JALEA ISMAILOVA: Literatură română tradusă în limba Azerbaidjană

În prealabil trebuie de remarcat faptul că în studiul exemplelor de literatură română în limba azerbaidjană, am reuşit să facem cunoştinţă cu un număr foarte mic de lucrări. Putem doar regreta că lucrările maeştrilor români de condei sunt traduse în limba azeră, în cantităţi foarte mici. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre traducerea lucrărilor reprezentanţilor notabili ai literaturii azerbaidjene.

Cititorul azerbaidjanian a fost capabil să se familiarizeze cu literatura română, începând cu anii ’50 a sec. XX. Printre autorii, ale căror lucrări au fost traduse din română în azerbaidjană, se întâlnesc atât giganţi de exprimare, cât şi, scriitori şi poeţi ocazionali, care nu au un loc special în literatură. Să cercetăm, deci, tălmăcirea unor creaţii traduse.

Mihail Sadoveanu (1880-1961) este unul dintre aceia, ale căror lucrări sunt mai mult publicate în limba azerbaidjană. Se poate presupune că anumite convingeri comuniste şi activităţile din diverse funcţii publice prezintă cauza pentru propagarea mai masivă în ţările sovietice. Cărţile scrise de M.Sadoveanu, precum „Nuvele” (1951), Mitrea Cocor (1955) reprezintă primele introduceri în opera scriitorului în faşa cititorul azerbaidjan. Aproape 10 de ani mai târziu, în 1964, în atenţia cititorilor a fost prezentat cartea «Nuvele». Iar ultima operă tradusă şi publicată a lui Sadoveanu, lansată în anul 1970 este “Dumbrava minunată”.

În cartea «Nuvele» sunt adunate opere, precum "Sluga", "Câinele", "Doina amintirilor", "Hoţul», etc. Este suficient să citeşti cartea pentru a primi o informaţie generală asupra realităţii acelor vremuri, în care a trăit şi a creat Sadoveanu . Aceste episoade reale din viaţă, cum ar fi mulţumirea de sine a stăpânilor, atitudinea lor faţă de servitori ca la o pătură socială joasă („Sluga”), dorinţa moşierilor de a ocupa poziţii înalte în societate, bazându-se pe situaţia lor materială („Strajul”), transformarea în ucigaşi a oamenilor suprimaţi de povara grea a impozitelor, în cel mai fericit caz împăcarea lor neajutorată, cu legile drastice („Umbra” şi „Într-o zi de primăvară”), au fost descrise magistral. Axarea de bază a acestor povestiri este îndreptată pe întrebarea „Ce e de făcut?”. Punând această întrebare prin eroii săi, în realitate aşteaptă un răspuns din partea cititorilor. Ca şi cum ar lăsa alegerea pentru popor. Lasă oamenii să decidă ei înşişi dacă vor să trăiască la fel în continuare sau să se răscoale şi să schimbe viaţa.

Citind „Cântecul Amintirilor”, devenim martorii a măsurii în care legile scrise şi nescrise ale vieţii influenţează nu numai viaţa de toate zilele, dar şi sufletele şi lumea spirituală a oamenilor. Nu putem să trecem cu indiferenţă legenda despre dragostea neîmpărtăşită a ciobanului Axuntel şi fiicei de popă Irina, pe care o povesteşte adolescenţilor bătrânul cioban Mihalache.

Cea mai impunătoare operă a lui Sadoveanu, tradusă în limba azerbaidjană, este „Mitrea Cocor”, care a fost distinsă cu „Premiul Lumii” de aur, în cadrul celui de-al doilea Congres Mondial ai adepţilor păcii din Varşovia. Protagonistul operei este un tânăr, care a suportat şi a trecut prin greutăţi, începând cu mânia domniilor până la flăcările războiului. Prin persoana acestuia, Sadoveanu o să încerce să demonstreze curajul tineretului român. Deja nu îi mai este frică nici de domnii, nici de stăpâni, nici de regim, care-i protejează. Cu siguranţă putem spune, că „Mitrea Cocor”, este o perfectă concluzie a povestirilor, consacrate vieţii omului român.

