Spuneau că sunt tare supărate, că au drept rege un vierme gras și prost care tot timpul doarme. Noaptea, dacă cineva îi ducea de mâncare, mânca; dacă nu, nu se supăra. Vierme gras fiind, trăia și din grăsimile acumulate în timp. El dormea și mânca, sau nu mânca și nu se interesa deloc de treburile statului. Hoții, nesimțiții, înșelătorii, criminalii, cu toții nemiloși, aveau mână liberă, nu-i oprea nimic. Broaștele tinere erau violate, negustorii erau jefuiți, bețivii făceau scandaluri, șoferi fără permis făceau accidente în lanț. Pur și simplu, nu se putea trăi în regatul mocirlei nemărginite, condus de vierme gras, adromit și mâncăcios.
Astfel de lucruri gândeau broaștele supărate. Și
s-au hotărât să se roage lui Dumnezeu.
- O, Doamne, viața ni-i urâtă sub domnia viermelui
gras. Are inimă bună, nu-l înjurăm, dar nu-i bun de rege. Trimite-ne pe cineva
cu autoritate, să facă ordine, să ne arate cum să muncim și mocirla nemărginită
să-nflorească. Te rugăm, Doamne!
Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea. Dar le-a zis
câteva vorbe. Iar broaștele – care doar vorbeau și nu ascultau, nici cuvintele
Domnului nu le-au ascultat.
Când s-au trezit dimineața următoare, peste mocirla
nemărginită venise groaza. Dumnezeu pusese rege un șarpe cumplit cu două capete
și cu un stomac fără margini. S-au oprit bârfele, căci bârfa deja era aspru
pedepsită, cu moartea sau cu muncă silnică prin marginile mocirlei nemărginite.
Era interzis cam orice fusese permis înainte. Negoțul era controlat, criminalii
dispăruseră. Totul era condus de cumplitul șarpele cu stomac fără margini.
Broaștele se puteau hrăni, puteau să cânte, să se îmbrace, să se plimbe, dar
numai cu permisiune. Groaznicul șarpe se îmbogățea, pe când broaștele slăbeau
zilnic din cauza oboselii, de monotonia lucrurilor permise, dar mai ales
fiindcă nu puteau bârfi. Au început să pleznească și să moară una după alta.
Alarmate, s-au hotărâțt să salveze neamul broaștelor și, într-una din zile,
tainic, s-au adresat iar lui Dumnezeu.
- Doamne, Doamne, viața ni-i cumplită sub domnia
șarpelui cu două capete, pe care ni l-ai trimis. Te rugăm, Doamne. Acesta are
inimă rea, nu ne lasă să muncim, să vorbim, să gândim. Nu-i reproșăm faptul că
a impus ordinea. Nici furturi, nici violuri, nici crime nu mai sunt. Dar există
furturi mari, jafuri, făcute de cumplitul șarpe și curtea-i șerpească.
Trimite-ne pe cineva care și să ne pună să muncim în ordine, și să ne bucurăm
de viață, și să-nflorim mocirla nemărginită.
Le-a ascultat iar Dumnezeu rugăciunea și a început
să le spună câteva cuvinte înțelepte. Dar broaștele, ca broaștele, știau doar
vorbe și bârfe, dar nu știau să asculte.
Când s-a luminat de zi, mocirla nemărginită era
cucerită de vorbe, bârfe, discuții aprinse. În centrul mocirlei, acolo unde
cândva trona cumplitul șarpe, era un copac înnegrit, putrezit pe alocuri, și
care scotea niște bule minuscule. La început, broaștele s-au învârtit în jurul
copacului oarecum înfricoșate, apoi l-au atins, l-au mișcat, i-au vorbit, apoi
s-au suit pe el. Una dintre ele, foarte micuță, a îndrăznit să sară și să se
oprească unde se credea că ar fi capul copacului.
Acesta-i regele?! De ce, copacul ăsta trunchiat va
repara mocirla nemărginită? Cum poate fi rege un copac? Astea și alte bârfe,
întrebări, suspiciuni au subjugat mocirla. De data aceasta broaștele erau mai
îngrozite decât de cumplitul șarpe, mai ofensate decât de viermele gras și
somnoros. Nu meritau să aibă drept rege un copac. Crimele, violurile,
distrugerile, nesiguranța, orice lucru rău avea să țâșnească acum din
străfundurile sufletelor agitate și mocirla nemărginită avea să dispară. S-au
gândit să-i mai trimită lui Dumnezeu o rugăziune, dar El nu i-am mai ascultat,
fiindcă ele nu-L ascultaseră. Dacă ar fi fost atente cândva, ar fi aflat
lucruri importante. Păcat!
Păcat și de noi, căci nu vom afla niciodată ce le-a spus Domnul înțelept și plin de putere broaștelor din mocirla nemărginită care, și în ziua de azi, se bălăcește în bârfe, discuții, crime, prostituție și altele, schimbându-și conducătorii. Până când asftel? Dumnezeu le vede pe toate și șoptește: ”Acum gândiți-vă la voi înșine, o broaște sărmane. Învățați să și ascultați!”
Din ciclul ”Fabule (nu) după Esop” /
Nga cikli “Fabula (jo)sipas Ezopit”, 2001