Rexhep Shahu: Poezi/i

Poet și publicist albanez născut în 1960 între Drina Albă și Drina Neagră din Albania, de o insolită putere a versului, autor al volumelor “Muntele Lunii” (Mali i Hënës), “Malul jindului” (Bregu i Brengës), ”Stejar singur pe câmp” (Lis i vetëm në fushë), ”Orașul rugăciunilor” (Qyteti i Lutjeve),  “Bllaca” monografie, “Misiune pentru Pace” (Misioni për Paqen), “Martie al Minelor” (Marsi i Minave) publicistică, redactor-șef al prestigioasei reviste literare Illz. ”Un munte de dureri strălucite, trecute prin argintul lunii, de unde nu se dezlipesc negurile, nu încetinesc ploile și rar, prea rar, poate într-un colț de vis, se ivește soarele. La ce i-ar folosi această noapte înoptată lumii? Oare vom ajunge la limanul visat, unde cel puțin în noi înșine să fim noi înșine? ”Stejar singur pe câmp” al lui Rexhep Shahu concentrează izvoare poetice cristaline, dar ele curg rar, în ediții puține, și uneori fac să nu simți miracolul din prima înghițitură. Rostite sub voce, poate spre a nu simți niciodată ochiul aspru al luminii, în ele se simte tristețea ca un pelin. Imaginile apocaliptice, contemplate cu un calm admirabil, pot fi văzute doar prin poezie”. (Izet Duraku, scriitor și critic literar) 

Mă fac seară

(Po bëhem mbrëmje)

 

Încetul cu încetul

Mă fac seară

Nu mai am ochi

Ci doi munți de ceață

Înăuntrul ochilor doi călăreți fără cai se tărâsc

Și un soare stins, mort de nu se știe când.

 

Încetul cu încetul mă fac plecare

Nu mai am picioare

Ci doi cerbi de singurătate.

În coarne de cerbi s-a-ncurcat pădurea

Nu știu de unde se poate ieși.

 

Încetul cu încetul mă fac durere

Nu mai am mâini

Ci două lebede de dor.

Pe aripile lor voi purta cerul

Și lumea ce nu-i decât de aer.

 

 

Încotro să merg

(Nga të shkoj)

 

Pe tine te-ntreb, încotro s-o iau

În această răscruce-nfricoșată, spune-mi încotro

 

Ziua picură sânge-n fața ochilor mei

Pe drum – matrapazii*

Mamele-și trag de păr

Le dezbracă, le tărâsc prin târguri.

 

Bezna ucide pe la spate în partea cealaltă.

 

În dreapta trebuie să mă calc, fiind în agonie

În stânga sunt ucise vise și femei

Pe tine nu te văd nicăieri!

 

Spune-mi încotro s-o iau din această

Răscruce-nfricoșată

 

Sau ia crucea din răscruce și pune-mi-o pe piept

S-o vadă cei ce vin

Și să știe încotro s-o apuce.

 

* Potrivit marelui lingvist Eqerem Çabejt, cuvântul matrapaz provine din expresia persană mander baze: cel care-și vinde mama.

 

 

Sinea-mi nebună-mi spune

(Vetja ime e çmendur më thotë)

 

Sinele meu nebun îmi spune

Nu mă mai urmări-n zadar, lasă-mă să gust

libertatea lipsită

Preț de o viață m-ai sufocat. Lasă-mă, căci

Voi face toate lucrurile ce ai vrut să le faci și nu le-ai făcut

Voi sparge cătușile falsei morale ce te-au ținut legat

Te voi învăța să râzi fără teamă, să fluieri cât vrei

Să-ți verși râsul glumeț pe bulevard

Să spui mereu adevărul, fie ce o fi

Să nu rămâi ca șarpele sub piatră

Să nu minți nici în fața morții, să mori frumos

Să nu rămâi robul nimănui, nici al propriilor urâțenii

Să-i spui nerecunoștinței: piei, nenorocito

Piei de la mine, holeră a omenirii. Pe numele real

Să-i numești pe toți alifiații, hoții și nemernicii

Să roșească-n fața ta. Nici Președintele nu vine din Marte

Ca să-ți strivească umerii; deputatul, ministrul

Nu sunt sfinți

Adu-le aminte de praz de câte ori uită![1]