Menţionăm faptul că, în Catalogul Bibliotecii Centrale Republicane, în numele M.F. Ahundovei este indicată traducerea cărţii în română de către B. Djafarov. Dar în interiorul cărţii, nu există nici o menţiune despre asta. Considerăm că tratarea acesteia ca o greşeală a bibliografului e mult mai veridică, decât faptul că a fost tradusă din limba română. Din păcate, ne confruntăm cu această problemă în toate cărţile scriitorilor români, traduse în limba azerbaidjană. În majoritatea lor nu se indică din ce limbă este tradusă. În cazul în care ne ciocnim cu versiunea rusească a acestor opere, rămâne decât propunerea ca acestea să fie traduse în limba azerbaidjană, anume din rusă, astfel încât anul publicării şi stilurile coincid.

Publicată în anul 1964, cartea „Nuvele” constă numai din nuvele scrise pentru copii. Citind aceste povestiri, care ataşează copiilor înalte valori morale, copiii se regăsesc în cele mai diverse situaţii, îşi fac cunoştinţă cu viaţa de la sat, învaţă modul de îngrijire a animalelor domestice. „Dumbrava minunată” reprezintă a doua întâlnire a lui Sadoveanu cu copiii mici. Nuvelele strânse în carte se deosebesc prin excedentul elementelor de basm.

De asemenea, ar trebui să menţionăm faptul că printre modelele literaturii române, traduse în limba azerbaidjană, se întâlnesc mai mult poveşti din folclor, sau, poveşti şi povestiri de la diverşi autori. Secundar, atrag atenţia operele, consacrate construcţiei socialismului. Faptul că, în timpul traducerii operelor, erau privilegiate acele creaţii, care erau consacrate socialismului, este justificat, întrucât, fiind o ţară socialistă, propagarea României în spaţiul post-sovietic, a fost o activitate importantă. La fel, prezintă interes şi faptul că basmele româneşti sunt mai multe decât operele de alt gen. Aceasta înregistrându-se, chiar dacă în perioada supusă cercetării au existat destule figuri remarcabile atât în poetica română, cât şi în proză,.

În basmele traduse în limba azerbaidjană ne ciocnim cu personajele principale de basm a poporului român. Eroismul puternicului Agheran, Făt-Frumos, prinţesele frumoase, balaurii cu şapte capete, întruchipează atât trecutul secular cât şi ereditatea folclorică a poporului român.

În cartea „Puternicul Agheran”, publicată în tipografia moldovenească „Literatura pentru copii”, în 1972, sunt incluse legenda despre Puternicul Agheran şi basmele populare româneşti. 11 din 12 poveşti, adunate în cărţi au fost publicate încă o dată de către tipografia „Tineretul” în anul 1988. Iar Editura „Atilla” în anul 2001, a tipărit 7 din 11 basme, cu denumirea „Basme Româneşti”. Mai mult ca atât, putem să aduce ca exemplu cartea „Peat Peter” (basmul „Capra cu clopoţel”, editată în cartea publicată în anul 1957, de către tipografia literaturii pentru copii şi adolescenţi „Poveşti ale popoarelor străine”).

Cărţile cu basme ai diverşilor autori, în principiu, au apărut în anii 70 a secolului XX. „Naie cel Deştept ” („Tineretul” , 1972) de Ana Iosif Melius, „Fata, soarele şi barza” („Tineretul”, 1972) de Titelea Constantinescu, „Caut costum de scafandru” („Tineretul”, 1972), de O.Pancu – Iaşa, „Casa din umbra castanilor” („Tineretul”, 1977), de Elena Behelerova, reprezintă exemple de aceeaşi manieră, ale acestor publicaţii.

