aceleași criterii filozofice care o ocrotiseră de dogmatismul criticii marxist-leniniste și de absolutismul criticii formaliste: critica esteticii receptării."³⁹⁰ Este una dintre cele mai puțin articulate afirmații în gândirea științifică a acestor ani; un capitol aparte al studiului nostru ar crea posibilitatea să se discute și să se argumenteze asupra esenței acestei metode și asupra a câtă greutate poate avea ea la alcătuirea istoriei literaturii.

Piro Misha, în articolul "Probleme ale criteriilor de valorificare a literaturii"³⁹¹ ridică problema importanței păstrării criteriului valorificării autorilor, indiferent de sistemul politic. Această problemă a apărut în ani de după căderea dictaturii, când, precum observă autorul, fenomenul mediocrității rămâne activ, întors deja în direcția operelor autorilor neapreciați înainte. "Este necesar un oarecare timp ca acest aspect al societății să se normalizeze, până când noul sistem de valori să-l domine întru totul pe cel vechi. Dar să lași starea aceasta să se prelungească, înseamnă să-i iei literaturii cititorul, iar moștenirea literară s-o transformi într-o plictisitoare curiozitate istorică. Cu atât mai rău când aceasta se face în numele destrămării vechilor ierarhii, pentru a le înlocui pe acestea cu cele noi, la fel de neîntemeiate, justificate din nou prin politic, cum ne-am obișnuit atâta vreme de-a lungul comunismului."³⁹² Autorul afirmă răspicat că nu se poate aștepra alcătuirea Istoriei Literaturii Albaneze dor de la instituții, precum Institutul Lingvisticii și al Literaturii și Academia de Științe, dar se poate realiza și prin inițiativa unor indivizi sau a unor grupuri de lucru. În altă ordine de idei, cerința pentru a întocmi câteva criterii clare privind principiile structurale, de atotcuprindere a fenomenelor literare, relațiile literaturii noastre cu diferite forme ale influențelor regionale, religioase sau ideologice, precum și nevoia studierii literaturii nu doar ca un product etnocentric, ci și în raport cu literaturile balcanice și europene, erau punți care într-adevăr încă nu acoperă plenitudinea și complexitatea criteriilor pe care le necesită alcătuirea unui istorii a literaturii.

Dezbaterea privind alcătuirea unei noi istorii a literaturii reapare mai târziu în presa cotidiană. Problemele importante puse în discuție sunt numeroase, printre care: Ce reprezintă metodele de studiu? Criteriile de alegere a autorilor? Pregătirea specialiștilor? De ce după atâția ani rămân nedezlegate aceleași probleme, iar instituțiile științifice nu reacționează?

Gjergj Zheji atrăgea atenția asupra întreruperii tradiției atunci când statul intervenea la aprecierea autorilor, când criteriile ideologice dominau peste cele artistice. Aspru, uneori până la extremă, Zheji scrie că "De aceea astăzi, când astfel de cercetători au obrăznicia să adauge în curriculum vitae al lor că sunt colaboratori la istoria literaturii tipărită de Academie, și pentru aceasta au drepturi să ceară titluri mai înalte, este clar că aceștia nu merită nici titulurile pe care le dețin, deoarece ei, de fapt, au contribuit la transmiterea unei imagini false a întreg procesului literar albanez". Mai departe: "Prezentarea istorică, cronologia faptelor și a fenomenelor literare este ceva, iar înlocuirea istoriei literaturii cu istoria socială este cu totul altceva. Prima luminează un aspect al artei, a doua împiedică cunoașterea esenței adevărate a artei„.

