Într-o zi vei lua în piept
frunzele căzute ale anotimpurilor tale
și te vei căuta în zadar
prin cărările pierdute ale unei vârste
nu vei mai avea nici păr de vânt
nici privire de curcubeu ca să măsori începutul
și sfârșitul scurtei tale înșelări.
Într-o zi vei răsfoi anii tăi
precum zestrea miresei moarte
și vei număra fluturii duși
ai zorilor și-ai amurgurilor
și nu vei mai avea foc pe buze
nici lacrimi în ochi să râdă cald
să plângi prefăcut și să uimești
flăcăi.
Într-o zi îți vei mânca buzele
vei scuipa pe urmele tale
și fiecare amurg îl vei boteza
cu câte un regret ce doare
și nu vei mai avea nici ochi de mare
nici pas săltăreț de căprioară
ai să vezi cum te vor batjocori mugurii
și să fugi de propria umbră.
Ferește-te, că pe cele mai frumoase fete
Le omoară propria frumusețe.
Acum sunt undeva departe de tine, departe de mine
și – de unde a ști pe unde mă topesc
multele răscruci ale vieții?
M-am făcut un salut uitat al trecătorilor,
m-am făcut lacrimă și cântec,
m-am făcut jurământ al drumurilor și rază sărită
din vârful pietrei.
Acum sunt undeva departe de tine, departe de mine
și – de unde a ști pe unde sfârșesc
firele rupte ale acestui cântec?
M-am făcut victima împietririi de la ochii-de-foc
m-am făcut binecuvântare și blestem
m-am făcut pasăre și nor pe aripa zorilor albe
Acum sunt undeva departe de tine, departe de mine
și – de unde a ști pe unde mă topesc
multele răscruci ale vieții?
În română de A.-Ch. Kuciuk