Sinele meu nebun îmi spune

Lumea nu-i a fugarilor, ci a celor ce rămân și se-mpacă

Cu violența, și iubesc fără frică, răsar și-n mijlocul iernii

Taie-i nasul îngâmfării securiștilor ce pasc

Turma colaboratorilor lor săraci

Ca să mențină spaima încă două generații

Spaima și toate bogățiile țării

Furate după căderea dictaturii.

Lasă-i goi pe snobii rușinați de propriile mame

Și le duc să moară prin aziluri

Și iubesc mai mult câinii decât pe orfani

Aruncă-n aer amintirea Faraonului și a piramidei sale

În mijlocul orașului, să se scurgă răul să se stingă speranța spioană a mormântului din temelii.

Obligă media să nu se culce cu mizeriile Biroului Politic, ci să deplângă rezistența care lingea oasele

Aruncate de călăi în apele negre

Și mânca păduchi să nu moară!

Scoate-i la maidan violent pe Violatori

Să se-nchine la monumentul lui Zef Pllumi[2]

Pe toți hoții – șobolani de birouri zidește-i cu rahat

Fă-i statui de rahat în mijlocul pieții

Până se vor convinge că nu-i incapabil

Cel ce muncește onest în birourile statului.

 

 

Sunt liber să mor

(Jam i lirë të vdes)

 

Fără nicio statuie a iubirii

Orașul meu

Se micșorează zilnic.

 

Amantele drumurilor

Nu mai pozează doar pentru pictori și sculptori

Libertățile nu mai au limite.

 

În orașul meu ești liber să devii pasăre

Să pieri fără a te mai întoarce pe pământ

În cer să zbori.

 

În orașul meu s-au înmulțit libertățile

Deja sunt liber să mor.

 

 

Unde să ne coborâm ancora

(Ku ta lëshojmë spirancën)

 

Unde să ne coborâm ancora navei, inimă

Pe această mare mincinoasă

Unde să ne ducem prin pământul pârjolit

Ce nu ne ține, căci ne consideră de prisos

Prea vii și prea morți.

Unde să credem când nimeni nu crede, unde Dumnezeu

nu-I recunoscut și unde nimeni nu știe

Că-L are pe Domnul în inimă

Unde nu se știe cine-i rău și cine-i mai rău

Încotro să mergem când soarele nu mai răsare

Ci doar apune și se duce

Unde copacii nici nu se usucă, nici nu cresc

Unde florile nu-nfloresc și din toate părțile

Bate doar vântul înghețat.

 

Încotro să mergem în noaptea unde luna

Nu luminează niciodată

Unde nu vezi cărare sau drum

Unde cerului i-au fost mâncate sau stinse stelele.

Să coborâm, să mergem, spui

Dar aici nu se merge cu picioarele, inimă, ci cu mâinile

Aici nu-s cuvinte, ci urlete

Aici toți scuipă soarele

Și scuipatul li se-ntoarce pe obraz.

Aici nu poți trăi dacă ești victimă

Aici călău trebuie să fii doar călău

Aici nu plouă decât cu piatră

Și nimeni nu mâncă pâine, ci rahat.

 

Unde să mergem, inimă, încotro

Cum să fugim de aici unde nu-i decât lăcomie

Unde nimeni nu dă doi bani pe suflet, pe om

Unde toți vor să-i iubești și nimeni nu te iubește

Spune-mi ce să facem

Zi, deci, cum vom trăi?


More in Revista Haemus Nr. 58-61

[1] Face referire la expresia populară albaneză Zboară cu prazul în fund.

[2] Cunoscut călugăr franciscan albanez (1924-2007), autorul unei capodopere despre suferințele în temnițele comuniste (Trăiește spre a povesti).