Despre celebrul torţionar Llambi H. se spunea că torturile pe care avea să le folosească de-a lungul interogatoriilor şi le experimenta mai întâi pe propriul trup. Intra în pivniţele ultramoderne ale clădirii, de altfel cunoscute drept obiectul T-4, le cerea subalternilor să-l lege de scaunele înşurubate pe podea, sau de inelele metalice din pereţi, şi le dădea instrucţiunile respective, pe care nimeni nu le punea vreodată în discuţie.
Llambi
câştigase respectul Dictatorului, când izbutise să-i smulgă fostului ministru
de Asediu, Zija G., acceptarea existenţei unui complot, de altfel binecunoscut,
pentru a lichida întreaga conducere a Partidului şi a Statului, prin pogorârea,
în colaborare cu KGB-ul şi NASA, a staţiei orbitale sovietice Saljut
6 pe terenul Bllok-ului*, unde trăiau înalţii demnitari, familiile lor şi
personalul auxiliar.
La
ordinul lui Llambi, dar şi cu acceptul comisarului Puşcăriilor, Thodhorí K.,
torturile experimentale exercitate asupra principalului torţionar al organelor
dictaturii erau filmate de la cap la coadă, ca apoi să poată fi folosite la
diferite programe de antrenament ale forţelor de elită. Însuşi Llambi se credea
că-şi petrece ceasuri la rând cercetând reacţiile proprii de-a lungul
şedinţelor, forţa şi modularea urletelor, intervalurile între leşinuri şi
defecări, voltajul electroşocului, densitatea vomelor, durata fibrilaţiei
arteriale, dinamica convulsiilor, isteria cu care îi implora pe torţionari ca mai bine să-l lase să moară.
Când
se întâmpla să se întâlnească pe stradă cu Llambi, înalţii conducători ai
partidului şi ai statului nu-şi puteau ascunde un oarecare sughiţ al
sufletului, vizibil printr-o umbră palidă peste buzele albăstrite, o uscare a
gâtlejului şi o slăbire inexplicabilă a sfincterului, mai ales când îi observau
câte un deget lipsă pe mâini, braţele puse în ghips, un ochi deja înlocuit de o
sferă de sticlă, gâtul cumva încremenit, piciorul stâng pe care şi-o târa,
găurile din colierul dinţilor şi al măselelor, gura care, după o repetată
fractură a fălcilor, nu se închidea în întregime.
De
câteva ori fusese cerută schimbarea lui din funcţie, pe motive umane şi de
vârstă înaintată în funcţie, sau trimiterea la un tratament sau chiar
reabilitare la cele mai bune clinici ale Europei – dar pentru toate acestea nu
se găsise încă momentul potrivit. De asemenea, tot în zadar, îi sugeraseră să
activizeze din când în când şi voluntari în experimentele sale, dar lui Llambi
îi era milă de subalterni şi de colegi şi nu primea să-i pună în lanţuri.
Se
spunea, de obicei sub limbă, sau mai exact se şoptea că într-atât se extinsese
în zonele suspuse ale conducerii faima acestui torţionar ştiinţific şi model al
dictaturii, încât duşmanii arestaţi după descoperirea vreunui complot (de rând)
de către Dictator, nici nu îndrăzneau să nu răspundă întrebărilor lui Llambi,
oferind date şi informaţii atât de clare şi depline, încât practic niciodată nu
se pusese problema să fie torturaţi.
Pasionat
de şah, Llambi avea obiceiul să observe că, la fel ca în acel joc de regi, în
universul torturii, ameninţarea era mai eficientă decât executarea.
*
Cartier select din centrul Tiranei, unde trăiau conducătorii Partidului Muncii
al Albaniei.
[Scriitor, eseist, lingvist şi jurnalist al culturii cetăţeneşti, născut la Tirana, Ardian Vehbiu a absolvit Facultatea de Istorie-Filologie a Universităţii de Stat din Tirana, iar în perioada 1983-1990 a lucrat la Institutul de Literatură şi Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Albaniei. S-a specializat în cercetarea lexicologiei, semanticii şi stilisticii. După un stagiu ştiinţific de un an lângă Universitatea “La Sapienza” din Roma, a devenit lector al limbii albaneze la Catedra de Limbă şi Literatură Albaneză a Institutului Oriental din Napoli. S-a mutat la New York în anul 1996.
Autor a numeroase lucrări importante de eseistică şi literatură, precum “Descoperirea Albaniei” (Zbulimi i Shqipërisë / La Scoperta dell’Albania), Milano 1996, Edizioni Paoline; “Jargoanele Neamului” (Zhargonet e Kombit, Sejko, Elbasan 2004); “Bucătăriile Memoriei” (Kuzhinat e Kujtesës, Sejko, Elbasan 2006); “Turnul Ceasului” (Kulla e Sahatit”, K&B, Tirana 2003); “Fractalurile limbii Albaneze” (Fraktalet e Shqipes, Excipere, Çabej, Tirana 2007); “Între dezamăgire şi mit” (Midis zhgënjimit dhe mitit, Botimet Max, Tirana, 2007); “Folclorul elitelor” (Folklori i elitave, Morava, Tirana 2009); “Cele şaizeci şi şase de povestiri ale lui Max Ghierazi” (Gjashtëdhjetë e gjashtë rrëfimet e Maks Gjerazit, K&B, Tirana 2011, Dudaj, Tirana 2012); “Împotriva purismului” (Kundër purizmit, Dudaj, Tiranë 2012); “Albaneza totalitară” (Shqipja totalitare, Excipere, Çabej, Tirana 2009). Ardian Vehbiu a înfiinţat şi conduce din 2007 blogul “Peisaje ale Cuvântulul” (Peizazhe të Fjalës), unul dintre cele mai citite şi comentate portaluri de internet din lumea albanofonă. Vehbiu este laureat al Premiului Naţional “Gjergj Fishta” în anul 2009 pentru cel mai bun eseu, şi al Premiului “Ardian Klosi” al festivalului PaMur (FărăZid) pentru cartea “Lucruri pe care le scotea marea” (Sende që nxirrte deti, Dudaj, Tirana 2013).]