Istoricul literaturii Kristaq Jorgo pune în centrul articolului său problema importantă a emancipării mentalității albaneze a istoriografiei literare, legată de un șir de problematici produse de acest proces. Definind scrierea istoriei literaturii ca fiind în criză și neputincios în a se confirma pe sine, autorul critică mai multe rezultate atinse până la cele mai recente studii. Împotriva spiritului prea agresive a acestor ani, autorul caracterizează fenomenul ca pe ”o luptă dureroasă și întristătoare cu obiectuil și cu sinele... Se poate spune că istoria literară albaneză se rescrie nu reconfirmând, ci negându-se pe sine."³⁹ Poate fi scrisă o istorie a literaturii albaneze? Prezentând unele dintre sfidele alcătuirii ei, autorul se oprește la puncul esențial care ajută la luminarea evoluției procesului literar și care este raportul cu sistemul de valori din care operele fac parte. Perceperea ca prea complex, nu doar a procesului creativ, ci și a celui de interpretare, mai ales privind operele cu oscilații și răsturnări în diferite vremuri, potrivit autorulu, face nu prea ușoară rescrierea Istoriei Literaturii, problema principală fiind mentalitatea care ”este în contradicție cu însăși esența disciplinei”. În fața conceptelor simplificatoare care au apărut frecvent în acești ani, K. Jorgo afirmă că ”Prin simplificare nu se poate descoperi cheia de luminare a evoluției procesului literar, deci, sistemul în schimbare al normelor și al valorilor”. Cu simplificare se are în vedere valorificarea după criteriile pseudo- sau antiștiințifice: ”prin criterii politice și ideologice (astfel, istoriile literaturii albaneze sunt mereu istorii de receptare a tradiției de către contemporaneitate); prin criterii etatiste (istoria literaturii albaneze se reduce la istoria literaturii create în interiorul statului albanez); prin criterii estetice și estetizante (istoria literaturii albaneze degenerează în istorie a canoanelor literare); prin unificarea procesului literar cu alte activități sociale, sau dimpotrivă: prin separarea lui drastică de ele (de fapt, trebuie scoase la iveală interferențele acestor activități în procesul literar); prin selecționarea și valorificarea operelor după 'veridicitatea cu care ele oglindesc viața' (un criteriu naiv la prima vedere, ecou al tezei leniniste); prin punctul de vedere al nevoii de rescriere permanentă a istoriei literaturii; prin sprijinirea la concepte care relativizează in extremis valorificarea operei literare etc. Simplificarea face ca istoriile literaturii albaneze să se transforme mai mult sau mai puțin în caricaturi ale procesului literar: istoria e scrisă ciuntind și deformând și istoria”.

Este de mare interes problematica nerezolvată prezentată de acest autor, în alcătuirile de până acum ale istoriilor literaturii albaneze. Indirect erau ”anunțate” dificultățile și responsabilitățile științifice care se iveau în perioada în care rescrierea Istoriei Literaturii albaneze părea mai mult decât indispensabilă.

Lucrarea Klarei Kodra³⁹⁶ are spirit polemic față de unii autori anteriori, care negaseră întru totul munca istoriografilor perioadei dictaturii. Potrivit ei, "în istoria literaturii publicate în acești 50 de ani au fost parti-pris-uri, limitări, ba chiar inexactități și deformări, dar au fost și valori științifice de netăgăduit”. Printre reușitele științei literare din aceasta perioadă, Kodra enumeră străduințele de a se rupe de empirism, aplicarea principiului istorismului, care ”nu doar oferă posibilități, dar chiar cere ca fiecare operă să fie privită în propria evoluție, în procesul creării ei, în cadrul dezvoltării creative a autorului și, de asemenea, într-un plan mai amplu, în cadrul procesului istorico-literar, ca un fenomen al dezvoltării literaturii dintr-o epocă sau alta. Dar tocmai ideologizarea extremă n-a permis ca acest principiu să nu fie dus la bun sfârșit, creând în mod artificial viduri în oglindirea diferitelor perioade literare sau autori...”; încercarea de a defini unitatea complicată a conținutului cu forma literară ”a dăunat prin sociologism vulgar, punând sensul înaintea formei, ceea ce a dus la separarea de la aspectul estetic și la călcarea hotarelor artei”.

Cunoscând dezbaterile vremii respective, autoarea definește două pericole principale în ceea ce numește revigorare a științei literare: supraestimarea formei – ceea ce duce la părtinire, și supraestimarea acelei literaturi care istoric a fost lăsată în afara studiilor noastre. Întărirea gândirii teoretice, obiectivitatea științifică, aplicarea studiilor comparatiste cu moștenirea literară universală, dezlegarea chestiunii periodizării literaturii albaneze, armonizarea între capitolele monografice și panoramice, problema direcțiilor literare – sunt câteva dintre aspectele esențiale ale lucrării Klarei Kodra.