În romanul scurt „Naie cel Deştept” de Ana Iosif Melius, menit să atragă atenţia copiilor prin limbajul foarte interesant de relatare. În operă, copiilor li se sugerează faptul că nu poţi căpăta iscusinţă în ceva fără a învăţa ştiinţele. În culegerea lui Titelea Constantinescu „Fata, soarele şi barza” sunt incluse nuvelele „Făt-Frumos”, „Primăvara”, „Cald” şi alte nuvele.

În pofida faptului ca ele au fost traduse de către traducătorii care au respectat diferite stiluri, fiind basme folclorice sau povestiri, toate sunt traduse intre-un limbaj accesibil pentru copii. Aceasta se simte mai ales în operele autorilor, care permite păstrarea specificului fiecărei creaţii.

De copii n-a uitat şi alt scriitor - Barbu Delavrancea , în „Nuvele” , publicate în anul 1962. Pentru ei, în aceasta carte sunt incluse povestiri, ca „Bunicul” şi „Bunica”. Iar în povestirile „Neghiniţă”, „Domnul Vucea”, „Hagi Tudose”, „Sultănica”, „Amintindu-şi de zilele trecute”, noi vedem atât un conţinut didactic, cât şi situaţii reale din viaţă. În nuvelele sale, scriitorul împatre cu cititorul amintirile din copilărie şi scoală („Domnul Vucea” „Amintindu-şi de zilele trecute”), la fel povesteşte despre nedreptăţile din viaţă („Sultănica”), şi despre modalitatea în care îl ajută cugetul să trăiască corect („Neghiniţă”) şi despre multe altele.

În „Nuvelele” scriitorilor româneşti, publicate în anul 1978, găsim opere a scriitorilor, cum sunt Ion Bieşu, Nicolae Velia, Alecu Ivan Ghilia, Ştefan Luca. Cartea, în care sunt alese povestiri de conţinut diferit, prezintă singura culegere în limba azerbaidjană, menită pentru un cerc larg de cititori.

Unul dintre cele mai rar întâlnite modele a literaturii române în limba azeră, este nuvela „Comoara” de Ioan Slavici. În aceasta scriitorul relatează despre confruntarea între Duţă, un om simplu de la ţară şi şarlatanii de la oraş. Duţă, din întâmplare a găsit o comoară, dar din cauza simplităţii sale , el pierde toată bogăţia, cel mai amarnic fiind faptul că simte o satisfacţie morală, în urma acestora. Iar şarlatanii, profitând de simplitatea lui, sunt prezentaţi ca prădători a societăţii burgheze.

Menţionăm că, motivele pentru care literatura română este tradusă atât în limba azerbaidjană, cât şi în limba rusă într-o măsură foarte moderată, spre deosebire de literatura celorlalte ţări din Europa de Răsărit, nu se cunosc. Într-o măsură oarecare, asta poate fi explicat prin relaţii oarecum „reci” dintre URRS şi România, decât dintre alte ţări socialiste. Neadecvarea tratării socialismului în România, chiar în acea epocă , evoluţia literaturii decidenţilor din ţară, şi evenimentele petrecute în această ţară în perioada căderii lagărului socialist, constituie baza acestor bănuieli.

Următoarea etapă fructuoasă a traducerii literaturii româneşti în limba azerbaidjană reprezintă perioada de după redobândirea independenţei Azerbaidjanului. În legătură cu asta, putem considera o realizare considerabilă a ultimilor ani „Cadoul stelelor” de Mihai Eminescu, de asemenea culegerea de nuvele a scriitorilor români „Prima Scrisoare”. Autorul traducerii primei cărţi de F.Hadjiev, cât şi traducătorul pentru a doua carte a lui G. Iologlu, au efectuat o muncă colosală pentru a aduce cititorului azerbaidjan toată splendoarea acestor opere. Ţinând cont de faptul că publicarea acestor cărţi prezintă un eveniment major, considerăm important de a le acorda atenţie sporită.

