***
Câteva locuri din memorie
le stinge suflarea.
Triumf al vântului
peste mușchi și stâncă.
În strigătul tăcerii
(Në britmë të heshtjes)
Scufundată-n aerul burnițat
Câteva drumuri zac nepornite cum le lași în urmă
Câteva dureri stau pe umăr ca o sabie a căinței
pentru o viețuire legată de gâtul unui destin
fără voce.
Primește-mă, lumină, primește-mă!
Vin rugile profunde.
Rostogolim nopțile peste cap una după alta
aprinde-mi niște tăciuni stinși – dezmierdările!
Tremur, lumină, tremur ca tăciunile fără vatră.
Ființă leneșă, bolnavă de perfecțiune
timpul sădește-n văile coastelor spirale de
tristeți
sfârșiturile găsesc un loc în care se-nvârt fără
a se desăvârși
suflă-n oase ca în niște fluiere un bard al
absurdului
Depășește-te!
Pe tăișul propriului cuțit te joacă!
Ascuțește-te,
taie-mă!
În mijlocul plămânului înecat în praf
în firul străveziu între act și angoasă
în esența ochiului, în strigătul tăcerii.
zi de-zbor-scurt
(ditë fluturimshkurtër)
pictezi cu o unghie
unsă-n umbră
propriul chip
pe palme de frunze
rochia de hârtie
de scorțișoară și aer
florile răsturnate ale cuvintelor
inima
în pieptul de nori.
ați văzut femeia aceea
suindu-se la cer
cu o umbrelă plină de găuri?
s-a-ntâmplat într-o zi
de-zbor scurt
Temporar, și în lucruri eterne
(Përkohësisht, edhe në gjëra
të përjetshme)
Uneori ești femeie
care a trăit toate veacurile anterioare
și n-a încetat să fie.
Fulgerele de ieri transformate-n sârme
Întinzi pe ele haine umede. Ochii-ți întinzi
către cer.
Fără sunet viața
încercuită de pietre tăcute ale răbdării
zi după zi pune-n găuri pietrele căzute.
Se așteaptă de la tine
jonglarea cotidiană a lucrurilor
curăță, pune ordine
temporar și-n chestiuni eterne!
Un loc spre a te naște
(Një vend për të lindur)
Vin sunetele unui pământ care nu-i de țărână
Mereu posibilă, de neajuns
Semnele spre acolo stau sub piele
și n-ai învățat să te dezbraci.
Te atrage o imagine uitată-n inimă
pornești fără ochi fără trup
pornești și nu respiri
ca și cum ai fi hotărât pentru moartea
ante-viață
Pe drum aduni ochi de alți emigranți
dacă i-ai fi putut deschide pe toți
lumină s-ar fi făcut.
Lapte de vise pe buza iubirii
Iei și crești pentru drum-tăcere
tăcută iei câte un pic de moarte.
Te odihnești, e timp, înaintea ta:
„Valea speranțelor nefolosite”
Corul
(format dintr-o singură femeie)
Dormi copil nenăscut în sânul meu
eu, mama ta, sunt speriată că te-am avut
dar tu dormi și trezește-te până te naști!
Se simte vibrația unui pământ
care nu-i de țărână
cald încât iese din pielea ta
umed încât îți răsar flori în ochi
Lumină se va face!