Sabri Hamiti, în articolul "Imagine nouă a literaturii albaneze” cercetează fenomenele esențiale ale literaturii albaneze, legate de răspunsul la trei întrebări de bază privind natura literaturii albaneze (Este ea o literatură programatică? Este o literatură metonimică? Este literatura modernă metonimică?) și insistă că, în perioada actuală, a rescrierii istoriei literaturii albaneze, este indispensabilă cunoașterea de către autorul istoriei respective, a paradigmei; el trebuie să știe că orice scriere critică asupra literaturii este unul a posteriori și are valoare doar dacă iese din analiza textului literar, deoarece istoria literaturii nu este o știință doar a succesiunilor, ci și a transformărilor și a perenităților; căci literatura este o creație individuală și este condiționată mai mult de operele precursoare, decât de mișcările sociale și ideologii; că istoria literaturii trebuie să fie mai mult o istorie a poeticii, decât a ideilor; că de-a lungul cercetărilor calităților esențiale literare, ale literalității, istoricul va ajunge la concluzii asupra istoriei transformării în lege a premiilor literare și a evoluțiilor formelor și genurilor literare.

La câțiva ani mai târziu, dezbaterea privind Istoria Literaturii Albaneze revine în actualitate. Rexhep Qosja atrage atenția asupra faptului că ”fiecare generație și fiecare timp nou are alte unghiuri de vedere, diferite de cele trecute. Aceasta impune rescrierea, completarea, schimbarea, corectarea, necesare la toate perioadele istoriei. Dar cele mai importante schimbări, mai ample, după convingerea mea, trebuie făcute în istoria epocii Renașterii și mai mult în perioadele interbelică și comunistă. Revizuiri, corectări, completări, schimbări profunde va fi nevoie să se facă și în textele fazei postcomuniste, scrise de gardiștii partinici."³⁹⁸

Iar pentru Enver Muhametaj "Un  mare punct de cotitură constă în alcătuirea unei Istorii a Literaturii care depășește spiritul excluderii unui mare număr de scriitori din cauza unor poziții extraliterare, sau din cauza interzicerii operei lor pe motiv de neîmpăcare ideologică cu politica statală a vremii”.

Probleme netratate înainte, despre procesul dezvoltării istorice a literaturii secolului XX, aduce Ymer Çiraku, prezentând observații interesante asupra specificii evoluției lăuntrice a literaturii, pe care le denumește "întreruperi estetice."⁴⁰⁰

Istoria literaturii – chestiune ideologică sau profesională

În câteva articole ale presei actuale, dezbaterea privind rescrierea Istoriei Literaturii Albaneze a avut uneori un spirit prea agresiv, de vreme ce se scrie despre cercetători care-și au condeiul ”înmuiat în sânge”, despre gândirea științifică ”încă ostatică în bunkerele dictaturii”, cercetătorii fiind priviți ca niște ”oameni negri” etc. Desigur, o asemenea agresivitate nu are nicio legătură cu nico problematică a alcătuirii unei istorii a literaturii în orice cultură. Dacă chestiunea istoriei literaturii noastre era legată, în primul rând, de influența ideologico-partinică la criteriul alegerii autorilor, acesta reprezintă doau un aspect pentru autorii noii istorii a literaturii, ușor de rezolvat astăzi, când nu mai există presiunea comunistă. Deci, chiar dacă ar deveni mai partizan decât partizanii metodologiei marxiste în studiul știițific, chesiunea nu se rezumă doar la atât; problematicile care trebuie rezolvate rămân tot aici, prea complexe (după cum se va vedea în următoarele capitole ale acestei lucrări). În fața acestei poziții profund ideologice stă cu exactitate afirmația de natură profesională a lui Agron Tufa: "Din însuși caracterul ei, Istoria Literaturii Albaneze prezenta puncte întunecate, fie în dimensiunea documentară, fie în cronologia ei, întreruptă secole de-a rândul, cu cercuri, perioade și entități culturale... asftel ea prezintă mari dificultăți pentru însăși principiile tratării metodologice."⁴⁰¹

Unii dintre jurnaliștii de astăzi, nefiind specialiști în domeniul istoriei și al teoriei literaturii, emit judecăți superficiale și întru totul greșite. Dacă, de pildă, într-un articol se transmite în formă de știre despre ce se va întâmpla cu rânduirea sriitorilor noștri în proiectul de alcătuire a istoriei literaturii, despre cine va fi primul pe listă etc., putem spune că problema s-a banalizat în cel mai amator mod, nepermis, de parcă ar fi vorba de mutările unor nume de politicieni pe listele de alegeri! Să ai o asemenea viziune asupra reconceperii istoriei literaturii înseamnă să fii foarte departe de adevărata problemă a științei literaturii; înseamnă că percepția ta este superficială, neprofesionistă, extrem de simplistă și schematică.

