Poet
albanez de talie europeană, prozator, eseist şi lingvist (Temal, Albania
1925 – Lengriess, Germania 1992), autor al volumelor: "Un fluier prin
munţi", "Diella", "Legende", "Lirice între două
vârste", "Omul, cu el însuşi şi cu alţii", "Cercuri",
"Drania. Madrigale", "Poezii", "Trăsnete",
"Sub umbra şarpelui", "Făcliile nopţii", "Candela de
argint" etc.
Cel puţin o dată, fiecare a pornit spre Templul Aphroditei şi, după ce a gustat din frumuseţea formelor, a ieşit de acolo fără a-i intra nici un ghimpe pe talpă. Dar nu astfel i s-a întâmplat lui Drane.
Alergând după linia lăsată de celălalte broaşte, Drane s-a trezit
înconjurată de ruinele culturii dorice. Printre ruine, exact ca-n vremurile
antice, strălucea templul zeiţei. Acolo înăuntru şi-a petrecut Drane noaptea,
lângă altarul jertfelor.
Înainte de a veni soarele, veni arheologul, conducătorul săpăturilor, înalt
şi, pare-se, nordic.
Când el a intrat în templu şi s-a plimbat împrejur cu pantofii săi cu
tocuri de metal, Drane s-a trezit şi porni să plece, fără a-şi etala frumuseţea
de zeiţă cerută de situaţie. Savantul, iubitor de necuvântătoare, a prins-o şi
a pus-o încet în centrul altarului, lângă o broască de piatră roşie rămase din
antichitate. Şi începu să le compare, să le măsoare, întorcând-o pe Drane cu
burta-n sus, într-o parte şi-n alta, cum cerea curiozitatea.
În sfârşit, mulţumit că broaştele semănau perfect, ca şi cum ar fi fost
gemene, a dovedit că rasa Dranei nu era alohtonă în templu, ci autohtonă. De
aceea, i-a scris Dranei un număr pe ţeastă şi a lăsat-o liberă.
Ajunsă la capătul câmpului, cu maţele şi plămânii ameţiţi, Drane a vomitat tot ce mâncase. Cuiva, frumuseţea exagerată îi iese din nas, ar fi spus cineva.
Prezentare și traducere: Kopi Kyçyku