Mihal Hanxhari: Tirana (fragment)

Poet, prozator și traducător albanez născut în anul 1930 la Kentuky (SUA) și crescut la Tirana, Mihal Hanxhari (se citește Mihál Hangiárii) a studiat la Budapesta și a lucrat la Biblioteca Universității din Tirana. După căderea regimului comunist, ține lecții la Institutul Limbilor și Civilizațiilor Orientale la Paris. Numeroasele sale manuscrise (poezii, proze și traduceri din Shakespeare, Tagore, Wild, Baudelaire, Gide etc.) au fost descoperite după decesul autorului, survenit în iunie 1993, și au fost publicate de rude și prieteni.  Critica albaneză a apreciat la superlativ creația literară a lui Hanxhari, cu eseurile respective tipărindu-se și un volum special (“Mihal Hanxhari. Omul și opera”). 

Ziduri de amurg

Ziduri de nopți unde cu brațele deschise

Ne-am spijinit și-am stat

Visuri dulci fermecate până-n zori

Până când aripile aștrilor Lebedei

Coborau și le luau

Ziduri albe

Clădite doar pentru lumina lunii

Străduțe ale Tiranei

……………………
Pășesc și pășesc singur

Trandafirii deasupra porților

Sunt frânturi de cer mistuite-n amurg

Ascultă voci de cișmele curgând prin grădini

Voci de cișmele curgând prin străduțe

Voci care vin după tine

Care-ncep cu tine o discuție

Și sufletul și vocea cișmelelor

Devine una

Atunci înțelegem ce nu știam

Dar nu asta-i taina sufletului, Doamne

Nu-i asta, o apă

Curgerea neîntreruptă-n noi

Care mergem curgem

Spre o nemărginire strălucind strălucind

Și care ne cheamă în noapte

Cu-n murmur de mister

Doamne, salvează Tirana

Lasă-i aceste poduri de noapte făcute din lună

Lasă-i aceste amurguri rămase

Lasă să deseneze crengile pe ele

Sufletele pomilor

Lasă-le grădinilor somnul vechi

Vocea cișmelelor lasă-l lasă-l

Ah, și vocea saboților prin curți

Lasă-le, Doamne

Căci pământul s-a obișnuit cu acei pași

Și doarme liniștit că-i cunoaște

Lasă miresmele antice

Ce se scurg din vița de vie

Lasă, nu speria sufletele albe

Ale străbunilor noștri

Care sunt acolo

Du-te noapte

Pune cununi de voci ale apelor

La podul cu arcade ce nu vrea să fie îngropat

Pune cununi de miresme

Pentru chiparoșii uscați

Pentru stejarii tăiați

(...)

Iulia Enkelana: Bucureștiul meu / Bukureshti im

Ce este Bucureștiul meu?
E bătrânul anticar de pe malul Dâmboviței, în Regie, care vinde cărți și în caniculă, și sub ninsoare.
Mirosul metroului și vocea prietenoasă care anunță stațiile. Dar și cea sictirită a conductorului.
Felinarele cu argon, cu lumină oranj, care încălzesc străzile Lipscani-ului.
Amintirea dulce a orașului de altădată, cu tramvaie trase de cai și felinare cu gaz, cu grădini de teatru pe timp de vară, cafenele ale intelectualilor și romanțe melancolice.
Florăriile cu nume de femeie de la intersecții.
Târgul de vechituri ... de la Vitan duminica.
Zidurile cu mesaje sarcastice, dar și cu înjurături; unele doar cu mâzgăleli indescifrabile.
Tarabele și magazinele de Mărțișor.
Statuile pe care se așază porumbei, anticariatele cu ediții rare și nebunii care adesea spun mari adevăruri.
Consignațiile din Centrul Vechi.
Strania Casă a Poporului, dar și orașul dispărut, care a fost acolo înaintea ei.
Copiii care se joacă în spatele blocurilor cenușii, în formă de cutii de chibrit, din Balta-Albă.
Imaginea deprimantă a Pieței Romane într-o zi ploioasă de toamnă.
Străduțele aristocrate de la Grădina Icoanei.
Clădirile interbelice, pline de secrete, din centru.
Lumea excentrică de la Gara de Nord.
Omul care îi dă mereu o țigară celui fără locuință, din cartierul său.
Plimbările cu barca în Cișmigiu, și imaginea sălciilor reflectate în apele lacului.
Magazinele mult prea pretențioase de pe Calea Victoriei.
Artiștii pe care îi inspiră amestecul de timpuri al orașului și cicatricile lui.
Bucureștiul meu e un loc al contrastelor, un oraș cu atât de multe chipuri.

Bukureshti im 

Çfarë është Bukureshti im?
Është shitësi i moshuar i librave buzë Dëmbovicës, në lagjen Regie, që shet libra edhe në vapë, edhe nën dëborë.
Janë era e metrosë dhe zëri miqësor që njofton stacionet. Por edhe zëri i zvjerdhur i trenistit.
Fenerët me argon, me dritë të portokalltë, që ngrohin rrugicat e Lipskan-it.
Kujtimi i ëmbël i qytetit të dikurshëm, me tramvaje që tërhiqeshin nga kuajt, me fenerët me gaz, me kopshtet ku luhej teatër në verë, me kafenetë e intelektualëve dhe me romancat melankolike.
Dyqanet e luleve, me emra grash, nëpër kryqëzime.
Tregu i vjetërsirave… në Vitan, të dielave.
Muret me shprehje sarkastike, por edhe me sharje; disa – vetëm me zhgarravina të pashkoqitshme.
Tezgat dhe shitoret në Ditën e Verës.
Shtatoret mbi të cilat ulen pëllumbat, libraritë e vjetra me botime të rralla dhe të çmendurit që shpesh thonë të vërteta të mëdha.
Dyqanet në Qendrën e Vjetër.
E çuditshmja Shtëpi e Popullit, por edhe qyteti i zhdukur që ka qënë atje para saj.
Fëmijët që luajnë pas pallateve ngjyrë hiri, në trajtë kutish shkrepsesh, në Balta Alba.
Pamja drobitëse e Sheshit Romak në një ditë vjeshte me shi.
Rruginat aristokrate rreth Kopshtit të Ikonës.
Ndërtesat e midis dy luftrave, plot të fshehta, të qendrës.
Njerëzit befasues në Gara de Nord.
I panjohuri që i jep gjithmonë një cigare të pastrehit të lagjes.
Shëtitjet me varkë në Çishmixhiu, dhe akacjet që pasqyrohen në ujrat e liqenit.
Dyqanet tejet pretencioze në Calea Victoriei.
Artistët, të cilët i frymëzon përzjerja e kohërave të qytetit dhe plagët e tij.
Bukureshti im është një vend i të kundërtave, një qytet me kaq shumë fytyra.

29 septembrie / shtator 2015,

București