Menţionăm că în cartea „Cadoul stelelor” sunt incluse cele mai populare poezii de-ale lui Eminescu. „Când amintirile”, „Adio” şi alte poezii ajută cititorul de a deschide lumea interioară a poetului. În pofida faptului că traducerea cărţii merită a fi aprobată, unele neajunsuri strecurate în procesul de traducere în limba azerbaidjană, sunt într-o mică măsură regretabile. În principiu, aceasta se referă la distorsionarea frazelor, care se întâlnesc la traducerile din rusă. În unele cazuri se simte problema redării mesajelor de la autor la cititor. Din această cauză, rămâne numai doleanţa de a traduce aceste opere din original. De aceeaşi manieră, noi încuviinţăm prezentarea creaţiei Eminescu atenţiei cititorului azerbaidjan într-un un volum la fel de mare.

De asemenea, calitatea traducerii merită să fie remarcată şi în cazul culegerii de nuvele din cartea „Prima Scrisoare”. Autorul traducerilor G. Iologlu, scrie în prefaţă că traducerea a fost efectuată de pe originale în limba rusă, din limbile turco-tatare. În afara creaţiei scriitorilor ruşi, în carte sunt incluse şi operele scriitorilor turco-tatari, cu diversitatea şi expresivitatea tematicii abordate.

Cartea, care începe cu poema „Sărmanul Dionisie”de M.Eminescu, faţă de creaţia căruia traducătorul manifestă un mare respect, sunt incluse şi operele lui Eugen Uricaru, Aurel Dragoş Munteanu, Acai, Ion Arieşanu, Emina Atilla, Nevzeata Iusufa Sarîghiulea, Vigila Ierunki şi alţi scriitori. Alături de coloristica tematicii operelor, splendoarea naraţiunilor, măiestria traducerii, obligă cititorul să meargă până la urmă. Păstrarea versiunilor originale a anumitor fraze în nuvelele anumitor scriitori de limbă turcă, măresc interesul pentru acestea. Principalul este că, aceste fraze sunt lăsate într-o formă accesibilă pentru cititorul azerbaidjan. Aceste fraze, des întâlnite în „Ceasul cu capac de argint” de Nefzat Iusuf Sarzghiul, „Frumoasei din visul de primăvară” de Emin Atilla, „Ce am mâncat la prânz”, de Ismail Zieaeddin, apropie spiritul povestirilor de cititorul azerbaidjan.

În general, cum am remarcat mai înainte, cartea se memorizează pentru exactitatea relatării. Folosirea frazelor de largă circulaţie din limba azerbaidjană a contribuit la conservarea valorilor literare a povestirilor. Astfel, chiar dacă sunt deosebiri între nume şi toponime, putem spune că evenimentele reflectate în operă se petrec cu noi şi la noi. Aceasta constituie, în primul rând rezultatul măiestriei traducătorului. Problemele generale ale omenirii, bătăi de inimă, trăiri sufleteşti, urmele primei dragoste, care se uită toată viaţa, care sunt reprezentate magistral şi influent în „Istoria unei iubiri”, în nuvelele „Bătrânul şi moartea”, „Prima Scrisoare”, „Despre Dragoste”, „Ziua de duminică” ş.a.

Opera „Insula română a arhipelagului GULAG” de Virgiliu Ierinki, la sfârşitul cărţii, menţionate nu poate fi citită fără emoţii. Aceasta operă de tip documentar despre crimele, care au fost efectuate în taină de la toată lumea, în 1949-1952, în penitenciarul român Piteşti, creează cititorului imaginea despre monstruoasele metode prin care a fost ţinut regimul socialist în România.

Putem să ne oprim mai detaliat şi la operele scriitorilor români, publicate pe paginile diferitor ziare şi jurnale. Publicate pe paginile ziarelor „Edebiiiat” („Literatura”- în ani diferiţi „Edebiiiat ve indjesenet”, („Literatura şi Arta”) – autor), „Ulduz”(„Steaua”), „Azerbaidjan”, „Ghendjlik”(„Tineretul”), „Sovet kendi” („Satul sovietic”), „Comunistul” „Azerbaidjani pioneri” („Pionerul Azerbaidjanian”) şi jurnale din zeci de modele a literaturii române se deosebesc prin expresivitatea tematicii.

