PERSONAJELE
LINA
O fată de treisprezece ani, slabă, de înălţime medie, cu
părul lung, negru şi ochi de culoare închisă. Haine simple: pantaloni negri,
cămaşă de blugi. Privire tristă şi îngândurată. Pasionată de desen.
SCULPTORUL
ÎN CEARĂ
Tatăl Linei. Aproximativ patruzeci şi cinci de ani. Are
părul dens, şaten închis şi ciufuluit, este ştirb şi poartă ochelari mari,
rotunzi, cu sticlă groasă, care îi fac ochii să pară foarte mai mari. Îmbrăcat
în salopete şi haine lejere. Înfăţişare comică.
CROITOREASA
Mama Linei. Aproximativ patruzeci de ani. Înaltă, zveltă,
cu ochi verzi şi păr blond-cenuşiu. Poartă haine în culori deschise. Are chipul
blând şi cald.
GAȘCA
GĂLĂGIOASĂ
Tineri populari în comunitate, îmbrăcaţi după ultima
modă, evident foarte preocupaţi de aspectul lor. Râd tot timpul şi fac gălăgie.
Temele lor de discuţii sunt, în general, bârfele. Au o părere deosebit de bună
despre ei înşişi.
CELE
DOUĂ FETE DIN GRUP
O fată – înaltă, cu părul lung şi blond şi ochi albaştri.
Nu foarte slabă. Machiaj roz şi cu prea mult rimel. Tricou roz pe care scrie „Luv is luv no matter wutt” şi pantaloni
albi.
Cealaltă fată – foarte slabă, cu breton şi păr lung şi
drept, tuns în scări. Ochi verzi. Machiaj negru strident şi buze vişinii. Cămaşă
în carouri şi blugi strâmţi. Căciulă gri pe care scrie „Fuck society”.
Scris cu alb pe fond negru:
Lina era o fată cu multă imaginaţie, dar fără prieteni.