Din
experiența unei personalități de prim rang – Corneliu
Vlad
Ziarist şi autor de cărţi, Corneliu Vlad este membru al Uniunii
Scriitorilor din România şi membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din
Romania.
După absolvirea Facultăţii de Filologie de la Universitatea Bucureşti, în
60 de ani de carieră gazetărească, a publicat câteva zeci de mii de ştiri de
presă, articole, reportaje, comentarii şi analize ale vieţii şi politicii
internaţionale, în ziarele “România Liberă”, “Curentul”, “Cronica Română”,
“Realitatea românească” etc. şi în revistele “Lumea”, “Contemporanul”, “Match
Bucureşti”, “Flacăra”, “Luceafărul”, “Literatorul”, “Clipa”,“Balcanii şi
Europa”, “Natiunea”, “Timpul – 7 zile” etc.
A fost, înainte sau după 1989, editor al publicaţiilor “România Liberă”,
“Lumea”, “Curentul”, “Cronica Română”, redactor şef la Agerpres şi director
general al agenţiilor de presă Inforusia şi East Mass Media.
Corespondent al presei române în Vietnam şi Laos, apoi în Elveţia, Austria,
Germania, corespondent al agenţiei France Presse la Bucureşti, trimis special
de presă la Oficiile ONU de la New York, Geneva şi Viena, la UNESCO, OSCE,
NATO, Tratatul de la Varşovia, Consiliul Europei şi Parlamentul European.
A călătorit, ca ziarist, în câteva zeci de state din Europa, America de
Nord şi de Sud, Asia, Africa şi a colaborat la publicaţii, agenţii de presă,
posturi de radio şi de TV din ţară şi din străinătate.
Este autorul cărţilor “Când luptătorii îşi curăţă armele”, “Vietnamul cel de toate zilele”, “Vom trăi în anul 2000”, “Lumea, în mişcare, încotro?”, “Generalul Lebed, vecinul nostru”, “Reconcilierea”, “Cuba, zece sfidări”, “Iranul, la rece”, “Rusia, după URSS”, “Şi totuşi, Revoluţia Româna”, “Holograma Europa” (în colaborare cu dr. Radu Golban), “Crimeea schimba lumea”, “Cavalerii noilor Apocalipse”, “Planeta Rusia”.
Revista Haemus: Dragă domnule Corneliu Vlad; dacă răsturnăm o vorbă populară, am putea spune „cine se declară specialist, ăla e”. Mai este loc pentru cuvântul specialiștilor autentici, cel puțin în presă?
Corneliu Vlad: Specialistul este azi, cumva, pentru omul de rând, ce erau înainte conții, baronii, prinții etc. Specialistii sunt sau ar trebui să fie aristocrația intelectuală a lumii moderne. Nemții, austriecii, își spun Herr Doktor, italienii Dottore, noi ne spunem Domnul Inginer, o vecina îmi zice Dom Profesor, fără să fi predat vreodată la vreo școală. (E adevărat că doctori în științe avem astăzi mai mulți ca în întreaga noastră istorie culturală. Nu mai comentez.) „Decât ca” tabla de valori a zilei e vraiște. Un sportiv (pardon, un fotbalist), o „parașută” (scuzați vorba proastă), un „formator de opinie” sunt infinit mai populari la marele public decât somitățile științifice, artistice, literare. Mi-am întrebat prietenii feisbucisti ce poet, ce prozator de azi le plac. Marin Preda. Bine, dar el e „de ieri”. Alții? Cărtărescu. Ce ai citit de el? Tăcere. Ei, dac-ar mai scrie despre fotbal prozatorii de azi, ca Eugen Barbu, Ion Băieșu, Păunescu, Vadim sau Fănuș Neagu, altă făină poate s-ar măcina. Ar mai pune mâna lumea și pe câte vreo carte de-a lor.
Iar ca încheiere pe subiect, o indiscreție personală (ca să nu zic o frustrare parșivă): mi-am dorit nespus să ajung și eu consilier. E îndeletnicirea ideală. Ai o poziție, influență, relații, dai numai sfaturi, nicio responsabilitate. Ai bani, dar n-ai gestiune etc. Ești cel care își dă cu părerea. Atât. „Trai nineacă!”, cum zice personajul lui Caragiale. Numai că pentru asta trebuie să ai niște calități. Sau niște defecte. Meseria ta e, vorba lui Țuțea, „aflatul în treabă”.
- Discursul presei a
făcut să scadă nivelul consumatorului sau invers?
- Lumea nu prea mai e cu ochii pe ziare (apropo,
care ziare, în Romania?), se uită la televizor, ascultă la radio, citește pe
internet și gata. Ce să afle din ziare? Ce-au auzit sau văzut ieri sau cu câteva
minute în urmă la radio și tv? Mai găsesc în presa scrisă cotidiană comentarii,
analize, investigații, reportaje?
Între presa scrisă și foștii/posibilii cititori e o
prăpastie. Mark Twain spunea că dacă vrei să nu știi ce e pe lume, nu citi ziarele,
dacă vrei să fii mințit, citește-le. Ziarele mint sau nu spun, iar cititorul nu
le mai crede. Altfel spus, presa s-a sastisit de cititori și cititorii de
presa. Mai găsesc ei vreun editorial despre ceva ce ține de politica noastră
internă, economică, socială? Reportaje în presa scrisă? Mai aflăm, dacă mai aflăm
despre ce se întâmplă în România profundă de pe la unele televiziuni. Și de la
un număr infim de ziariști și ziariste care riscă... să aibă curaj. Dar în
presa scrisă nu prea e loc pentru ei. Tot la unele televiziuni.
Și atunci ne mai mirăm că dispar ziarele ca muștele?
Înainte omorai muștele cu ziarul, acum ziarul e victima, omorât de muște mai otrăvite.
Și ca foaie de hârtie, apoi și ca format electronic. Mai sunt pe la chioșcurile
de ziare, câte-or mai fi și ele, reviste de rebus, filatelie, gastronomie, șah,
modă, mondenități sau specializate – de agricultură, apicultură, forestiere, știință
și tehnică. Doar așa ceva a ajuns „a patra putere în stat”? Sau „prima
contraputere”, cum îi zicea cineva? Presa scrisă devine tot mai mult o slugă
emasculată a Puterii (și nu numai a celei politice!).
Altceva. Presa scrisă zilnică nu mai poate merge la
cititori pe operativitate. Un exemplu trist: s-a lansat cu niște ani în urmă, cu
mare fast, un ziar, „Puterea”. La Clubul diplomatic, cu Gorbaciov și Iliescu, amândoi
în persoană, și cu alte mărimi ale zilei. Iar în timpul recepției de după, un
elicopter a lansat pe pajiștea „locației” numărul special nr 1 al ziarului, catapultat
direct din rotativa tipografiei, care relata despre evenimentul încă în desfășurare.
Numai că, fatalitate, radioul și televiziunile dăduseră deja știrea. „Veacul înaintează”,
zicea Grigore Alexandrescu.
De ce moare la noi presa zilnică scrisă și nu mor marile
cotidiane din Occident? Pentru că ele spun altceva decât știri deja știute. Acolo
nu citești informații deja difuzate operativ.
Mă uit cât de decuplată e presa română de cea
mondială. Iarăși un exemplu. Însoțit de un regret. Exista în democrațiile
vestice un săptămânal de tipul „Newsweek”, „Der Spiegel”, „L’Express”, care
sunt sinteze ale săptămânii și pe care orice cetățean onorabil le citește pe-ndelete
în weekend. Dar la noi nu s-a reușit nici asta, deși s-au făcut ceva încercări.
Suntem decuplați de trendul presei mondiale, mergem pe vechea formulă, depășită,
de dinaintea computerului. (...)