Arb Elo (pseudonimul lui Arenc Lohja), poet, prozator și
traducător albanez născut în anul 1967, absolvent al Facultății de Construcții,
secția Arhitectură, a Universității din Tirana; a cerut azil politic în
Germania la 2 iulie 1990, când mii de albanezi au intrat în ambasadele străine
acreditate la Tirana. Este autor al volumelor ”Povești / Spovedanii de umbre”
(Rrëfime hijesh, 2010), "Miraj” (Mirazh, 2011), "Zero
3D" (2012), "Scântei negre”
(Xixa të zeza, 2013), "Încă /
Umblet(e) / Țesătură / Țesând” (End(j)e,
2014), ”Îmbrățișarëări / silabe mortal(e)
(Rrokje vdeknisht, 2016) și al volumului cu proze ”Ursa Major”. Traducător în albaneză al integralei Georg Trakl și al unor autori precum
Hilde Domin, Ingeborg Bachmann, Rose Ausländer, Paul Celan etc.
Îl vedeam coborând scările
zilnic, fericit ca un beefsteak medium, cu capul înroșit de despărțirea de
nevastă-sa care nu uita să-l conducă până la ușă și să-i poruncească, în timp
ce îi dădea mâncarea gen paie uscate, învelită în ziarul ”Panorama”[1]: ”... și nu uita s-o mănânci toată singur; nimic câinilor și nu arunca
fărâmele la porumbei!”
Și așa făcea după aia, dar asta o
știam din auzite, până când a murit și au fost transmise filmările; vai, ce
viață înline: o bucată de pâine cu
unt și gem dimineața, șapte cafele, un pachet de țigări, puțină trebăluială; în
pauza de prânz o convorbire distantă cu colegul, după masă puțin somn, seara
știrile, apoi trebuie să-și mulgă nevasta care zbiera în bucătărie: ”Vino, Goni, acum, că mă dor țâțele de lapte!”
[1] Cotidian albanez.