Este foarte important să se înțeleagă astăzi că revizuirea Istoriei Literaturii Albaneze nu trebuie făcută doar din motive ideologice, ci dintr-un șir de motive științifice. Ideologizarea este în esență negare, necunoaștere a esenței literaturii! Astfel, limitele textelor moștenite cuprind în ideologizarea lor o deformare a cursului istoric al produsului literar, deci un profesionalism absent. În ce direcție?

- În necunoașterea, sau nerespectarea specificului literaturii ca artă a cuvântului;

- În neînțelegerea exactă a ceea ce înseamnă privire pe plan diacronic, deci în evoluția istorică a literaturii noastre.

Aceasta înseamnă că problematica de astăzi a Istoriei Literaturii nu are de-a face doar cu autorii absenți, ci și cu acei autori care au fost prezenți în textele anterioare. Cum au fost tratați, de exemplu, autorii literaturii vechi? Dar structurile lăuntrice, în poezii sau proze, ale autorilor incluși în textele trecute? A fost privit procesul dezvoltării istorice a literaturii albaneze în poeticile direcțiilor literare, care au apărut în diferite momente și apoi au fost înlocuite de direcțiile ulterioare? A fost privit acest proces ca o evoluție lăuntrică a genurilor, a discursului și a formelor artisice? Se pot formula multe astfel de întrebări.

Dacă istoriografia anterioară, prin însăși esența metodologiei ei a rămas la nivele superficiale în ceea ce privește tratarea fenomenului literar, sfidele istoriografiei noastre literare sunt mai profunde și de substanță. Prima provocare este legată de valorificarea structurilor și a funcțiilor artistice, nu doar a unei opere, ci a întregii dezvoltări a literaturii albaneze, în procesele ei interioare și exterioare.⁴⁰³

Pe de altă parte, să pui problema cum că Istoria literaturii noastre trebuie îmbunătățită și nu rescrisă ar însemna din nou să te afli foarte departe de ideea corectă a ceaa ce reprezintă o alcătuire a unei istorii a literaturii, deoarece problema nu stă numai la introducerea unor autori ocoliți de publicațiile științei comuniste și scoaterea celor incluși doar pe criterii politice. Așa cum se vede în acest studiu, problemele sunt mai importante, mai specifice și destul de complexe, ca să poată fi soluționate rapid. Amatorismul, îndrăzneala de a intra în domenii științifice specifice, fără a avea formarea și informația necesare, este la fel de dăunător și deformant ca și criteriul politic aplicat de istoriografia comunistă.

(va urma)

Bibliografie

³⁸⁴ Arshi Pipa, "Për nji kritikë letrare", Shkëndija, 1941, nr. 2-3.

³⁸⁵ Sabri Hamiti, "Ligjërimi letrar shqiptar", në vëllimin "Historia e letërsisë si grindje metodike", botim i Universitetit të Shkodrës, Studime Shqiptare 2, Shkodër 1995, f. 12.

³⁸⁶ "Historiografia letrare në Shqipëri (metoda, rezultate, probleme), shkruar në 1991, botuar në vellimin: "Magjia dhe magjistarët e fjalës", Dituria, Tirane 1998, f.327.

³⁸⁷ Po aty, f.329.

³⁸⁸ Seminari XVII ndërkombetar për gjuhën, letërsinë dhe kulturën shqiptare, Përmbledhje e ligjëratave, referimeve, kumtesave dhe e diskutimeve, Tiranë 16-31 gusht 1995, botoi Akademia e Shkencave, Instituti i Gjuhësisë dhe i Letërsisë, Universiteti i Prishtinës, Fakulteti i Filologjisë, Eurorilindja, Tiranë 1995.

³⁸⁹ Seminari XVII ndërkombetar për gjuhën, letërsinë dhe kulturën shqiptare, përmbledhje e ligjëratave, referimeve, kumtesave dhe e diskutimeve, Tiranë 16-31 gusht 1995, botimi: Akademia e Shkencave, Instituti i Gjuhësisë dhe i Letërsisë, Universiteti i Prishtinës, Fakulteti i Filologjisë, Eurorilindja, Tiranë 1995. Botuar edhe në përmbledhjen "Historia e letërsisë si grindje metodike", botim i Universitetit të Shkodrës, Studime Shqiptare 2, Shkodër 1995.

³⁹⁰ Po aty, f.269.

³⁹¹ Letërsia si e tillë, Probleme të vlerësimit të trashëgimisë sonë letrare, Akte të Konferencës Shkencore me këtë teme, mbajtur në Tiranë më 28-29 mars 1996, botimi: Akademia e Shkencave, Instituti i Gjuhësisë dhe i Letërsisë.

³⁹² Po aty, f. f.46.

³⁹³ Shih F. Dado: "Edhe një herë për Historinë e Letërsisë", "Drita" 24 prill 1994; F. Dado "Gjeneza e fenomenit letrar apo historia e evolucionit", "Standard" 5 maj 2006; F. Dado "Probleme të rishkrimit të Historisë së Letërsisë Shqiptare", Studime Albanologjike, Universiteti i Tiranës, Fakulteti i Historisë dhe i Filologjisë, Tiranë 2002/2, f.165-173.

³⁹⁴ "Historia e letërsisë shqipe përballë kohës - Palimpsest i historisë së letërsisë shqipe", Drita 3 prill 1994.

³⁹⁵ "Mundësia e një historie të letërsisë shqiptare", Drita 24 prill 1994.

³⁹⁶ "Përtëritja e shkencës letrare – detyrë urgjente e kohës", Drita 1 maj 1994.

³⁹⁷ "Leka" (shtojcë) e "Rilindja" nr. 53, 14-20 korrik 1996. Botuar edhe në "Letërsia si e tillë, Probleme të vlerësimit të trashëgimisë sonë letrare, Akte të Konferencës Shkencore me këtë temë, mbajtur në Tiranë më 28-29 mars 1996. Botimi: Akademia e Shkencave, Instituti i Gjuhësisë dhe i Letërsisë.

³⁹⁸ Rexhep Qosja, "Gazeta shqiptare", 21 shtator 2008.

³⁹⁹ Gazeta "Koha jonë", 28 prill 2008.

⁴⁰⁰ Ymer Çiraku: "Kontinuitete dhe ndërprerje estetike në letërsinë shqipe të shekullit XX", Studime Albanologjike, botim i Fakultetit të Historisë e Filologjisë, Tiranë 2002/2, f. 186-191.

⁴⁰¹ Agron Tufa: "Vdekja e Historisë së Letërsisë", Shekulli, 2 shkurt 2008. Tufa ka botuar nje varg artikujsh rreth këtij problemi edhe në gazetat: "Koha jonë”, 30 prill 2008; "Panorama", 11 shtator 2008 etj. Po ashtu edhe Behar Gjoka: "Duhet të rivlerësohet Historia e Letërsisë", "Panorama", 3 shtator 2007.

⁴⁰² Gazeta "Tema": "Tronditet hierarkia e letrave shqipe, ndryshon renditja e shkrimtarëve", ne Iliriada - Portal, 24 korrik 2008.

⁴⁰³ De exemplu, dacă se va vorbi despre evoluția literaturii noastre în acești ani, privirea teoretică ne orientează să cercetăm această evoluție în două direcții principale: 1. În procesul formării și a stabilizării unei dominante literare (moderniste, postmoderniste, sau...?) și 2. Cercetarea revigorării și a înlocuirii normelor vechi cu altele noi etc. Este important să acceptăm că adevărata sfidă a studiilor actuale este legată de cunoașterea faptului că orice teorie literară este în opoziție față de celelalte teorii, ceea ce se impune de însăși dezvoltarea literaturii. Aceasta se regăsește în toate fazele dezvoltării literaturii noastre.