Apariţia acestor opere pe paginile publicaţiilor revine anilor 50 a secolului trecut. Creaţiile traduse şi publicate ale poeţilor M.Beniuca, T.Maiorescu, U.Tiberiu, R. Baureanu, D.Deşliu, a scriitorilor Y.Ovidiu, R.Cora, I.L. Caragiale şi a altor, pot fi considerate picături în oceanul literaturii române.

În presa azerbaidjană, operele române erau publicate în masă, chiar în anii 70 a secolului trecut. Pe atunci atenţia cititorilor a fost atrasă de operele V. Teodorescu, I.Iotta, Z.Stancu, V.Pitsigova, I.Petrana, G.Criştinoiu, M.Doldii şi ale altor maeştri de condei. Atitudinea traducătorilor faţă de operele populare ale poeţilor faimoşi, ca N.Stănescu şi A.Blandiana certifică faptul că pe acele timpuri, în Azerbaidjan au fost urmărite procesele literare petrecute în ambianţa României. Articolele, consacrate aniversărilor ale lui M.Eminescu şi I.L.Caragiale, la fel confirmă cunoaşterea mediului literar azerbaidjan cu istoria literaturii române, chiar dacă nu la cel mai înalt nivel.

Nuvelele traduse din limba rusă şi schiţele scriitorilor români din această perioadă, au umplut parţial lăcuna, apărută în domeniul de traduceri a literaturii române. Este, însă, dificil de a considera acest fapt drept eveniment, comparând volumul şi calitatea modelelor traduse cu volumul şi calitatea literaturii române. De aceeaşi măsură, datorită modelelor nominalizate, iubitorii de literatură au primit o oarecare închipuire despre literatura română.

Vorbind de traducerea în limba azerbaidjană a operelor scriitorilor români, nu putem să nu menţionăm numărul mic al lor şi să nu regretăm că acestea nu sunt traduse de pe original. După cum a fost remarcat de la bun început, legat de nivelul sărac de dezvoltare a relaţiilor interguvernamentale, şi cu problema rezultată din aceasta – insuficienţa specialiştilor care posedă la perfecţiune limba română. Traducerile din limba rusă sunt, în principiu, satisfăcătoare, dar, cu toate acestea apar dificultăţi în prezentarea cititorului azerbaidjan a frumuseţii stilului, diversităţii limbajului din original. Sperăm că, întărirea relaţiilor ştiinşifico-culturale din ultimii ani va contribui la înlăturarea treptată a acestei probleme.

Menţionăm că, datorită extinderii legăturilor literare din ultimii ani, şi în România au văzut lumina lucrările multor poeţi şi scriitori azerbaidjani. Creaţiile maeştrilor al cuvântului, cum sunt B.Vahabzade, Anar, Elcin, C. Abdullaev, E. Iskenderzade şi altii, deja au devenit mai aproape cu un pas de scriitorul român.

Considerăm că, extinderea relaţiilor literare dintre ţări, reprezintă, la fel o cerinţă a timpului astfel încât cititorii ambelor ţări simt o necesitate morală în cunoaşterea literatura altei ţări.



Rezumat

Articolul „Literatura Română în Azerbaidjană ” al absolventei Institutului de Literatură Nizami, Jalea Izmaylova, vorbeşte despre lucrările literare româneşti, publicate în Azerbaidjan, din 1950, până în timpul prezent. În rezultatul cercetării, desfăşurate de către autor, printre toată literatura română de basme, proză şi poezie artei, au fost în marea majoritate, traduse. În articol se mai menţionează, că noul val de traducători, progreseză în cadrul prezentei cooperări culturale dintre acele două state.

No comments: